Strategii de acoperire a riscurilor utilizate de companiile multinaționale

REZUMAT

Orice activitate umană se desfăşoară în condiţii de risc. . Derularea de afaceri pe pieţe externe necesită includerea noţiunilor de risc şi incertitudine în structura procesului decizional. Firmele multinationale se confruntă în principal cu două tipuri majore de riscuri: riscuri sistematice (nediversificabile) şi riscuri nesistematice (diversificabile).

În prima parte a lucrării am prezentat noțiuni teoretice cu privire la conceptul de risc, clasificarea riscurilor, trăsături ale riscurilor financiare precum și strategii de acoperire a acestora utilizate în practica de specialitate.

În ceea de-a doua parte am realizat un studio de caz cu privire la strategiile de acoperire a riscurilor sistematice: riscul de lichiditate, riscul ratei de schimb valutar, riscul ratei de dobandă și riscul de contrapartidă utilizate în anul 2009 de compania multinațională RENAULT SA, pe cele două divizii: Automobile și Sales Finance (IRQ_Banque).

Cuvinte cheie: risc financiar, managementul riscului, riscul ratei de schimb, riscul ratei dobanzii, , hedging

1. INTRODUCERE

Realitatea ne-a dovedit în repetate rânduri că orice activitate umană se desfăşoară în condiţii de risc, aceste riscuri fiind mai mult sau mai puţin grave, mai mult sau mai puţin cunoscute, mai uşor sau mai greu de evitat. Insuficienta cunoaştere a riscurilor, evaluarea lor greşită, lipsa unei protecţii adecvate împotriva acestora va afecta în mod direct rezultatul final al activităţii. Internaţionalizarea afacerilor, ca formă particulară a activităţii economice, reprezintă un proces complex şi de durată, ce angajează resurse financiare, materiale şi umane semnificative. Derularea de afaceri pe pieţe externe se va realiza numai dacă există un stimulent suficient de puternic, în măsură să motiveze companiile să-şi asume riscurile implicate şi necesită includerea noţiunilor de risc şi incertitudine în structura procesului decizional.

Esenţa riscului este dată de incapacitatea firmei de a prevedea cu exactitate rezultatele viitoare ce vor fi obţinute de pe urma investiţiei făcute. Riscul reprezintă astfel acel factor de probabilitate ce poate fi asociat unui posibil rezultat atunci când factorul de decizie cunoaşte toate efectele viitoare posibile ale deciziei luate.

În funcţie de tipul riscurilor, precum şi a intensităţii de manifestare a acestora, riscurile pot conduce către efecte devastatoare în cadrul unui proiect (în general în cazul omiterii lor sau datorită abordării unei strategii manageriale inadecvate). Identificarea tipului precum şi a magnitudinii unui risc cade în sarcina managerilor de proiect. Aceştia trebuie să găsesească în funcţie de situaţie o strategie de gestionare a riscurilor, numită în terminologia de specialitate – dezvoltarea unei strategii de răspuns, care indiferent de structura acesteia conţine trei componente distincte:

- Definirea riscurilor, inclusiv definirea impactului potenţial negative

- Atribuirea probabilităţii de apariţie a riscurilor

- Reducerea şi anularea unor riscuri

- Crearea şi dezvoltarea de strategii pentru reducerea posibilelor efecte negative a riscurilor rămase

- Crearea de strategii pentru dezvoltarea oportunităţilor şi creşterea efectelor pozitive.

2. FUNDAMENTE TEORETICE

2.1 Elemente de principiu privind riscul

Există un număr mare de definiţii ale riscului prin care se încearcă găsirea de noi valenţe şi semnificaţii ale acestuia asupra activităţii investiţionale: "riscul reprezintă variabilitatea rezultatului posibil în funcţie de un eveniment nesigur, incert", "riscul este incertitudinea cu privire la o pierdere", "riscul poate fi definit ca posibilitatea ca pierderile să fie mai mari decât se aşteaptă", "riscul reprezintă incertitudinea cu privire la producerea unei pagube" sau „riscul este acea situaţie în care există posibilitatea unei devieri potrivnice rezultatului sperat" .

Analizând toate aceste definiţii se pot observa anumite caracteristici comune, anumite criterii de definire a riscului. În primul rând se poate spune că riscul derivă din incertitudine: adoptarea deciziei are loc în prezent, iar punerea în practică şi rezultatele generate se vor produce în viitor. Incertitudinea provine din necunoaşterea cu privire la care eveniment din cele identificate se va produce şi la ce moment, care vor fi efectele reale şi amplitudinea ale producerii acestuia. În al doilea rând, riscul implică ideea de pierdere potenţială (de orice tip), generata de o evoluţie a factorului de risc în sens contrar aşteptărilor decidentului.

Riscul în finanţarea internaţională poate fi definit sintetic ca fiind expunerea la pierderea totală sau parţială a capitalului investit sau împrumutat pentru afaceri localizate pe diferite pieţe externe. Aceste pierderi potenţiale sunt cauzate de evenimente specifice, care pot fi cunoscute într-o măsură mai mică sau mai mare de proprietarul capitalului sau de managerul (administratorul) afacerii respective.

Riscurile cu care se confruntă o companie care derulează afaceri pe pieţele internaţionale pot fi clasificate după mai mult criterii: după gradul de asumare, după amplitudinea şi probabilitatea lor de apariţie, după gradul de diversificare, după natura acestor riscuri etc. Relaţia dintre risc şi incertitudine nu este o relaţie simplă, ci una complex. Incertitudinea presupune anticiparea foarte vagă a unor elemente astfel încât nu se poate face nici o previziune cu privire la ceea ce se va întâmpla; în definirea incertitudinii un singur lucru este cert: "nimic nu este sigur sau previzibil". O situaţie este incertă atunci când decizia trebuie luată dar nu se cunosc suficient sau deloc evoluţia ulterioară a evenimentelor precum şi probabilităţile aferente.

Riscul se defineşte drept un element incert dar posibil ce apare permanent în procesul evenimentelor tehnice, umane, sociale, politice, reflectînd variaţiile distribuirii rezultatelor posibile, probabilitatea de apariţie cu valorile subiective şi obiective, având efecte posibil păgubitoare şi ireversibile.

Riscurile cu care se confruntă o firmă care investeşte în străinătate sunt clasificate, în funcţie de perspectiva din care sunt abordate, în macroriscuri şi microriscuri.

Macroriscurile sunt rezultatul evoluţiei într-un anumit sens a condiţiilor de mediu de afaceri în care este localizată investiţia. În categoria macroriscurilor intră totalitatea riscurilor de mediu cum ar fi: riscul de ţară, riscul de transfer, riscul suveran, riscul politic, riscul de piaţă (market risk) etc.

Microriscurile sunt determinate de factori endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei şi proiectului propriu-zis şi/sau de insuficienta corelare între particularităţile activităţii şi limitele impuse de cadrul general al ţării gazdă. În categoria microriscurilor intră majoritatea riscurilor de firmă şi a riscurilor de proiect: riscul de implantare, riscul valutar, riscul de dobândă, riscul de preţ, riscurile comerciale, riscurile legate de personal, riscurile juridice etc.

Piaţa de capital oferă numeroase instrumente atât pentru diversificarea riscurilor (eliminarea anumitor riscuri pentru o societate comercială) cât şi pentru realocarea acelor riscuri ce nu pot fi diversificate in cadrul unei societăţi prin împărţirea acestora între mai multe companii.