Studiu privind Activitatea de Creditare

CAPITOLUL.I. NECESITATEA ŞI CONŢINUTUL REFORMEI SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA

1.1. CONTEXTUL POLITIC ŞI ECONOMIC DIN EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Prin acest demers se analizează influenţa trecerii de la o economie centralizată la o economie de piaţă asupra activităţii bancare din România. Această tranziţie are loc în contextul evoluţiilor similare din celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est.

Evenimentele politice de la sfârşitul anilor '80 din acest spaţiu geografic au determinat ca multe ţări din acestă parte a lumii să treacă de la economia centralizată la economia de piaţă. Cu toate că ritmul tranziţiei şi nivelul modificărilor variază de la o ţară la alta, procesul cunoaşte anumite trăsături comune.

Băncile într-o economie centralizată

În fostele economii centralizate din Europa de Est, în general, structurile bancare funcţionau în sistemul "monobancă". După cum o arată şi numele, acest sistem era caracterizat prin faptul că exista un sistem de bănci unic, pentru implementarea politicilor economice ale statului uni-partid.

Nu exista concurenţa bancară şi nici nu se aprecia că ar fi fost necesară. Activităţile bancare erau limitate şi destinate a servi exclusiv obiectivelor stabilite prin planul centralizat. Băncile într-o economie de comandă, erau subordonate planificării centralizate fiind, în principal, utilizate pentru:

-a propune planurile de credit necesare implementării obiectivelor centrale de producţie industrială;

-a orienta subvenţiile de stat către anumite sectoare de activitate sau alte domenii de investiţie;

-a transfera fonduri între agenţi sau organizaţii guvernamentale;

-a păstra evidenţele financiare ale intreprinderilor de stat.

În unele ţări cum a fost şi cazul României, funcţiile sistemului tip monobancă erau repartizate pe anumite bănci destinate a deservi necesităţile anumitor sectoare, cum ar fi agricultura sau comerţul exterior. Chiar şi în condiţiile existenţei mai multor bănci, nu exista nici o competiţie între ele şi nici un motiv pentru a dezvolta practicile unei activităţi bancare pe baze comerciale, fiecare dintre aceste bănci fiind specializate pentru un anumit sector de activitate economică.

Caracteristicile băncilor în economia de piaţă

În ţările cu economie de piaţă, băncile există nu numai pentru a satisface cerinţele pieţei, dar şi pentru a participa ele însele pe piaţă. Băncile operează nu numai pentru a oferi servicii financiare companiilor, ci şi pentru a "fi" companii.

Deşi toate băncile au proceduri precizate de evaluare a bonităţii companiilor, investirea banilor într-o afacere presupune, întotdeuna un element de risc, deoarece nici o bancă nu poate fi absolut sigură că afacerile creditate vor putea asigura rambursarea datoriilor contractate.

În calculele lor, băncile acceptă un anumit element de risc şi, de aceea, şi-au dezvoltat metode de estimare şi minimizare a riscului. Într-o economie de piaţă, băncile concurează pentru atragerea clienţilor, adică pentru un segment de piaţă. Concurenţa interbancară orientează activitatea bancară mai aproape de cerinţele clientului, prin dezvoltarea unei oferte de produse bancare, mai multe şi mai bune, pentru atragerea şi menţinerea clienţilor. Calitatea relaţiei dintre bancă şi clienţi tinde, de asemenea, să crească într-un mediu competiţional (receptivitate, politeţe, promptitudine şi eficienţă).Concurenţa între bănci poate avea şi unele efecte negative, dacă băncile situează obiectivele privind obţinerea unui profit înaintea celor referitoare la etică şi onestitate. Acesta este un domeniu în care rolul băncilor, de intermediari în economie, ar putea fi în contradicţie cu rolul lor de instituţii care au drept scop obţinerea de profit.

Din aceste considerente, reglementarea activităţii bancare este necesară pentru a proteja clienţii care-şi încredinţează banii băncilor. Reglementările pot lua forma normelor proprii băncilor sau a reglementărilor legislative, abordate separat sau corelat. Alături de reglementările proprii diferitelor sisteme bancare, s-au elaborat şi acceptat standarde bancare internaţionale, în domeniul adecvării capitalului. Criteriile adecvării capitalului permit stabilirea unui anumit nivel al capitalului de bază, astfel încât instituţiile care funcţionează ca bănci să aibă un capital suficient pentru a-şi satisface obligaţiile financiare şi pentru a dezvolta operaţiuni în condiţii de stabilitate.

Schimbări în activitatea bancară din ţările Europei Centrale şi de Est

Trecerea de la un sistem bancar centralizat la un sistem bancar specific economiei de piaţă s-a desfăşurat, în mod asemănător, în aproape toate ţările Europei Centrale şi de Est. A fost adoptat, în general un sistem cu două nivele, format dintr-o bancă ce a preluat funcţiile de bancă centrală şi un număr de bănci comerciale, prin care se derulează operaţiunile bancare.

Odată cu restructurarea sistemului bancar, riscurile implicate în activitatea privind împrumuturile nerambursate au fost împărţite, sub diferite forme, între stat, bănci şi investitori. Au fost introduse modificări importante, atât în structura tranzacţiilor şi a relaţiilor financiare, cât şi în ceea ce priveşte cadrul legal şi instituţional la nivelul de ansamblu al economiei (introducerea de noi tipuri de relaţii de afaceri şi înfiinţarea de noi instituţii financiare, un nou cadru legislativ, etc.).

Probleme tipice care au apărut în procesul tranziţiei de la economia centralizată la cea de piaţă

Tranziţia în ţările Europei Centrale şi de Est a fost însoţită de numeroase probleme. De exemplu, în unele ţări capitalul minim necesar pentru crearea unei noi bănci a fost stabilit la un nivel prea mic, fapt care a determinat o proliferare a băncilor cu un potenţial relativ slab. Acest aspect este, în special, valabil pentru ţările CSI (Comunitatea Statelor Independente). Alte ţări, care s-au confruntat cu această problemă (cum ar fi Slovenia), au reajustat cerinţele privind nivelul minim de capital al unei bănci.

Cu toate că se dezvoltă rapid, în aceste ţări, experienţa funcţionării economiei de piaţă şi practicile financiare care operează în cadrul acesteia sunt încă limitate. Lipsa de experienţă poate genera probleme atât la nivelul băncilor centrale, cât şi la nivelul băncilor comerciale.

Pe ansamblul infrastructurii bancare, lipsa automatizării se reflectă printr-un sistem de plăţi lent şi neadecvat standardelor internaţionale. Necunoaşterea eticii şi principiilor specifice comportamentului de piaţă conduce la un nivel slab al serviciilor şi o lipsă de orientare către client.

Există posibilitatea apariţiei ‘’efectului de domino’’ a rău platnicilor, care afectează atât băncile, cât şi debitorii acestora. Noile bănci comerciale operează, deseori, într-un context de instabilitate şi schimbări economico-sociale rapide, context în care cele mai dure consecinţe ale tranziţiei economice sunt evidente (cum ar fi şomajul, nivelul mare al inflaţiei, problemele sociale).

Soluţionarea problemelor este dificilă, cu atât mai mult cu cât politicile adoptate trebuie aplicate în condiţiile a numeroşi factori interni şi externi restrictivi.