Sistemul monetar european II

Capitolul 1. Aspecte generale privind SME

În anul 1978, în cadrul Consiliului European de la Breman, s-a luat inițiativa creării Sistemului Monetar European, urmând ca pe 13 martie 1979 să intre și în vigoare, bazându-se pe același mecanism ca al „șarpelui monetar”, dar într-o variantă îmbunătățită. Ca element de noutate, ce îl diferențiază de „șarpele monetar”, apare o unitate valutară nouă, compusă din cantități fixe ale tuturor monedelor comunitare, numită ECU ( European Currency Unit ). Obiectivul principal care stă la baza înființării Sistemului Monetar European este crearea „unei zone de stabilitate monetară” în Europa.

Din cauza faptului că în perioada respectivă, Europa comunitară se lupta cu o instabilitate monetară, președintele francez Valery Giscard d‘Estaign și cancelarul german Helmut Schmidt au venit cu o soluție comună, aceea de a realiza un sistem de cooperare monetară, la care vor putea participa toate monedele comunitare. „Acest sistem a fost constituit pentru a evita fluctuațiile mari ale ratei de schimb valutar în țările intraeuropene.”

După căderea sistemului Bretton Woods, din 1971, țările ce erau membre ale Comunității Economice Europene au ajuns la un acord comun de a păstra cursul de schimb stabil, prin împiedicarea fluctuațiilor cursului de schimb cu mai mult de 2,25%. După adoptarea sa, în anul 1979, Sistemul Monetar European înlocuiește sistemul Bretton Woods, conturându-se Unitatea Monetară Europeană. Acest sistem are la bază ideea de unificare monetară, obiectivul său principal fiind de a extinde stabilitatea monetară în Uniunea Europeană.

Principalele trăsături specifice sistemului, la inițierea sa, au fost:

- Prezența unui indicator de divergență;

- Intervenția nelimitată în cadrul marjei de fluctuație;

- Facilităti de creditare;

- Mecanismul de decontare în ECU.

Sistemul Monetar European este considerat un sistem de cursuri de schimb flexibile, conform caruia statele membre au obligația să intervină pe piață, ori de câte ori este nevoie, pentru a menține constant cursul de schimb al monedelor astfel încât să nu depășească limitele stabilite.

Există câteva principii comune între Sistemul Monetar European și Șarpele Monetar, precum:

- au același obiectiv principal (zonă de stabilitate monetară);

- participarea are loc în mod voluntar;

- obligațiile pe care trebuie să și-le asume un stat participant sunt aceleași: „ menținerea unui sistem de cursuri fixe, prin intervenția pe piață a băncilor centrale, prin cumpărări și vănzări de valută” .

Superioritatea Sistemului Monetar European este remarcată prin diferențele acestuia față de șarpele monetar:

- apariția unei monede comune, ECU, ce joacă un rol important în cadrul SME;

- prezența unui indicator de divergență care arată de câte ori este necesară intervenția centrale pe piața valutară;

- „ instituționalizarea și perfecționarea sprijinului destinat intervenției pe piață pentru menținerea cursului în limitele prestabilite”;

- Marja de fluctuație a fost extinsă de la ± 2,25% la ± 6%.

Sistemul Monetar European are în componența sa următoarele elemente:

- Moneda comună, ECU (Unitate Monetară Europeană), reprezentând un coș de valute;

- Un mecanism de cursuri fixe, denumit și mecanismul ratelor de schimb;

- Fondul European de Cooperare Monetară ( FECOM), având responsabilitatea de a repartiza moneda ECU „ la băncile centrale membre în schimbul de dolari și depozite în aur”.

În cadrul mecanismului de cursuri fixe sunt incluse monedele tuturor statelor participante, cu excepția Regatului Unit. Pentru a se realiza Unitatea Economică și Monetară, sunt constituite în acest sens Institutul Monetar European, ce avea grijă de politica economică și monetară a Uniunii Europene și, desigur, o Bancă Centrală Europeană ( BCE), ce administra aceste politici.

În ceea ce privește etapele de constituire a Sistemului European Monetar, prima etapă a presupus o unitate monetară europeană, fiind urmată de apariția monedei euro și a Sistemului Monetar European II. „Una dintre metodele folosite de Sistemul Monetar European este sincronizarea națională relativă a ratelor dobânzilor.”

A treia etapă a început pe 1 ianuarie 1999, iar încă din prima zi au fost stabilite ratele de conversie între moneda unică și celelalte monede naționale. „Normele bugetare erau obligatorii și dacă un stat membru nu respecta aceste norme trebuia să suporte sancțiunile corespunzătoare.”