Structura optimă a capitalului - factori determinanți și dinamică

Introducere

În lucrarea de faţă am dorit să reliefez principalii factori determinaţi ai structurii financiare optime a întreprinderii, în teorie şi practică.

Datorită complexităţii acestui fenomen consider că prezenta lucrare este doar începutul unei mai adînci cercetări în acest domeniu.

În acest context, primul capitol este destinat prezentării conceptului de capital, de la primele idei ale lui Aristotel şi pînă la conţinutul modern al capitalului. Urmează principalele clasificări ale capitalului. După care am urmărit dezvoltarea explozivă a teoriilor privind structura capitalului. Teoriile clasice cuprind teoria irelevanţei structurii financiare şi teoria structurii capitalului în cazul prezenţei fiscalităţii, iar teoriile actuale sunt reprezentante de teoria de agent şi teoriile structurii capitalului în cazul asimetriei de informaţii. Tot în cadrul acestui capitol am tratat structura financiară şi factorii ce o influenţează şi anume: ponderea activelor tangibile în totalul activelor firmei, dimensiunea firmei, profitabilitatea, stabilitatea vînzărilor, stabilitatea marjelor de profit, rata de creştere, levierul operaţional, fiscalitatea, amortizarea, manageri, controlul asupra firmei, creditorii şi agenţiile de rating, menţinerea unei rezerve adecvate a capacităţii de împrumut, alte condiţii interne ale firmei şi condiţiile pieţei.

Capitolul al doilea ilustrează structura financiară optimă a întreprinderii, prezentînd modul de alegere a soluţiei optime. În primul subcapitol m-am referit la modalităţile de abordare a structurii capitalului pentru: SUA, Australia şi Cehia. Subcapitolul doi a fost destinat criteriilor de selectare a structurii optime şi anume: costul mediu ponderat al capitalului, impactul asupra rentabilităţii şi criteriul destinaţiei fondurilor. După care am purces la analiza indicatorilor la S.R.L. « Prietenia-Agro ».

Cap.1. Caracteristica capitalului şi formarea structurii financiare la întreprindere.

1.1. Conceptul, clasificarea capitalului.

Conceptul de capital nu a apărut de la început ca o noţiune bine cristalizată. Ideile referitoare la capital s-au articulat în mod treptat.

Denumirea de capital provine din latinescul”capita”- apărut pentru prima dată în antichitate şi care desemna posesorii de animale ce dădeau împrumut un număr de „capete” de vite. La început împrumutul trebuia restituit exact în numărul împrumutat, iar mai târziu, cu un surplus, adică cu o dobîndă. Astfel noţiunea de capital devine mai complexă însemnînd un bun care multiplică de mai multe ori bogăţia iniţială.

În esenţă această semnificaţie a capitalului străbate istoria cu amendamentul că formele de capital s-au diversificat odată cu dezvoltarea unor activităţi economice importante precum agricultura, meşteşugurile şi comerţul, în strînsă legătură cu diviziunea socială a muncii, piaţa şi banii.

Primele idei referitoare la conceptul de capital se întâlnesc la Aristotel. Acest mare gînditor al antichităţii devine sursă de inspiraţie pentru clasicii economiei politice.

Termenul de capital a fost introdus în limbajul uzual încă din secolele XI - XII. Iniţial, acestui termen i s-au atribuit următoarele sensuri: fond, stoc de mărfuri, cheag pentru afaceri, bani aducători de venituri (dobînda). În secolele XIII-XIV, noţiunea de capital a dobîndit o largă circulaţie în documentele vremii, termenul îmbogăţindu-şi cît mai mult înţelesurile.

În secolele XVI – XVII, importante contribuţii teoretice, pentru explicarea naturii şi a rolului capitalului în progresul societăţii, au fost aduse de mercantilişti. Ei au fost primii gînditori care au cercetat din punct de vedere teoretic modul de producţie capitalist.

Conţinutul modern al capitalului a fost introdus de economistul francez A.J.Turgot în sec. XVIII. Turgot a definit capitalul nu doar ca o sumă de bani sau bunuri, ci ca pe o valoare care participă la producerea unor noi valori şi a profitului. Ulterior, toţi economiştii s-au raportat la acest concept.