Transformări în Sistemul financiar-bancar și în Politica Monetară în Contextual Integrării Europene

CAPITOLUL I

RESTRUCTURAREA SISTEMULUI BANCAR NAŢIONAL ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE LA ECONOMIA DE PIAŢĂ

I.1.Începuturile sistemului bancar românesc

Primele semnalări ale unor activităţi cu caracter bancar, au apărut în Ţările Române încă din perioada feudalismului, fiind desfăşurate de zarafi iar mai apoi de cămătari. Zarafii aveau ca şi ocupaţie principală cumpărarea şi vânzarea de monede în scopul în scopul obţinerii unor câştiguri, activitate care este asemănătoare cu operaţiunile de schimb valutar în numerar din present. Această activitate era necesară ca urmare a abundenţei de însemne monetare provenite din diverse ţări, pe teritoriul ţării noastre. Serviciile cămătarilor constau î acordarea de credite cu dobânzi foarte mari, credite care au îmbrăcat în principal forma creditului de consum şi cea a creditului politic.

Odată cu dezvoltarea relaţiilor capitaliste, se simţea nevoia apariţiei unor instituţii financiare reglementate şi capabile să susţină finanţarea unor proiecte de anvergură. Primele astfel de instituţii au apărut la Brăila, Galaţi, Bucureşti sub numele de case comerciale. Au apărut apoi băncile, prima fiind cea a Moldovei care însă datorită unei politici greşite de plasament a dat faliment în mai puţin de un an.

În 1946, în perioada socialistă, erau 388 bănci cu drept de rescont la banca de emisiune, din care 183 erau sedii centrale şi bănci locale, iar 200 sucursale ale marilor bănci. Numărul total al băncilor, sucursalelor, inclusiv al cooperativelor de credit era la momentul naţionalizării de 2.261.

Procesul de transformare a sistemului bancar românesc după tipicurile economiei centralizat-planificate a prevăzut trei etape principale:

1. etatizarea Băncii Naţionale a României la 28 decembrie 1946, aceasta devenind Banca Republicii Populare Române - bancă de stat

2. actul naţionalizării principalelor mijloace de producţie din iunie 1948. Prin acest act a trecut în proprietatea statului cea mai puternică bancă de creditare pe termen lung a industriei – Societatea Naţională de Credit Industrial

3. Decretul nr.197 din 13 august 1948, prin care băncile pe acţiuni devin proprietate de stat.

În economia de tip socialist, banca centrală era singura instituţie abilitată cu emisiunea

monetară, dar şi cu creaţia monetară, deoarece băncile comerciale nu aveau autonomia necesară, iar banca centrală îndeplinea şi atribuţiile unei bănci comerciale. Ea emitea directive cu privire la nivelul şi destinaţia creditelor şi era însărcinată să păstreze rezervele în exces ale băncilor comerciale şi ale clienţilor lor, în conformitate cu prevederile planului.

Analizând tendinţele în evoluţia sectorului public începând cu anii 1960, timp de două decenii, se observă o creştere a acestuia la nivel mondial. În statisticile Fondului Monetar Internaţional, se observă că între anii 1960-1980 cheltuielile publice din majoritatea ţărilor au crescut cu 2-3% anual. În primii ani ai deceniului 7 al secolului trecut, 13 ţări au cheltuit aproape 30% din PIB în sectorul public, iar la sfârşitul deceniului, aproximativ 40 de ţări au cheltuit peste o treime din PNB în sectorul public. Astfel a avut loc un proces de restrângere a ponderii statului, diferit de la ţară la ţară. Fostele ţări comuniste din centrul şi estul Europei, după revoluţiile din anul 1989, au considerat ca obiectiv primordial dezvoltarea pieţei, ca principal factor al activităţii macroeconomice.

Fenomenul de trecere la economia de piaţă, bazată pe proprietate privată şi concurenţă, poartă denumirea de “tranziţie” de la economia planificată centralizată la cea de piaţă. Tranziţia, indiferent de denumirea dată fenomenului, reprezintă un proces complex ce are ca principală caracteristică trecerea către liberalism. Procesul transformării, tranziţiei spre liberalismul economic este inversul celui de etatizare. El reprezintă o trecere către un sistem economico-social democrat, ce funcţionează pe principiile libertăţilor şi drepturilor omului, ale liberei iniţiative şi concurenţei.

I.2.Tranziţia în sectorul bancar

Restructurarea bancară reclamă restaurarea laturii comerciale a activităţii băncilor, în detrimentul arondării obligatorii şi autoritarismului: băncile trebuie să-şi câştige clientele probând calitatea prestaţiei lor într-un mediu concurenţial. Restructurarea bancară implică şi restaurarea criteriilor financiare de eficienţă şi de returnare normală a creditului.

Principalele elemente care trebuiesc luate în calcul pentru reuşita transformărilor în sectorul bancar ar fi: