Principiile Impuneii

I. Locul prelevarilor fiscale în ansamblul resurselor statului

În societatile libere bazate pe proprietatea privata si economia de piata, Statul este prezent în viata politica, economica si sociala, asigurând colectivitatii bunuri si servicii publice. Finantarea costurilor actiunilor sale în domenii devenite traditionale precum apararea, ordinea publica, functionarea organelor administratiei publice, educatie, sanatate, cultura, arta, securitate sociala, dar si în domenii economice, respectiv cercetare, comunicatii, transporturi, energie la care se adauga actiuni asupra fluctuatiilor conjuncturale ale mediului economic, a determinat cresterea nevoilor sale financiare si o diversificare a surselor de finantare.

I.1. Justificarea legitimitatii impozitului si consimtirea la plata acestuia

Idealul natural al contribuabilului este de a nu suporta nici un impozit, acesta fiind, însa, un ideal nerealizabil.

Existenta impozitului este justificata de functionarea oricarei societati, functionare care presupune anumite costuri ce trebuie acoperite pe seama unor resurse insuficiente. În acest context, impozitele pot fi considerate plati ale serviciilor de orice natura pe care le asigura statul.

Definitiile date impozitului difera în functie de modul în care acesta s-a impus si a fost perceput, într-o etapa sau alta a istoriei sale milenare. De altfel, aceste definitii se circumscriu teoriilor despre impozit care au fost emise în decursul vremii, continând, fiecare, o anumita justificare a existentei acestuia.

Deja din secolul al XVIII-lea, Montesquieu afirma ca veniturile statului sunt o proportie pe care fiecare cetatean o da din bunul sau (averea sa) pentru a avea siguranta alteia. Într-o maniera mai generala, în anul 1862, Joseph Garnier definea impozitul ca fiind: pretul serviciilor redate si, în special, pretul serviciului de securitate, serviciu de interes universal, si prima de asigurare platita pentru garantia securitatii, acest cuvânt de securitate fiind luat în sensul sau general al garantiei protectiei, al dreptului justitiei, al ordinii, al proprietatii, al libertatii individuale, al independentei nationale, al executarii echitabile a legilor sau a contractelor.

La începutul secolului trecut, Gaston Jèze definea impozitul ca fiind o prestatie pecuniara, pretinsa pe cale de autoritate, cu titlu definitiv si fara contraprestatie, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Într-o lucrare mai recenta, J. Bremond si A. Geledan considera impozitul drept o prelevare obligatorie în veniturile administratiilor publice, care nu da dreptul unei contrapartide directe, ci la servicii furnizate în mod gratuit de colectivitate.

Alain Euzéby adauga, în definitia impozitului, functia interventionista a acestuia, întelegând prin acesta o prelevare pecuniara pretinsa persoanelor fizice si morale, pe cale de autoritate, cu titlu definitiv si fara contraprestatie directa, în vederea acoperirii cheltuielilor publice si interventiei economice si sociale a puterilor publice.