Structura sistemului financiar public și implicațiile sale în economie - cazul României

Capitolul I. Caracterizarea generală a sistemului financiar public

I.1. Conceptul de sistem financiar public

Asemănător altor domenii, sistemul financiar reprezintă un ansamblu de componente legate între ele prin esenţa comună fenomenelor financiare şi între care există raporturi de interdependenţă.

Conceptul de sistem financiar are semnificaţii multiple, acesta putând fi abordat şi interpretat sub mai multe aspecte, şi anume:

a) Ca un sistem de relaţii economice, în expresie bănească, prin care se vehiculează resurse băneşti, respectiv sistem de relaţii financiare;

b) Ca un sistem de instituţii sau structuri cu atribuţiuni în organizarea relaţiilor financiare sau ca participant la constituirea, distribuirea şi utilizarea fondurilor băneşti, precum şi elaborarea şi executarea deciziilor financiare;

c) Ca un sistem de fonduri băneşti financiare ce se constituie, distribuie şi utilizează la nivelul diferitelor structuri economice sau sociale;

d) Ca un sistem de planuri financiare (instrumente de conducere şi reglare a activităţii financiare), care reflectă anumite procese prevăzute a se produce în formă bănească în cursul unei perioade de timp determinat.

Independent de accepţiunile posibile ale conceptului de sistem financiar, acesta reprezintă un ansamblu de elemente sau categorii financiare, caracterizat prin legături organice între componentele sale, care îi imprimă un caracter unitar, de sistem.

Prin prisma conţinutului de relaţii economice, sistemul financiar se defineşte ca un ansamblu al relaţiilor în formă bănească ce se manifestă între participanţii la procesele de constituire, distribuire şi utilizare a fondurilor băneşti(financiare), în întreaga activitate economică şi socială.

În cadrul sistemului de relaţii financiare se disting mai multe grupuri de relaţii ce alcătuiesc subsisteme financiare, caracterizate prin anumite particularităţi şi cuprinzând categorii financiare specifice. Astfel, pe o primă treaptă a delimitărilor, se diferenţiază două mari subsisteme financiare:

- Subsistemul financiar public, considerat ca ansamblul relaţiilor financiare prin care se constituie, distribuie, şi utilizează fondurile financiare publice, având în prim plan ca participanţi, cu rol determinat, autorităţile sau entităţile publice, care administrează în interes colectiv(public) fondurile respective;

- Subsistemul financiar privat, reprezentând ansamblul relaţiilor financiare prin care se constituie, distribuie şi utilizează capitalurile şi fondurile băneşti private, având ca participanţi entităţile şi persoanele private ce administrează fondurile respective în interesul persoanelor fizice sau juridice private.

Considerate separat, fiecare dintre acestea pot fi şi trebuie tratate ca sisteme ce conţin alte subsisteme proprii fiecăruia.

Diferenţierile între cele două mari subsisteme ale sistemului financiar au în vedere, atât forma de proprietate în care se administrează fondurile, ca şi patrimoniile respective (publică sau privată), cât şi tipul de interese sau obiective ce se înfăptuiesc prin aceste relaţii financiare. Astfel, pentru relaţiile financiare ce alcătuiesc subsistemul financiar public sunt definitorii proprietatea publică şi caracterul colectiv, social (public) al intereselor sau nevoilor satisfăcute. Comparativ, pentru subsistemul relaţiilor financiare private este caracteristică natura individuală a intereselor (nevoilor) ce se satisfac şi proprietatea privată ce stă la baza acestora.

În acelaşi timp, este de remarcat că pentru subsistemul financiar public sunt operante reglementările şi normele juridice de drept public privind organizarea şi conducerea activităţii financiare, în timp ce în subsistemul financiar privat operează norme juridice de drept privat, avâdn la bază deplina autonomie în angajarea relaţiilor financiare şi fluxurilor băneşti corespunzătoare.

În raporturile dintre cele două mari componente ale sistemului financiar, se constată şi existenţa unor interrelaţii şi zone de interferenţă între acestea. Aşa de exemplu în cadrul activităţii financiare, întreprinderile sunt importante „furnizoare” de resurse publice sub formă de impozite către bugetul de stat şi bugetele locale, sau contribuţii la bugetele asigurărilor sociale de stat şi asigurarilor sociale de sănătate, respectiv de taxe prelevate la fondurile speciale, de prime de asigurare societăţilor de asigurări şi reasigurări, de disponibilităţi băneşti băncilor comerciale la care îşi au deschise conturi, de dividende acţionarilor şi de dobânzi plătite creditorilor. În sens invers, întreprinderile beneficiază de subvenţii de la bugetul de stat şi bugetele locale, de sume pentru finanţarea diferitelor acţiuni din bugetul asigurărilor sociale, de despăgubiri sau sume asigurate de la societăţile de asigurări si reasigurări, de dobânzi bonificate de la băncile comerciale pentru disponibilitpţile băneşti, de credite acordate de către bănci sau alţi creditori, etc.

În principiu, se consideră că finanţele private reprezintă baza întregului sistem financiar, pornind de la premisa că acestea se integrează organic şi ocupă un loc primordial în procesele economice creatoare de valoare nouă supusă repartiţiei financiare în activităţile specifice sectorului privat. Faptul că la baza relaţiilor financiare stau resursele ce realizează ca valoare nou creată, respectiv ca produs naţional (PIB), din care se constituie atât fondurile private cât şi fondurile publice, justifică a considera manifestarea finanţelor publice ca dependentă de derularea activităţilor în care sunt direct implicate finanţele private. În acest sens, însăşi manifestarea finanţelor publice are ca premisă activitatea susşinută prin finanţele private, pe seama căreia sunt prelevate, în principal, resurse băneşti la fondurile publice, urmând ca acestea din urmă să fie distribuite şi cheltuite pentru acţiuni şi obiective considerate de interes public.

Pe de altă parte, raporturile dintre cele două subsisteme se manifestă şi în sensul invers, de dependenţă într-o anumită măsură a finanţelor private de cel publice, ca de exemplu, în cazul în care sectorul privat beneficiază de subvenţii din partea autorităţilor publice şi, în general, în ipostaza de beneficiar de utilităţi furnizate de stat, inclusiv în mod gratuit.

Mai mult, atunci când evoluţia sectorului privat, inclusiv a finanţelor private se află sub impactul manifestării unor fenomene cu caracter destabilizator – crize, şomaj – devine pregnant impactul proceselor de redistribuire financiară şi de realocare a resurselor mijlocite de subsistemul finanţelor publice, faţă de cel al finanţelor private.