Tranziția la Economia de Piață

Capitolul I

TRANZIŢIA LA ECONOMIA DE PIAŢĂ

1.Concepte şi controverse teoretice

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea se identifică în ţările din Europa Centrală şi de Est cu procesul de profundă schimbare politică, socială şi econimică pentru democraţie, libertate şi prosperitate.

De-a lungul ultimilor cincisprezece ani, cunoasterea ştiinţifică, literature de specialitate şi politica socială s- au îmbogăţit cu experienţe, generalizări si teoretizări ale principalelor aspecte privind conţinutul, sensul şi rezultatele procesului de transformare a societăţilor central şi est- europene. Din perspective doctrinare diferite, recurgând la abordări cu puncte de plecare ce variază sub aspect temporal şi contextual, invocând logica socială în justificarea demersului de cunoaştere, personalităţile politice,istoricii şi politologii, economistii şi sociologii au studiat acest proces, cu speranta realizării unei teorii a tranziţiei1, care să clarifice cadrul conceptual, instrumentele şi mecanismele prin care transformarea de system a produs şi produce rezultate de o largă diversitate.

Deşi se dispune de o acumulare de conoştinţe şi de o experienţă internaţională inseminate, se consideră ca este încă prea devreme să se facă apel la o teorie consolidată a tranziţiei de la sistemul socialist la modele şi sisteme ploilitice, sociale şi economice ale ţarilor vest- europene. Cu siguranţă ţările din Europa de Sud-Est vor completa acest demers. Analiza condiţiilor politice ale schimbarilor şi reformelor care s-au desfaşurat în ultimul deceniu şi jumatate în Europa Centrală şi de Est îndreptăţeşte mai degrabă concluzia potrivit căreia pentru orientarea procesului tranziţie s-a recurs la un important set de teorii şi experienţe, abordate secvenţial şi nuanţat divers, într- o ţară sau într- un grup de ţări, în diferite perioade de timp, cu dorinţa de a atinge anumite obiective sociale, econimice şi politice. Aproape fără excepţii, tranziţiile derulate în diferite zone geografice şi perioade de timp nu au avut caracterul de simultaneitate, ca cele din europa Centrală şi de Est de la începutul anilor ’90.

Deşi mulţi autori insistă pe o intercptare a tranziţiei ca fiind o schimbare politică, experienta arată clar că, deşi reforma economică domină prin nevoia de ajustare a mecanismului şi a structurii economice, trecerea la democraţie şi economia de piaţă nu

epuizează sfera de cuprindere a transformarilor sociale. Intregul sistem social este supus modificarilor. Este adevărat că iniţiativa aparţine factorului politic, însă transformarea reală se petrece pe plan social, pe plan economic, la nivelul instituţiilor şi al factorului uman- colectiv şi/ sau individual.

Acest lucru este dovedit, In principal, de modul în care politica şi rezultatele tranzitiei în Europa Centrala şi de Est sunt studiate de Uniunea Europeană, în virtutea obietivului largirii acesteia. Deşi criteriile de evaluare sunt structurate după relevanţa lor politică şi economică- mai mult ca rezultat al unei convenţii-, în fond, sunt analizate toate elementele care generează sau pot genera, pe de o parte, diferenta faţă de principiile şi coordonatele fundamentale ale democraţiei polirice şi economice din ţările member. Pe de alta parte, rezultatele diferite obţinute în ţările central şi est- europene candidate la integrare în Uniunea Europeană au fost obtinute în condiţiile aplicării unor politici similare prin raportare la principiile şi criteriile acceptate prin Acordurile de asociere.

Este de înţeles, dacă luam în considerare necesitatea eliminării discrepantelor existente In nivelurile de dezvoltare şi de performanţă între cele două grupe de ţări, faptul că alinierea la sistemul democratic al ţărilor din Europa Occidentală şi aderarea cât mai rapidă la comunitatea acestora au constituit obiectivul prioritar al programelor de reformă din Europa Centrală şi de Est.

Ţinând seama de aceste realităţi, tranziţia a dobandit de cele mai multe ori, interpretarea unei nevoi de reformă economică, orientată dominant pe stabilizarea macroeconomică, liberalizarea la nivel microeconomic pentru realizarea unei economii funcţionale de piaţă şi pe o noua construcţie instituţională. Este readusă în discuţie tipologia “ terapiilor”, mult dicutata imediat după căderea comunismului: gradualism sau torie şoc.

Astăzi cei mai fecvenţi promotori ai “ teoriei şoc2” din perioada de început a tranzitiei

manifestă prudenţă faţă de soluţiile propuse şi aplicate. La fel de incosistentă se dovedeşte

azi interpretarea potrivit căreia “ performerii reformei” ar fi tocmai acele ţări care au aplicat