Amenajarea hidrotehnică a Râului Tarcău

Cerinţele actuale ale geografiei cantitative au făcut necesară cunoaşterea cât mai precisă a formelor de relief, fapt ce a atras apariţia în geografie a unei discipline care se ocupă cu măsurarea acestora- morfometria. Când elementele măsurate se referă la un bazin hidrografic cu toate caracteristicile sale, spunem că avem de-a face cu elemente morfohidrografice. Acestea se împart în două mari grupe:

- Elemente caracteristice ale reţelei hidrografice;

- Elemente caracteristice ale bazinului hidrografic.

1. Reţeaua hidrografică

Reţeaua hidrografică este reprezentată de totalitatea căilor de concentrare a curenţilor de apă de suprafaţă într-un bazin fiind una din caracteristicile cele mai importante ale acestuia. Se defineşte ca fiind ansamblul cursurilor de apă naturale sau artificiale, permanente sau temporare, care participă la curgere. Reţeaua temporară (periodică) este alcătuită din totalitatea văilor, vâlcelelor, torenţilor, râpelor, şanţurilor prin care se scurg apele după ploi sau după topirea zăpezilor.

Reţeaua hidrografică poate lua diferite forme (fig.1). Diferenţierea unei reţele hidrografice ia în considerare factorii geologici, climatici, antropici şi panta terenului.

Fig. 1: Forme ale reţelelor hidrografice

Structura bazinelor hidrografice diferă de la o zonă la alta datorită acţiunii combinate a mai multor factori. Printre aceştia se numără clima, duritatea rocilor de la suprafaţă, înclinaţia solului şi factori legaţi de evoluţia geologică a regiunii (cutremure şi perioadele de formare a munţilor). Geomorfologia încearcă să afle de ce în unele regiuni se află numeroase râuri, în timp ce în zone învecinate, caracterizate de aproximativ acelaşi nivel de precipitaţii, există puţine ape curgătoare de suprafaţă.

Există 12 tipuri de reţele hidrografice, trei dintre ele fiind mai des întâlnite - radiare, în gratii şi dentritice:

- reţeaua detritică - cel mai simplu tip de reţea hidrografică, se aseamănă cu coroana unui copac;

- reţeaua în gratii - ia naştere în zonele cu pante abrupte. Acestea sunt caracteristice în special regiunilor cu şiruri de dealuri formate din roci tari şi separate de văi largi în care straturile de roci moi ajung la suprafaţă;

- modelul radiar - seamănă cu spiţele unei roţi deoarece râurile curg dintr-o zonă centrală spre exterior. Aceste reţele iau naştere în munţii cu formă cronică (vulcanii) sau în munţii cu formă de cupolă.

Elementele reţelei hidrografice

Totalitatea unităţilor hidrografice - atât temporare cât şi permanente - existente într-un bazin de recepţie -rigolă, ravenă, ogaş, torent, pârâu, râu, fluviu, la care se adaugă unităţi lacustre - naturale sau artificiale, mlaştini - alcătuiesc reţeaua hidrografică a unui bazin hidrografic.

Mai multe râuri care se unesc formează un sistem de râuri sau sistem fluviatil.

Orice sistem fluviatil cuprinde un râu principal care prin intermediul afluenţilor pe care îi primeşte, colectează apele de pe o anume suprafaţă. Afluenţii la rândul lor primesc surse de alimentare tot mai mici şi împreună constituie sisteme de râuri.

Având în vedere poziţia cursurilor de apă faţă de cursul principal s-a ajuns la diverse sisteme de ierarhizare ale reţelei hidrografice. Un astfel de sistem este Sistemul de Ierarhizare Horton-Strahler.

După trasarea reţelei hidrografice, se numără segmentele de râu corespunzător fiecărui ordin. Se va observa o scădere a valorilor proporţională cu numărul ordinului.

1.1. Râurile în acţiune

Inundaţii şi eroziune

Pe măsură ce râul se apropie de mare, erodează pietrele şi sapă văi. Pe lângă aceasta transportă pământ, piatră şi alte materiale dintr-un loc în altul. Fluxul apei are o putere deosebită, dar forţa abrazivă este redusă. Efectul abraziv îl dezvoltă în principal pietrele.

Energia fluviilor este determinată de cantitatea apei şi panta albiei.

Transportul de aluviuni. Mărimea corpurilor solide transportabile de un rîu depinde de viteza curentului. Râul care are viteza de 10km/h poate transporta doar pietre mai mici, iar la 0,5 km/h numai nisip şi alte materiale fine, ca nămolul. Dacă viteza ajunge 30 km/h, atunci poate chiar rostogoli stânci mai mari pe fundul albiei.

Ramificarea

Când râul ajunge în câmpie, depune materiale transportate formând bancuri şi realizând o reţea de canale continuu schimbătoare. Acest proces se numeşte ramificare.

Depunerile se formează într-un mod diferit dacă râul ajunge în câmpie direct din zona montană:

- depunere aluvială;

- con aluvial;

- diguri naturale.