Sistemul Instituțional al Uniunii Europene

1. Consideraţii generale şi structura sistemului instituţional al Uniunii Europene

1.1. Consideraţii generale

Structura sistemului instituţional a suferit diverse modificări, care, în principiu au fost datorate extinderii Uniunii Europene. Aceste modificări s-au concretizat prin tratate ce au contribuit la structura sistemului instituţional de astăzi, printre care exemplific: Tratatul de la Paris, Tratatul de la Roma, Tratatul de la Bruxelles, Actul unic european, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, Tratatul de la Lisabona etc.

Obiectivele acestor tratate au fost realizarea şi organizarea unui cadru benefic de desfăşurare al activităţii ţărilor membre ale Uniunii Europene. În acest sens, s-au scris diverse articole şi păreri, printre care menţionez:

„ Uniunea trebuie să iniţieze adaptarea instituţiilor sale şi să stabilească mai multă coerenţă în politicile sale, pentru că astfel este mai uşor vizibil ceea ce se face şi ceea ce năzuieşte.”

Cartea Albă 2001, Comisia Europeană

În prezent, sistemul instituţional european funcţionează după prevederile Tratatului de la Lisabona, care nu a schimbat fundamental structura instituţională a Uniunii, acesta bazându-se în continuare pe triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie. „Cu toate acestea, în tratat sunt prevăzute şi noutăţi cu privire la instituţiile Uniunii Europene, ce urmăresc ameliorarea eficienţei, coerenţei şi transparenţei instituţiilor, astfel încât acestea să corespundă exigenţelor cetăţenilor europeni.”

Activitatea instituţiilor europene are la bază următoarele principii:

1) Principiul autonomiei de voinţă

Potrivit acestui principiu, instituţiile comunitare au posibilitatea de a-şi elabora regulamente proprii de organizare şi funcţionare şi de a-şi numi proprii funcţionari comunitari.

„Instituţiile comunitare au autonomie, dar nu au personalitate juridică, deoarece acestea nu acţionează în nume propriu, ci în numele Comunităţii Europene, pe care o reprezintă în raporturile la care participă. În consecinţă, personalitatea juridică este atribuită Comunităţilor Europene, ca entităţi de drept internaţional.”

2) Principiul atribuirii de competenţe

Acest principiu presupune ca instituţiile comunitare să ducă la îndeplinire numai atribuţiile ce le sunt stabilite în mod expres. Aşadar, la acest nivel, nu este permisă îndeplinirea atribuţiilor implicite, deduse.

3) Principiul echilibrului instituţional include două componente esenţiale, şi anume:

- separarea puterilor, respectiv a competenţelor instituţiilor comunitare;

- colaborarea, cooperarea între instituţiile comunitare.

Prima componentă vizează imposibilitatea delegării, a transferului, a acceptării de competenţe sau atribuirii de la o instituţie la alta. Acest fapt presupune ca fiecare instituţie să-şi îndeplinească atribuţiile cuvenite şi să nu stânjenească îndeplinirea atribuţiilor celorlalte instituţii.

„În consecinţă, nici o instituţie comunitară nu trebuie blocată în a-şi îndeplini propriile atribuţii, în acest caz reflectându-se principiul reciprocităţii conduitei avantajoase.” Acest principiu presupune colaborarea între instituţiile comunitare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.

1.2. Structura sistemului instituţional al Uniunii Europene

După cum am precizat, sistemul instituţional al Uniunii Europene actual este structurat conform Tratatului de la Lisabona, prin urmare, acesta cuprinde:

- nouă instituţii (1. Consiliul European, 2. Parlamentul European, 3. Consiliul Uniunii Europene , 4. Comisia Europeană, 5. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, 6. Curtea de Conturi Europeană, 7. Banca Centrală Europeană, 8. Ombudsmanul, 9. Autoritatea europeană pentru protecţia datelor);

- două organisme financiare (1. Banca Europeană de Investiţii, 2. Fondul European de Investiţii);

- două organisme consultative (1. Comitetul Economic şi Social, 2. Comitetul regiunilor);

- cinci organisme interinstituţionale (1. Serviciul european pentru acţiune externe, 2. Oficiul pentru publicaţii al Uniunii Europene, 3. Oficiul European pentru selecţia personalului, 4. Eurostat, 5. Şcoala Europeană de Administraţie);

- 36 de organisme descentralizate, numite şi agenţii, structurate în şase categorii: 1. agenţii comunitare, 2. agenţii dedicate Politicii Externe şi de Securitate Comune, 3. agenţii dedicate domeniului cooperării judiciare şi poliţieneşti în materie penală, 4. agenţii executive, 5. agenţiile şi organismele EURATOM şi 6. Institutul European de Inovare şi Tehnologie.

Aceste instituţii au un rol bine determinat în structura sistemului instituţional şi obiective ce vizează eficienţa activităţii acestuia precum şi armonizarea relaţiilor dintre ţările membre.

Din punct de vedere juridic, al dreptului comunitar, sistemul instituţional comunitar este conceput pe două paliere, astfel pe primul palier se află instituţiile fundamentale ale UE, iar pe al doilea, se află instituţiile specializate.