Studiu de caz comparativ privind nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice bugetare în România și Germania

Capitolul I Cadru conceptual și metodologic

1.1 Cheltuielile publice și structura cheltuielilor publice

1.1.1. Cheltuielile publice - se referă la cheltuielile realizate prin intermediul instituțiilor

publice, care se pot acoperi de la bugetul de stat pe plan central sau local, prin fondurile extrabugetare sau prin propriile fonduri ale instituției în baza veniturilor obținute.

Conceptul de cheltuieli publice este legat de sectorul public, și poate fi privit reflectând tranziții bugetare, reglementări și tranziții publice, etc. Cheltuielile publice pot fi privite ca fiind acțiuni care îndeplinesc obligații ce vor avea ca rezultat plăți viitoare sau chiar imediate, având principale surse de finanțare veniturile publice și fiscale. Astfel, se recunoaște rolul alocator de resurse statului, folosind veniturile din taxe și impozite pentru a satisface cerințele și nevoile cetățenilor prin cheltuieli publice.

Trăsăturile caracteristice cheltuielilor publice:

- Satisfacerea unor cerințe colective

- Presupun finanțarea producerii de bunuri și servicii publice, precum și transferuri cu scopul redistribuirii de resurse financiare în societate

- Realizate de stat ca intermediar, beneficiarii bunurilor și serviciilor neavând posibilitatea realizării legăturii directe dintre contribuția lor (plata impozitelor și taxelor) și beneficiile obținute prin consumarea/exploatarea bunurilor publice

- Mărimea lor depinde de mai mulți factori, cum ar fi: influențarea populației să consume bunuri și servicii; potențialul economic al țării; ideologia partidelor aflate la conducere, etc.

Cel mai utilizat indicator pentru a măsura gradul de intervenție a statului în economie îl constituie cheltuielile publice. Alți inicatori macroeconomici de măsurare: mărimea deficitului bugetar, mărimea veniturilor fiscale, etc.

Creșterea ponderii sectorului public este influențată în primul rând de creșterea cheltuielilor publice atât în mărime absolută cât și în mărime relativă. Cheltuielile publice în mărime absolută nu sunt prea expresive, rezultând măsurarea sectorului public pe bază de indici, raportând cheltuielile publice la P.I.B, P.N.B sau V.N.

”Cheltuielile publice exprimă relații economico-sociale în formă bănească manifestate între stat pe de o parte și persoane fizice și juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării și utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia.”

1.1.2 Clasificarea cheltuielilor publice

Clasificația administrativă: are la bază criteriul instituțiilor prin care se distribuie cheltuielile publice. Ca avantaj, putemspune că cheltuielile publice se stabilesc către anumiți beneficiari cum ar fi instituții publice autonome, ministere, unități administrative-teritoriale etc. Dezavantaj: aceste cheltuieli nu pot fi comparate în timp din cauza modificărilor periodice.

Clasificația financiară: este reprezentată de cheltuieli definitive, temporare și/sau operațiuni de trezorerie și cheltuieli virtuale sau posibile.

Clasificatia economică: grupează cheltuielile publice în baza a 2 criterii:

- cheltuieli curente(de functionare) si cheltuieli de capital (cu caracter de investiții)

- cheltuieli ale bunurilor și serviciilor publice (administrative) și cheltuieli de transfer (redistribuire)

Clasificația funcțională are în vedere ca structură de activitate domenii, sectoare, ramuri, regiuni spre care sunt împărțite resursele financiare publice sau alte destinații legate de realizarea unor transferuri între diferitele niveluri ale administrației publice. Conform acestui creiteriu de grupare a cheltuielilor publice sunt reflectate implicit obiectivele politicii financiare a statului.

Clasificația bugetară cuprinde următoarele categorii de clasificații:

- clasificația funcțională a cheltuielilor care indică destinația fondurilor bugetare pe categorii de instituții publice

- clasificația economică a cheltuielilor care indică modalitateaîn care sunt efectuate cheltuielile de către instituțiile publice.

Structura cheltuielilor publice conform clasificației economice se prezintă astfel:

1. Cheltuieli curente, din care:

a. Cheltuieli de personal;

b. Bunuri și servicii;

c. Subvenții;

d. Prime;

e. Transferuri;

f. Dobânzi aferente datoriei publice;

g. Rezerve;

2. Cheltuieli de capital

3. Împrumuturi acordate

4. Rambursări de credite și plăți de dobânzi și comisioane.

Clasificația funcțională grupează cheltuielile publice în următoarele categorii:

1. Servicii publice generale care cuprind autoritățile publice, autoritățile legislative, executive, judecătorești, președinția și alte autorități.

2. Apărare, ordine publică și siguranță națională care cuprinde poliția, armata, jandarmeria, etc.

3. Cheltuieli social-culturale care cuprind sectoarele Învățământ, Sănătate și Asistența socială.

4. Servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape.

5. Acțiuni economice care cuprind sectoarele mari din economie, agricultură, transporturi, comunicații, etc.

6. Transferuri

7. Împrumuturi

8. Fonduri de rezervă.

Sistemul cheltuielilor publice cuprinde următoarele componente majore, în raport cu modalitatea de finanțare la care se referă:

- cheltuieli bugetare;

- cheltuieli extrabugetare;

- cheltuieli speciale;

- cheltuieli ale întreprinderilor cu capital de stat.

Există mai multe diferențe între cheltuielile publice și cele bugetare, pornind în primul rând de la faptul că cheltuielile publice se referă la cheltuielile realizate prin intermediul bugetelor locale sau centrale, fondurilor extrabugetare sau prin bugetele proprii ale organismelor publice.

Cheltuielile bugetare sunt acoperite in general doar de bugetele centrale sau/și locale.

Cheltuielile extrabugetare sunt finanțate din propriul buget, resursele fiind acumulate în cadrul activităților proprii.

Cheltuielile speciale urmăresc îndeplinirea unor acțiuni sau obiective de interes public, cum ar fi fondul pentru agricultură, fondul pentru sănătate, fondul pentru construirea și reabilitarea drumurilor publice, etc.

Cheltuielile întreprinderilor cu capital de stat nu sunt considerate cheltuieli bugetare, deoarece, chiar dacă fac parte din sistemul cheltuililor publice, ele nu se reflectă în bugetul de stat.