Tratatul de la Maastricht - Cazul României

1. Carateristiciile Tratatul de la Maastricht

Tratatul privind Uniunea Europeană (numit și Tratatul de la Maastricht) a fost semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht, reprezentând până atunci cea mai profundă schimbare a tratatelor de la înființarea Comunității Europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene.

Folosirea termenului de convergenţă nominală sau criiterile de la Maastricht ne duce cu gândul la economia monetară, la indicatorii macroeconomici ce caracterizează sustenabilitatea unei economii. În această secţiune, ne vom concentra strict pe respectarea sau nu a criteriilor de convergenţă nominală stabilite pentru aderarea la Uniunea Europeană şi, mai departe, în zona euro.

Tratatul de la Maastricht a conceput adoptarea monedei europene ca pe o cale fără

întoarcere, întrucât nu prevede nici posibilitatea ca un stat membru al Uniunii Europene şi

Monetare să se retragă şi nici pe aceea ca o ţară care a adoptat moneda unică să fie exclusă din uniune. S-a hotărât ca aderarea ţărilor membre ale Uniunii Europene la Uniunea Monetară Europeană să se facă gradual, pe măsură ce sunt îndeplinite o serie de criterii de convergenţă nominală, scopul acestor condiţii fiind acela de a asigura stabilizarea economică pe termen lung şi un nivel suficient de înalt de convergenţă a economiilor din zona de circulaţie a monedei unice, premise ale unei bune funcţionări ale uniunii monetare.

În ceea ce priveşte aderarea României la UEM, Banca Naţională a României consideră

ca trebuie parcurse două etape1:

1. O etapă ce se desfăşoară din 2007 până în 2010 şi în care trebuie să fie atinse

următoarele trei obiective: consolidarea inflaţiei scăzute; formarea pieţei interne de capitaluri pe termen lung şi convergenţa ratelor de dobândă; stabilitatea relativă a cursului leului pe piaţă (în condiţii de convertibilitate deplină) în jurul nivelului de echilibru pe termen lung;

2. O etapă necesară îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală şi realizării unor

progrese semnificative în procesul de convergenţă reală, marcată de: aderarea la mecanismul ERM II, în anul 2012 şi trecerea la euro în anul 2014/2015, după o perioadă de participare la mecanismul ERM II redusă, pe cât posibil, la durata minimă obligatorie de 2 ani.

2.Criteriile convergenţei nominale

În 1993, prin Tratatul de la Maastricht s-au stabilit cinci criterii pe care statele membre trebuie să le respecte pentru a se putea alătura UEM şi a adopta moneda euro:

a) Rata inflaţiei de cel mult 1,5 puncte procentuale peste media primelor trei state membre cu cele mai bune performanţe privind stabilitatea preţurilor;

b) Rata dobânzii nominale pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale media ratei dobânzii în primele trei state membre cu cele mai bune performanţe în domeniul stabilităţii preţurilor;

c) Marjele de fluctuaţie trebuie să corespundă marjelor stabilite prin Sistemul Monetar European – în limita a ±15% în ultimii doi ani premergători examinării (în fapt în negocierile tehnice marja de fluctuaţie acceptată de Comisia Europeană este de +15%/-2,25%).

d) Deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB;

e) Ponderea datoriei publice în PIB să nu fie mai mare de 60%;

a)Rata inflaţiei (IAPC)

Avansul mediu al preturilor din Romania a fost de 5% in cele 12 luni incheiate in martie, mult peste valoarea de referinta de 1% din UE, si va ramane, probabil, peste acest nivel ridicat pentru o in urmatoarele luni.

Analiza retrospectivă pe o perioadă mai îndelungată arată că, în România, inflaţia măsurată prin preţurile de consum s-a poziţionat pe un trend clar descendent, dar a rămas totuşi ridicată, la o valoare medie de aproximativ 5,6% în anul 2009. Evoluţia inflaţiei pe parcursul ultimului deceniu trebuie analizată în contextual unei creşteri robuste a PIB până la jumătatea anului 2008, urmată de un declin puternic al activităţii economice. Majorarea câştigurilor salariale a depăşit dinamica productivităţii, ceea ce a alimentat creşterea costului unitar cu forţa de muncă şi presiunile de supraîncălzire, conducând la erodarea competitivităţii. În cursul anului 2008 însă, tendinţa observată la nivelul inflaţiei IAPC s-a inversat, în principal datorită scăderii preţurilor alimentelor şi energiei, urmată de un declin puternic al activităţii economice începând cu finele anului 2008. Analizând evoluţiile recente, inflaţia IAPC s-a accelerat lafinele anului 2009, urcând până la 5,2% în luna ianuarie 2010 şi ulterior scăzând la 4,2% în luna martie 2010. Această creştere temporară s-a datorat îndeosebi majorării accizelor la produsele din tutun. În pofida declinului semnificativ al activităţii economice, inflaţia a avut un character deosebit de persistent, reflectând rigidităţile marcante pe piaţa bunurilor şi serviciilor şi pe cea a forţei de muncă, precum şi creşterea puternică, deşi într-un ritm mai lent, a costului unitar cu forţa de muncă.