Poluarea Fonica Datorata Circulatiei Autovehiculelor

Imagine preview
(9/10 din 3 voturi)

Acest proiect trateaza Poluarea Fonica Datorata Circulatiei Autovehiculelor.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 15 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Mihaela Picu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Fizica

Cuprins

1.Poluarea
2.Sunetul
3.Poluarea fonică
4.Circulaţia automobilelor
5.Efectele asupra organismului uman
6.Concluzii
7.Bibliografie

Extras din document

1.Poluarea

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor (organismele vii şi mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.

Tipuri de poluare

A. După provenienţă

1) poluare naturală: biologică, fizico-chimică, antropică;

2) poluare industrială: agricolă, din transporturi, menajeră;

B. După natura poluanţilor

1) poluare fizică: termică, fonică (sonoră), radioactivă, electromagnetică;

2) poluare chimică: cu carbon şi derivaţii acestuia, cu compuşii sulfului, flourului sau ai azotului, compuşi cu metale grele, materiale plastice, pesticide, materii organice fermentabile;

3) poluare biologică: prin contaminarea mediilor inhalate şi ingerate, prin modificări ale biocenozelor şi invazii de specii animale şi vegetale (de exemplu insecte nedorite, buruieni);

4) poluare estetică: degradarea peisajelor datorită urbanizării, industriei, sistematizării eronat concepute;

C. După starea fizică a poluantului

1) poluare cu lichide;

2) poluare cu substanţe solide;

3) poluare cu gaze şi pulberi.

2.Sunetul

Sunetul este un fenomen fizic care stimulează simţul auzului. La oameni auzul are loc când vibraţiile de frecvenţe între 15 şi 20.000 de hertzi ajung la urechea internă. Hertzul, sau Hz, este unitatea de măsură a frecvenţei egală cu o perioadă pe secundă. Astfel de vibraţii ajung la urechea internă când sunt transmise prin aer, şi termenul « sunet » este ceva restricţionat la astfel de unde care vibrează în aer. Fizicienii moderni, însă, extind termenul pentru a include vibraţii similare în medii lichide sau solide.

În general, undele se pot propaga transversal sau longitudinal. În ambele cazuri, doar energia mişcării undei este propagată prin mediu; nicio parte din mediu nu se mişcă prea departe. Ca exemplu, o sfoară poate fi legată de un stâlp la un capăt, iar celălalt capăt este tras până sfoara se întinde, iar apoi sfoara este scuturată o dată. O undă va trece pe sfoară până la stâlp, iar aici va fi reflectată şi ea se va întoarce la mână. Niciun punct de pe sfoară nu se mişcă longitudinal spre stâlp, dar părţi succesive din sfoară se mişcă transversal. Acest tip de mişcare se numeşte undă transversală. De asemenea, dacă o piatră este aruncată într-o piscină, o serie de unde transversale pleacă din punctul de impact al pietrei. Un dop de plută plutind în apropiere se va mişca în sus şi în jos, adică se va mişca transversal respectând şi direcţia de mişcare a undei, dar nu se va deplasa prea mult longitudinal. O undă sonoră, însă, este o undă longitudinală. În timp ce energia mişcării undei se propagă în exteriorul sursei, moleculele de aer care duc sunetul se mişcă în faţă şi în spate, paralel la direcţia de mişcare a undei. Aşadar, o undă sonoră este o serie de compresii şi extensii alternative ale aerului. Fiecare moleculă dă energia moleculei vecine, dar după ce unda sonoră a trecut, fiecare moleculă rămane în aceeaşi poziţie ca la început.

Dacă urechea unei persoane tinere este testată de un audiometru, se va observa că este sensibilă la toate sunetele de la 15-20 Hz până la 15.000-20.000 Hz. Auzul persoanelor în vârstă este mai puţin acut, mai ales la frecvenţe mai înalte. Gradul în care o ureche normală poate separa două note de volum puţin diferit sau de frecvenţă puţin diferită variază în diferite raze de volum şi frecvenţă a notelor. O diferenţă în înălţime de aproape 20%(1 decibel,dB), şi o diferenţă în frecvenţă de 1/3%(aproximativ 1/20 dintr-o notă) poate fi distinsă în sunete de intensitate moderată la frecvenţele la care urechea este sensibilă (între 1.000-2.000 Hz). Tot în acest interval, diferenţa între cel mai mic sunet care poate fi auzit şi cel mai puternic sunet care poate

fi perceput ca sunet (sunetele mai puternice sunt "simţite", sau percepute ca stimuli dureroşi) este de aproape 120 dB(de aproximativ 1 trilion de ori mai puternic).

Toate aceste teste de senzitivitate se referă la note pure, cum ar fi cele produse de un oscilator electronic. Chiar şi pentru astfel de note urechea este imperfectă. Note de frecvenţă identică dar cu intensitate foarte diferită par că diferă puţin în înălţime. Mai importantă este diferenţa între intensităţi aparent relative cu frecvenţe diferite. La volum înalt urechea este aproximativ la fel de sensibilă la toate frecvenţele, dar la volum mai mic urechea este mai sensibilă la frecvenţele mijlocii decât la cele mari sau mici. Astfel, aparatele care reproduc sunetele şi funcţionează perfect, par că nu reproduc corect notele cele mai mici şi cele mai mari, dacă volumul este scăzut.

Un caz particular de sunet este zgomotul, care se remarcă prin lipsa obiectivă sau subiectivă a unei încărcături informaţionale. Zgomotul deranjează fie prin senzaţia neplăcută pe care o produce, fie prin efectul negativ asupra transmiterii de informaţie. Orice zgomot poate fi perceput ca sunet util dacă i se atribuie o valoare informaţională.

Fisiere in arhiva (1):

  • Poluarea Fonica Datorata Circulatiei Autovehiculelor.doc

Alte informatii

Prezentat pentru intrarea in examenul de acustica,in cadrul Facultatii de Inginerie Braila