Disputa dintre Știință și Religie

Acestea sunt catevai intrebari la care vom incerca sa raspundem în acest referat. Stiinta a facut OARE ! ? ca religia sa nu mai fie plauzibila , deoarece nu se pot explica din punct de vedere stiintific unele fenomene si nu se pot determina exact situatiile prezentate in Biblie . Elimina OARE ! ? ea existenta lui Dumnezeu ? Evolutia nu face OARE ! ? ca ideea unei providente divine sa devina îndoielnica ? Biologia n-a aratat ?? de curând, ca viata si mintea pot fi reduse la fizica si chimie, facând astfel iluzorii notiunile de suflet si spirit? Mai trebuie sa sustinem ca lumea a fost creata de Dumnezeu? Sau, ca ne-a fost scris de Ceva sau Cineva sa existam? Nu-i oare posibil ca intreaga diversitate a naturii sa fie, pur si simplu, un produs al intamplarii? Intr-o epoca a stiintei, putem sa credem cu sinceritate în existenta unei directii, unui scop al universului? De ce a avut loc marea explozie initiala numita Big Bang? Este OARE ! ? evolutia felul lui Dumnezeu de a crea? Sîntem OARE ! ? determinati de genele pe care le purtam in noi ? Exista vreo legatura intre Dumnezeu si stiinta? care ar fi aceasta? Toate aceste intrebari alcatuiesc asa-numita "problema" a raporturilor stiintei si religiei.

Razboiul de exterminare

Era anul 1633, la Roma. Înaintea marelui inchizitor statea un dosar gros. Acuzatul era Galileo Galilei. Înca din 1543, cu aproape 100 ani în urma, ereticul Nicolaus Copernicus formulase modelul heliocentric pentru sistemul nostru planetar; iar în 1619, un alt eretic, Johannes Kepler, îl întarise prin lucrarea sa magistrala, Armonia lumii. Galileo n-aducea nimic nou, decât calcule. Totusi, foarte putin a lipsit ca rugul sa fie aprins. În schimb, Galileo avea sa ramâna sub arest la domiciliu pâna la moarte (1642). Biserica, împarateasa evului mediu, se deprinsese sa calce în picioare, cu autoritatea ei absoluta, stiinta &

Dar vânturile si-au schimbat directia. Era 30 iunie, 1860. Sala muzeului din Oxford gemea de lume. Episcopul universitatii, Samuel Wilberforce, urma sa se confrunte cu boldogul lui Charles Darwin, evolutionistul Thomas Huxley. Episcopul începu cuvântarea lui în tromba si de sus. Lumea, inspirata de un duh de libertate, era favorabila cavalerului ratiunii. Când îi veni rândul, Huxley sarja tirada dupa tirada& În uralele multimii, împarateasa de demult, religia, se încovoia sub loviturile copilului teribil, stiinta.

Peste alti 65 ani, pe o vreme la fel de caniculara (10 iulie 1925), într-un act disperat, bratul legii este chemat în apararea Religiei. Dascalul John Scopes fusese dat în judecata pentru predarea evolutionismului într-un liceu din oraselul Dayton, Tennessee, USA. Pentru ca miza era epocala, doi dintre cei mai vestiti oameni ai epocii (avocatul Clarence Darrow, aparator al evolutionismului, si fostul candidat la presedentia SUA, William Bryan, ca acuzator al lui) aveau sa se implice în ultima confruntare deschisa dintre stiinta si religie. Mica sala a tribunalului ameninta literalmente sa se prabuseasca sub picioarele celor peste 1.000 de cetateni, îmbulziti sa asiste la ceea ce avea sa se cheme Procesul maimutelor. Dupa 10 zile, jurnalele din America au detonat vestea: stiinta a triumfat!

Stiinta sau religie? Pentru lumea de azi a devenit axiomatica parerea ca stiinta si religia sunt doua domenii inamice, ireconciliabile. Pentru care motiv? Amândoua se pretind a fi detinatorul adevarului; unica sursa de cunoastere; criteriul final. Amândoua pretind autoritatea suprema. Si cum nu încap doua picioare într-un pantof, nici doua sabii în aceeasi teaca, razboiul de exterminare e de asteptat sa tina pâna la disparitia uneia din doua.

Este conflictul autentic?

Stiinta - ce este ea.

Stiinta este suma ordonata a informatiilor despre masinaria naturii, despre cauzele si procesele ei naturale despre spirit . În functie de domeniul studiat, exista diferite stiinte: fizica, chimia, astronomia& sau biologia, genetica, ecologia&

Pentru ca stiinta vrea sa cunoasca cât mai exact structurile naturii si mecanismele ei, ea nu are în vedere decât faptele stiintifice. Un fapt stiintific este cel care poate fi repetat si masurat. Acum, când omul de stiinta studiaza faptele stiintifice, el urmareste în mod special regularitatea lor, ca sa ajunga sa descopere legi stiintifice. Aceste legi definesc modul în care se petrec lucrurile în mod normal, precum si relatia de cauza si efect care exista între lucruri.

Dar faptele stiintifice si legile nu sunt de ajuns. Savantul arde de curiozitate sa gaseasca si o explicatie, un raspuns la toate de ce?-urile. Spre exemplu, pe aragaz clocoteste o oala cu apa. De ce? Aparent: pentru ca focul de sub oala a ridicat temperatura apei la pragul de fierbere. Dar de ce a ajuns apa în oala si oala pe foc? La acest de ce, natura tace. Natura furnizeaza fapte, nu si explicatii. Stiinta poate, de exemplu, sa constate moartea unei persoane si cauza decesul: otravire cu cianura. Dar cine si de ce a comis crima? Pentru aceste întrebari, savantul trebuie sa recurga la imaginatia sa.

În acest punct am ajuns la o prima mare descoperire: ca, pe lânga fapte si legi stiintifice, savantul mai are nevoie si o schema explicativa, pe care o gaseste& în propria sa minte.

Da, stiinta se bazeaza pe observare si experimentare. Dar stiinta nu se limiteaza doar la atât. Scopul ei mai înalt este sa integreze informatia respectiva într-un sistem explicativ despre lume, sistem pe care savantul o are în mintea lui. Astfel, asezând observatii si experimente, împreuna cu legi stiintifice, într-o schema explicativa izvorâta din mintea lui, savantul ajunge sa formuleze o teorie stiintifica. În acest fel, stiinta furnizeaza o tentativa de carte tehnica a lumii, dupa explicatiile sugerate de savanti.

Stiinta  ce nu este!

Stiinta este o Biblie care lamurea toate tainele !? si care cuprindea toate raspunsurile !?. În realitate, stiinta nu se ocupa cu toate laturile existentei. De aceea nici nu detine toata cunostinta. Exista limitari precise care restrâng sfera cunoasterii stiintifice doar la anumite segmente ale existentei si care-i confera un caracter relativ.

Vom enumera câtevai limitari ale stiintei

Stiinta nu se ocupa decât de faptele stiintifice. Atunci: este Stefan cel Mare un fapt stiintific? Nu, pentru ca el nu poate fi nici repetat si nici masurat. El este doar un fapt istoric. Stiinta nu poate investiga trecutul, pentru ca nu-l poate repeta! Faptele trecutului nu pot constitui obiectul stiintei exacte. Metoda stiintifica e cea care limiteaza stiinta doar la timpul prezent.