Structura Resurselor Financiare Publice și Factori de Influență Asupra Formării Lor în Plan Mondial și în România

Capitolul I

Sistemul resurselor financiare publice

1.1. Resursele financiare publice – caracterizare general

Economia modernă este caracterizată de fenomenul creșterii mai rapide a necesarului de resurse decât a posibilităților de procurare a acestora, deoarece resursele au caracter limitat, în timp ce cererea de resurse prezintă o accentuată tendință de creștere.

Resursele sunt elemente ale bogăției unei națiuni. Provenind din produsul intern brut, la care se adaugă importul, resursele sunt folosite pentru: consum, formare brută de capital și export și au un rol deosebit în economia unei țări alături de resursele materiale, umane, valutare și informaționale.

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor bănești necesare realizării obiectivelor economice și sociale într-un interval de timp determinat.

Resursele financiare, la nivel național, cuprind ansamblul resurselor financiare ale autorităților și instituțiilor publice, resursele întreprinderilor publice și private, resursele organismelor fără scop lucrativ, precum și resursele populației.

Resursele financiare publice pot fi abordate ca un sistem sui generis având în vedere specificitatea lor și legăturile ce se stabilesc între procesele de formare și utilizare ale acestora. În raport cu caracterul public al nevoilor cărora le sunt destinate, aceste resurse alcătuiesc un tot menit să satisfacă cererea de consum impusă de funcționarea normală a instituțiilor și organismelor publice, inclusiv a entităților administrativ teritoriale. Ele se integrează firesc în ansamblul resurselor economice destinate consumului intern, formării de capital sau valorificării în exterior, aducând o contribuție majoră la derularea activității lor economico-sociale.

Sub aspect conceptual, prin resurse financiare publice se înțelege totalitatea mijloacelor bănești care se administrează de către autoritățile publice în scopul îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor ce revin acestora, asigurând funcționarea structurilor organizatorice corespunzătoare (instituții publice centrale și locale, întreprinderi de stat etc.). Ele se caracterizează și prin faptul că aparțin de drept statului, respectiv autorităților publice și sunt utilizate pentru satisfacerea nevoilor de consum public.

Resursele financiare publice includ resursele administrației de stat centrale și locale, resursele asigurărilor sociale de stat și resursele instituțiilor publice cu caracter autonom. Așadar, resursele financiare publice împreună cu resursele financiare private constituie resursele financiare ale societății.

Deoarece resursele financiare au un caracter limitat, se pune problema alocării resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri: publice, private și mixte. Producția de bunuri publice și raportul dintre acestea și bunurile private sunt determinate de decizia privind alocarea resurselor între sectorul public și cel privat. În condițiile pieței imperfecte ce caracterizează economia modernă, statul, prin intermediul guvernului, acționează fie direct în calitate de producător sau consumator de bunuri, fie ca partener al vieții publice care reglementează și intervine pentru a asigura funcționarea normală a pieței. Rolul alocativ al guvernului vizează tocmai utilizarea resurselor pentru producerea și distribuirea de bunuri și servicii publice.

În teoria finanțelor publice, se consideră că alocarea efectivă a resurselor între sectorul public și cel privat determină o anumită proporție între acestea, acceptându-se că alocarea resurselor este optimă dacă cerințele consumatorilor sunt satisfăcute la nivel maxim, prin intermediul sectorului privat și a celui public.

1.2. Structura resurselor financiare publice

Ansamblul resurselor financiare publice este alcătuit din componente care se caracterizează prin trăsături comune, dar prezintă și particularități privind formarea și utilizarea lor, generând și efecte economico-sociale ce diferă sensibil de la o componentă a acestora la alta. Pe această bază, ele se pot clasifica în funcție de mai multe criterii, fiecare categorie distingându-se prin anumite caracteristici.

După regularitatea folosirii lor, resursele financiare publice se împart în resurse ordinare și resurse extraordinare.

Resursele ordinare sunt acelea la care statul apelează în mod obișnuit, în condiții considerate normale și care se încasează la buget cu o anumită regularitate. Ele mai poartă și denumirea de resurse curente sau obișnuite.

În această categorie sunt incluse veniturile fiscale, contribuțiile pentru asigurările sociale de stat, contribuțiile ce alimentează fondurile speciale și veniturile nefiscale.