Strategii de Adaptare a Prețurilor la Cerințele Pieței

Concurenţa reprezintă un mod de manifestare specific al economiei de piaţă, se concretizează în comportamentul de rivalitate individualizat al agenţilor economici de pe aceeaşi piaţă, care au ca obiectiv maximizarea profitului obtenabil.

Condiţiile de exercitare a concurenţei între operatorii economici sunt:

- existenţa mai multor producători specializaţi în producerea şi livrarea unui bun şi a substitutelor acestuia;

- autonomizarea conducerii şi gestiunii prin preţul liber;

- îndeplinirea condiţiilor de competitivitate pentru produsul respectiv;

- respectarea disciplinei comerciale şi fiscale;

- echilibrarea cererii de către ofertă.

Ȋn absenţa concurenţei, orice întreprindere – singură pe piaţă – şi-ar fixa în mod liber preţul său, fără confruntarea cu alţi producători şi fără să ţină seama de opţiunile clienţilor.

Aşadar, concurenţa între producători exercită o permanentă presiune asupra (scăderii) preţurilor de vânzare. Totodată, concurenţa contribuie la lărgirea pieţei în ceea ce priveşte cantitatea cerută de consumatori, care este cu atât mai mare cu cât preţul este mai mic.

Preţul depinde de punctul de intersecţie a curbei ofertei cu cea a cererii. Deoarece preţul joacă un rol important în decizia cumpărătorului, în funcţie de modul în care se foloseşte ca mijloc de orientare a tranzacţiilor, se consideră că piaţa se echilibrează pentru preţul care permite egalitatea dintre cantitatea cerută de către consumatori şi cantitatea oferită de către producători. Astfel, preţul constituie un pol de atracţie către care converg toate forţele pieţei, el este, după cum afirma Michel Didier « un mic nord al busolei economice ».

Ȋn economia de piaţă se pot întălni situaţii diferite din punct de vedere al concurenţei: concurenţa perfectă, concurenţa imperfectă, concurenţa monopolistă, concurenţa duo şi monopolistică.

A. Formarea preţului de echilibru în cadrul concurenţei perfecte

Ȋn cadrul concurenţei perfecte (liberei concurenţe), preţul se formează la nivelul punctului de echilibru dintre cerere şi ofertă. Pe o anumită piaţă şi pentru un anumit bun sau serviciu, sub acţiunea legilor cererii şi ofertei, se ajunge la o situaţie sau la un anumit punct în care acestea sunt în echilibru, stabilind nivelul preţului. Adaptarea agenţilor la cerinţele pieţei se face numai prin cantităţi sau numai prin preţuri, fără ca fiecare agent economic să poată acţiona asupra preţului. Formarea preţului de echilibru este influenţată de acea cantitate de mărfuri (cerută şi, respectiv oferită) pentru care există compatibiliatea cumpărătorilor şi vânzătorilor în raport cu nivelul preţului fixat.

Echilibrul pieţei este stabil atunci când o pertubare este urmată de o revenire la o nouă stare de echilibru şi este instabil atunci când perturbarea nu mai este urmată de o revenire la o noua stare de echilibru.

1) Cererea creste; oferta este fixă. Adaptarea pieţei şi restabilirea echilibrului se realizează pe două căi :

• Prin preţuri, dacă C(p) > O(p)

Creşte preţul, în care :

- – preţul de vânzare fixat în momentul de echilibru al pieţei ;

- C(p) - cantitatea solicitată evaluată la preţul p ;

- O(p) - cantitatea oferită de preţul p ;

Creşterea preţului determină o reducere a cererii şi aceasta se efectuează până la restabilirea echilibrului.

• Prin cantităţi, dacă p(C) > p(O) ;

Sporeşte oferta, deoarece preţul de cerere este mai mare decât preţul de ofertă, în care :

- p(C) – preţul de cerere ;

- p(O) – preţul de ofertă.

Creşterea ofertei se va efectua până la echilibrarea preţului de cerere cu cel de ofertă.

2) Cererea scade; oferta este fixă. Adaptarea pieţei se poate înfăptui, de asemenea, pe două căi:

• Prin preţuri, dacă C(p) < O(p), preţul scade până la nivelul pentru care creşterea cererii asigură echilibrarea acesteia cu oferta ;

• Prin cantităţi, dacă p(C) < p(O), oferta scade până când nivelul preţului de cerere se reduce, astfel încât nivelul acestuia asigură echilibrarea cererii, care va creşte din nou.