Strategia de Administrare a Datoriei Publice Guvernamentale pe Perioada 2011-2013

I. INTRODUCERE

Datoria publică reprezintă totalitatea obligațiilor financiare directe și indirect asumate de către stat față de piața internă și/sau externă de capital. Acestea pot proveni din împrumuturi contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau de autoritățile administrației publice locale de la debitori diverși, persone fizice sau juridice rezidente sau nerezidente în România.

Obligațiile reprezintă îndatoriri ce provin din contractarea de împrumuturi, în special: rambursarea împrumutului, plata dobânzilor, a comisioanelor și a unor avantaje speciale acordate creditorilor.

Datoria publică se împarte în două categorii esențiale și anume: datoria publică guvernamentală si datoria publică locală.

Datoria publică guvernamentală reprezintă totalitatea obligațiilor financiare interne si externe ale statului, la un moment dat, ce provine din împrumuturile contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finantelor Publice, în numele României, pe piețele financiare.

Datoria publică locală reprezintă asemeni datoriei publice guvernamentale totalitatea obligațiilor financiare interne si externe, însă spre deosebire de aceasta obligațiile financiare aparțin autorităților administrației publice locale, ce provin din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea pe piețele financiare. Aceste împrumuturi contractate de către autoritățile administrației publice locale nu reprezintă datorii sau răspunderi ale Guvernului, ci fac parte din datoria publică a României.

În funcție de termen, datoria publică se poate clasifica astfel:

- datorie publică pe termen scurt (flotantă)

- datorie publică pe termen mediu si lung (consolidată)

Datoria publică se poate clasifica și în funcție de actele emise sau alte forme de gestionare, precum și pe categorii de creditori, acestea din urma aplicându-se doar in cazul datoriei externe.

În funcție de categoriile de creditori, datoria publică se poate prezenta în următorul mod:

- datorie publică brută – este dată de însumarea tuturor împrumuturilor, indiferent de unde sunt plasate acestea.

- datorie publica netă – este exclusă valoarea împrumuturilor plasate la instituțiile statului.

Gestiunea datoriei publice ridică o problemă importantă, și anume aceea a limitării sau reducerii datoriei publice care rămâne un fenomen destul de costisitor. Însă această reducere sau limitare a datoriei publice rămâne utilă pentru a rezolva problema efectelor de pierdere a unui bun imobil într-un mod satisfăcător ca și pentru a păstra oportunitatea relansării într-o situație de recesiune economică. Datoria publică trebuie structurată în mod correct și adecvat în ceea ce privește ratele dobânzii, scandețele și moneda în care sunt contractate împrumuturile. O slabă organizare a elementelor prezentate mai sus, precum și existența unui grad ridicat al asigurărilor acordate de către Guvern împrumuturilor contractate de instituțiile publice sau de agenții economici privați ar putea duce la declansarea crizei economice. Deseori crizele economice au fost declanșate de strategii care au privilegiat excesiv economiile de costuri ale împrumuturilor, concretizate prin împrumuturi pe termen scurt sau cu o rată variabilă a dobânzii. Dacă în momentul refinanțării, condițiile pieței se modifică nefavorabil, aceste strategii prezentate anterior expun bugetul de stat unui risc considerabil de mare. De aceea statele trebuie sa vegheze atât nivelul, cât și ritmul de creștere a datoriei publice, iar serviciul datoriei publice să poată fi asigurat în diverse situații respectând obiectivele de cost și risc. De asemenea este necesară menținerea îndatorării sectorului public pe o traiectorie viabilă, precum și punerea în practică a unei strategii credibile de reducere a nivelului datoriei, dacă acesta este excesiv.