Structura Resurselor Financiare Publice și Factorii de Influență Asupra Formării Lor

I. CARACTERIZAREA GENERALĂ A RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

I. 1 Conţinutul resurselor financiare publice şi alocarea acestora

Tendinţa continuă de creştere a necesarului de resurse în comparaţie cu posibilitatea redusă de procurare a acestora, rezultată din caracterul limitat al resurselor, reprezintă una din problemele principale cu care se confruntă economia modernă.

Resursele sunt elemente ale bogăţiei unei naţiuni ce provin din produsul intern brut, la care se adaugă importul, şi sunt folosite pentru consum, formare brută de capital şi export. Buna desfăşurare a oricărei activităţi, atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic, necesită o serie de resurse materiale, umane, informaţionale şi financiare.

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti dintr-o economie, necesare pentru finanţarea obiectivelor economice şi sociale, într-un interval de timp determinat şi la diferite niveluri organizatorice ale societăţii.

La nivel naţional, resursele financiare includ:

- resursele financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice;

- resursele financiare ale întreprinderilor publice şi private;

- resursele financiare ale organismelor fără scop lucrativ;

- resursele financiare ale populaţiei.

Volumul resurselor financiare ale unei societăţi depinde, după cum am menţionat mai sus, de mărimea produsului intern brut (PIB), împrumuturile interne şi externe şi alte resurse precum ajutoarele sau donaţiile, de aceea principalii factori ce influenţează nivelul resurselor financiare ale societăţii sunt volumul şi structura producţiei, nivelul preţurilor şi raportul dintre formarea brută de capital şi consum.

Problema care se pune rezultă din raportului dintre resursele financiare ale societăţii şi resursele financiare publice, problemă ce are ca punct de plecare distincţia dintre finanţele publice şi cele private. Sfera de cuprindere mult mai largă a resurselor financiare ale societăţii face ca raportarea să se facă ca de la întreg la o parte, având în vedere faptul că resursele financiare ale societăţii sunt formate din resursele financiare publice şi resursele financiare private.

Resursele financiare publice reprezintă acele resurse financiare, de natură bănească, ce se stabilesc de autorităţile publice şi se mobilizează la dispoziţia organelor şi instituţiilor publice, centrale sau locale, pentru a-şi îndeplini obiectivele şi sarcinile acestora.

În categoria resurselor financiare publice se cuprind:

- resurselor administraţiei de stat centrale, care sunt formate din impozite şi taxe de la agenţii economici cu capital privat şi de la populaţie, din venituri nefiscale provenite de la regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, din împrumuturi contractate în interior şi în exterior etc.;

- resursele administraţiei de stat locale şi ale altor colectivităţi publice cu autonomie financiară care sunt constituite din impozite, taxe şi venituri nefiscale cu caracter local, transferuri sau subvenţii primite de la administraţia centrală de stat, sume defalcate din unele venituri ale statului (din impozitul pe venit şi TVA), împrumuturi şi alte taxe;

- resursele necesare protecţiei şi asigurărilor sociale de stat, care provin în general, din cotizaţiile la asigurările sociale plătite de agenţii economici, de instituţiile publice şi de alte persoane juridice şi fizice, cotizaţiile plătite de asiguraţi şi din alte resurse;

- resursele instituţiilor şi autorităţilor publice cu caracter autonom;

- resursele asigurărilor sociale de sănătate.

O altă problemă a finanţelor publice ce rezultă din caracterul limitat al resurselor este alocarea optimă a resurselor financiare necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri: publice, private şi mixte.

Producţia de bunuri publice şi raportul dintre acestea şi bunurile private sunt determinate de deciziile alocării resurselor între sectorul public şi sectorul privat. Condiţiile actuale ale economiei fac ca statul, prin intermediul guvernului, să acţioneze, fie direct – în calitate de producător sau consumator de bunuri, fie indirect – în calitate de partener al vieţii publice care reglementeză şi intervine pentru asigurarea echilibrului pieţei. Astfel, se poate observa că rolul alocativ al guvernului vizează tocmai utilizarea resurselor pentru producere bunurilor şi serviciilor publice şi distribuirea acestora.