Fiabilitatea echipamentelor și strategii de reînnoire a acestora

FIABILITATEA ECHIPAMENTELOR SI STRATEGII DE REINNOIRE A ACESTORA

Fiabilitatea echipamentelor

Generalitati

Fiabilitatea este o disciplină din domeniul ingineriei care utilizează cunoştinţe ştiinţifice pentru asigurarea unor performanţe ridicate ale funcţiilor unui echipament, într-un anumit interval de timp şi condiţii de exploatare bine precizate. Aceasta include proiectarea, abilitatea de a întreţine, de a testa şi a menţine echipamentul la parametri acceptabili pe toată durata ciclului de viaţă.

Fiabilitatea unui echipament este descrisă cel mai bine de păstrarea performanţelor acestuia în timp. Performanţele de fiabilitate ale unui echipament sunt concretizate în faza de proiectare prin alegerea judicioasă a arhitecturii echipamentului, a materialelor, a procesului de fabricaţie, a componentelor – atât soft cât şi hard – urmate de verificarea rezultatelor obţinute în urma simulărilor şi a testelor de laborator.

Pentru a obţine echipamente fiabile sunt necesare cunoştinţe şi deprinderi din următoarele domenii:

- analiză statistică

- modelarea fiabilităţii echipamentelor

- studii de marketing

- metode de predicţie a fiabilităţii

- proiectare prin metoda cazului cel mai defavorabil

- analiza fizică a defecţiunilor

- analiza modurilor de defectare şi a defectelor

- planificarea şi realizarea încercărilor de fiabilitate / încercări accelerate

- definirea conceptului de mentenanţă

- analiza mentenabilităţii

- planificarea şi realizarea mentenanţei

- analiza siguranţei echipamentelor

- fiabilitate / mentenabilitate / siguranţa echipamentului / calitate / suport logistic / factorii umani / software performant pentru monitorizare.

Fiabilitatea este un atribut al echipamentelor care nu trebuie ignorat. Caracteristicile de fiabilitate reprezintă ”ingredientele” critice pentru orice activitate de proiectare a echipamentelor industriale. Este de preferat să se ţină cont de aspectele legate de fiabilitate încă din faza de proiectare decât să nu se facă acest lucru în speranţa că lucrurile vor merge bine.

Apariţia unei teorii a fiabilităţii a fost determinată de creşterea complexităţii echipamentelor şi de caracterul de masă al producţiei moderne. Domeniul care a impulsionat dezvoltarea acestei discipline a fost, ca şi în alte cazuri, cel militar întrucât în timpul celui de-al doilea război mondial s-a constatat că echipamentele electronice complexe (echipamente de radiocomunicaţii, sonare etc.) se aflau în stare de defectare un timp sensibil mai mare decât timpul de funcţionare normală. Pe baza soluţiilor oferite de către această nouă disciplină – fiabilitatea – au fost posibile progrese mari şi în alte domenii de activitate, precum centralele nucleare, transporturile (navale, terestre, aeriene şi în ultimul timp spaţiale), prelucrarea şi transmisia datelor, producţia bunurilor de larg consum etc.

Principalele obiective ale fiabilităţii sunt:

- studiul defecţiunilor echipamentelor (al cauzelor, al proceselor de apariţie şi dezvoltare şi al metodelor de combatere a defecţiunilor);

- aprecierea cantitativă a comportării echipamentelor în timpul exploatării în condiţii normale, ţinând seama de influenţa pe care o exercită asupra acestora factorii interni şi externi;

- determinarea modelelor şi metodelor de calcul şi prognoză ale fiabilităţii, pe baza încercărilor de laborator şi a urmăririi comportării în exploatare a echipamentelor;

- analiza fizică a defecţiunilor;

- stabilirea metodelor de proiectare, constructive, tehnologice şi de exploatare pentru asigurarea, menţinerea şi creşterea fiabilităţii echipamentelor, dispozitivelor şi elementelor componente;

- stabilirea metodelor de selectare şi prelucrare a datelor privind analiza fiabilităţii echipamentelor.