Combustibilii ecologici - alternativă energetică și pentru transporturi

1. Biocombustibilii, argumentatie pentru dezvoltarea durabila a economiei, la nivel national si european

Conferinţa de la Kyoto (1997), Protocolul aferent şi Conferinţa de la Buenos Aires (1998) sunt la originea vastului efort ce se doreşte coerent şi conjugat, îndreptat contra tendinţelor de schimbare climatică dramatică observabilă la nivelul planetei.

Ca prime urmări instituţionale pe linia Protocolului de la Kyoto se citează:

a. schimbările climatice au devenit un subiect de decizie politică

b. s-a creat Consiliul Interguvernamental pentru Schimbările Climatice (International Panel on Climate Change - IPPC)

c. s-a trecut la monitorizarea CO2 şi a altor poluanţi majori, la nivel global

d. Se construieşte un sistem de taxare pentru limitarea folosirii combustibililor fosili şi încurajarea/subvenţionarea intrării pe piaţă a celor regenerabili (de ex $0.54/galon Bioetanol folosit în SUA – stimulent stabilit la 22 Mai 1998, până în 2007)

e. Se realizează un sistem de înţelegeri la nivel naţional şi regional pentru reducerea emisiilor de CO2, prin orice mecanism posibil:

- Creşterea eficienţei şi randamentelor energetice

- Emisii de CO2 “benign”, care nu provine din combustibili fosili, ci din reciclarea biomasei, ca atare sau sub formă de produse cu valoare adăugată înaltă (biodiesel, bioetanol)

- O cotă impusă de 12% din sursele primare de energie trebuie să o constituie regenerabilele, până în 2010-2012 (100% creştere faţă de 1997), echivalentul a 127 Mt ţiţei – dacă se ţine seama de contribuţia vântului, energiei solare, hidroenergeticii, această cifra se reduce la cca 90 Mt echiv ţiţei ce trebuie adus pe piaţă, din resurse regenerabile până în 2010-2012 (Cartea Albă – 1997); această ţintă pare extrem de dificil de atins, aşa cum se detaliază în paragrafele următoare;

2. Biocombustibilii, concepte generale

Biocombustibilii, în accepţia prezentului document reprezinta orice materie provenind din masă biologică (nefosilă) ce poate fi utilizată la producerea de energie. Referirile la lemn, ca sursă de căldură sunt limitate, deoarece, o asemenea utilizare nu este eficientă. Interesul pentru asemenea surse de energie a apărut după criza petrolieră din 1973. Biocombustibilii par, la nivel actual, singurele alternative ce pot înlocui semnificativ ţiţeiul şi gazele şi sectorul transporturilor.

Materialele biologice pot fi folosite drept combustibili în urmatoarele moduri:

a. uleiuri vegetale (rapiţă, soia, floarea-soarelui) sunt o sursă directă de combustibili de tip diesel pentru motoare. Aceştia pot fi folosiţi ca atare sau în amestec cu motorina clasică;

b. sfecla de zahăr cerealele, sorgul zaharat, etc, pot produce bioetanol de fermentaţie, utilizabil în amestec cu benzina sau poate fi convertit în etil-terţ-butil eter, prin reacţia cu izobutene (produs petrochimic cu valoare comercială redusă). Alături de asemenea materii prime, cercetarile indică şi un potenţial ridicat pentru obţinerea bioetanolului din lemn, deşeuri lemnoase, alte deşeuri agricole;

c. Deşeurile organice pot fi convertite în biocombustibili şi energie (uleiurile comestibile se pot converti la biodiesel, deşeurile animale şi gunoiul menajer poate produce biogaz, buruienile colectate şi deşeurile vegetale produc bioetanol). E drept că aceste materiale sunt disponibile în cantităţi limitate dar totuşi considerabile şi la un preţ relativ scăzut

Biocombustibili cu relevanţă pentru România

Direcţia principală de folosire a biocombustibililor o reprezintă utilizarea lor în motoarele cu ardere internă, langa care se pot adauga utilizarile in centrale termice, in motoare diesel, agenti de sudura, combustibili casnici.

Dacă la nivelul individual, al proprietarului de maşină, în genere conservator şi refractar la schimbări ce-l afectează nemijlocit, tranziţia la noul combustibil poate constitui un obstacol psihologic, la nivelul comunităţilor locale, promovarea acestei soluţii este uşor de realizat prin conversia parcurilor de autovehicule folosite pentru transportul în comun la utilizarea biocombustibililor.

3. Situatia producerii si utilizarii biocombustibililor

Combustibilii fosili de tipul titeiului si gazelor naturale sunt in prezent una din principalele surse energetice exploatate ale planetei. Conform ultimelor evaluari, rezervele certe de titei sunt de cca. 1000 miliarde barili. Se estimeaza ca la nivelul actual de consum, rezervele de titei ar putea acoperi necesarul mondial pentru cel mult 44 de ani. Resursele fosile sunt neuniform repartizate pe glob si limitate cantitativ, in timp ce consumul anual este in crestere. Analizand distributia pe glob a rezervelor de titei, s-a constatat o situatie alarmanta in unele zone mari consumatoare de derivati petrolieri, ca de exemplu Europa de vest.

Pe plan international, scaderea rezervelor de titei si majorarile consecutive ale pretului acestuia au creat premise favorabile abordarii fabricatiei de combustibili alternativi.

In acelasi sens benefic actioneaza si legislatiile antipoluare, care limiteaza sever cantitatea de emisii poluante din gazele de esapament ale motoarelor cu aprindere interna. Oxizii de azot si de sulf, fumul si hidrocarburile incomplet arse din gazele de esapamente ale motoarelor care utilizeaza combustibili clasici sunt agenti poluanti majori ai atmosferei. De asemenea, acumularea in atmosfera a bioxidului de carbon rezultat din arderea combustibililor clasici contribuie la amplificarea efectului de sera. Se impune astfel obtinerea unor combustibili alternativi prin a caror ardere sa se diminueze sensibil cantitatea de emisii poluante evacuate in atmosfera, si prin utilizarea unor resurse de materii prime reinnoibile sa se elimine efectul de sera datorita acumularii de bioxid de carbon in atmosfera.

Unul din cei mai consumati si recunoscuti biocarburanti este biodieselul, combustibil de origine fie vegetala obtinut din ulei de rapita, floarea soarelui, soia sau palmier, sau de origine animala obtinut din uleiuri arse si subproduse animaliere (resturi animaliere, grasimi, par, etc.)

La crearea actualului concept de „Biodiesel Word” au contribuit si concura din ce in ce mai mult atat reprezentanti ai mediului stiintific mondial din variate sectoare, tehnicieni de inalta profesionalitate din domeniul motoarelor Diesel, clasa politica a curentului „verzilor” cat si consumatorii direct interesati, de la fermieri si angrosisti agricoli, pana la utilizatorii din sectorul transporturilor urbane, transportului naval, etc.

Pe plan international au existat si exista numeroase preocupari legate de obtinerea si utilizarea combustibililor alternativi din uleiuri vegetale.

Lansarea in fabricatie a biodieselului a fost sustinuta pe langa asociatia producatorilor agricoli si de fabricantii de autovehicule, deoarece normele „EURO III” si „EURO IV” care reglementeaza sever nivelul emisiilor poluante, vor putea fi respectate si in conditiile utilizarii acestui tip de combustibil.

Deoarece cererea are tendinta de a depasi oferta de biocombustibil, strategiile de dezvoltare directioneaza utilizarea lui in prezent spre zonele sensibile din punct de vedere ambiental ca de exemplu:

- transportul public local: taxi, autobuze, servicii postale;

- vehicule municipale: salubrizarea strazilor, colectarea gunoiului menajer, intretinerea spatiilor verzi;

- vehicule ale armatei si cailor ferate;

- navigatia pe apele interioare;

- vehicule agricole si de transport in zonele agricole.