Stabilirea prețurilor bunurilor publice

I. PRETURILE BUNURILOR PUBLICE

Bunurile publice sunt in general servicii prestate de institutii sau intreprinderi publice.Unele dintre acestea sunt gratuite sau cvasigratuite, altele se procura in conditiile pietei, dar sunt de interes general si cu preturile stabilite sau avizate de catre stat.Unele bunuri se produc in conditii de monopol, altele in conditii concurentiale.

Din punctul de vedere al formarii preturilor, preturile bunurilor publice sunt preturi ale serviciilor publice neconcurentiale.

Teoretic formarea nivelului preturilor publice urmareste satisfacerea interesului general al consumatorului, respectiv un pret mai avantajos.

Sectorul public se implicã în domeniul formãrii preţurilor nu numai prin crearea cadrului legal de manifestare a raporturilor cerere-ofertã şi de mişcare a preţurilor, nu numai prin stabilirea de preţuri minime sau maxime în unele domenii şi condiţii, dar şi prin determinarea preţurilor bunurilor publice.

Se cunoaşte deja cã bunurile publice pot fi oferite unele, gratuit iar altele, la anumite preţuri. Preţurile bunurilor publice nu ignorã relaţia cerere-ofertã, dar nici nu o considerã factor prioritar al determinãrii nivelului de preţ. Aceasta deoarece, în general, bunurile publice sunt produse în condiţii de monopol sau ofertã limitatã comparativ cu cererea, ceea ce pe o piaţã concurenţialã ar conduce la preţuri mari. Ori, bunurile publice sunt oferite la preţuri avantajoase consumatorilor.

Se pot identifica mai multe modalitãţi de determinare a preţurilor bunurilor publice:

a) tarifarea la costul marginal;

b) tarifarea la costul mediu;

c) tarifarea din douã pãrţi;

d) tarifarea discriminatorie;

e) tarifarea dublã pe perioade diferite;

f) tarifarea în funcţie de gradul de utilizare a bunurilor publice.

a) Tarifarea la costul marginal

Preţurile multor bunuri publice se determinã pe baza costului marginal: poduri, zone de agrement, reţele de apã şi canalizare etc. Preţurile acoperã costurile variabile care în general sunt scãzute, în timp ce cheltuielile fixe care în general, sunt mari se suportã din veniturile totale.

În condiţiile unor costuri medii descrescãtoare producţia eficientã de bun public se înregistreazã la un nivel de preţ mult mai scãzut decât cel care corespunde egalitãţii Venit marginal = Cost marginal. În diagramã, (figura nr. 4) aceasta se observã mai simplu:

Fig. nr. 4. Producţia eficientã de bun public

Producţia consideratã eficientã este OA şi se oferã la preţul PCM. La un nivel inferior de producţie, costul producerii unei unitãţi suplimentare (costul marginal) este mai mic decât veniturile generate de aceasta (evidenţiate grafic prin curba cererii). La un nivel superior de producţie, costul marginal depãşeşte venitul marginal. Ori, în prima situaţie societatea nu valorificã resursele pe deplin, iar în cealaltã, acestea sunt risipite.

La nivelul producţiei eficiente de bun public, venitul mediu este mai mic decât costul mediu ceea ce înseamnã un deficit ce poate fi acoperit din surse diferite. La nivel local, acoperirea acestui deficit se face de obicei din impozitele asupra proprietãţii, iar la nivel central, din impozitele pe venituri şi cifra de afaceri.

Uneori însã, sectorul public oferã bunuri publice la un preţ mai mic decât costul marginal pentru a-l face accesibil pentru toţi indivizii. Este de exemplu, cazul transportului public.

b) Tarifarea la costul mediu

Formarea preţurilor la nivelul costurilor medii este o alternativã la preţurile pe baza costurilor marginale şi vizeazã bunurile publice la care acoperirea tuturor costurilor necesitate: utilitãţi aflate în proprietate privatã şi publicã. În graficul nr. 4 se observã cã preţul dat de costul mediu (PCm) este mai mare decât cel determinat pe baza costului marginal, iar producţia oferitã de bun public este mai scãzutã, OB. Astfel, deşi cheltuielile totale necesare pentru echipamente şi lansarea producţiei sunt acoperite, societatea înregistreazã pierderi în ansamblu, deoarece preţul este mai mare decât venitul suplimentar.

Preţul pe baza costului mediu este suportat nu de plãtitorii de impozit, ci de utilizatori. Desigur, nivelul sãu este o povarã mai mare sau mai micã, în funcţie de natura bunului şi nivelul veniturilor de care dispun utilizatorii.

În multe situaţii însã, bunurile publice sunt oferite de agenţii publice autonome, care funcţioneazã cu monopoluri şi practicã preţul maximizator de profit (PM în graficul nr. 4). Nivelul ridicat al acestui preţ conduce însã la descurajarea consumului şi subutilizarea bunului.