Analiza comparativă a transportului rutier cu cel feroviar în educația enviromentală

Dezvoltare rutieră ecologică

Termenul de ecologie provine din grecescul ,,okos = casă” și ,,logos=știință”. Ecologia constituie în concepția modernă o știință a conservării mediului natural de viață. Ea motivează și impune măsuri și mijloace apte, a păstra patrimonial mediului înconjurător, de a-l folosi conform cerințelor umane și de a-l modela astfel încât să confere condițiile optime vieții.

Ca știință ecologia reprezintă relațiile dintre organismele vii și mediu ceea implică orientarea obiectivelor sale și asupra dezvoltării continue a rețelei de circulație rutieră, ca o cerință actual și de perspectivă a societății.

Progresul societății moderne este direct corelat cu gradul și stabilitatea relațiilor dintre comunitățile umane, condiție obligatorie pentru aplicarea generalizată a performanțelor tehnicii și a tehnologiei. Dezvoltarea căilor rutiere este o verigă în complexul reprezentat de ecosistemul natural confruntat cu modificările impuse de apariția unor noi căi de transport și modernizarea celor existente.

Rețeaua de drumuri este concepută astăzi ca o formă de relație nu numai între comunități, cât și interstatale și interregionale, asigurând continuu schimbul de informații și de bunuri. Astefel producția de automobile a crescut mai ales în Asia și America de Sud cu 7%-10% pe an. Se tinde către construcția de drumuri cu bandă multiplă în ambele sensuri, rezistente la coroziune și umiditate. Folosirea unor materiale composite la amenajarea drumurilor a avut în vedere protejarea mediului , creșterea rezistenței căii de rulare, scurgerea apei de pe carosabil, protejarea aliniamentului de pomi și a terenurilor alăturate.

Din considerente ecologice s-a optat, de către majoritatea constructorilor de drumuri către tipul de drum în rambleu. Acesta este un mod de construcție unde partea carosabilă și acostamentul (fâșia dintre partea carosabilă și sanț numită trotuar sau drum pietonal) sunt mai înalte decât marginile drumului.

Ecosistemul mediului urban- Orașul și poluarea

Aerul din mediul urban suferă permanent schimbări ale chimismului său în raport de amplasarea localității, aglomerarea specific marilor orașe și gradul circulației auto. Mediul gazos este modificat în localitățile de altitudine față de cele din văi, vecinătatea pădurii, marginea mării. Poluanții primari, ca monoxidul de carbon, bioxidul de carbon, oxidul de sulf, oxizi de azot, hidrocarburile nearse și particule organice diferite în suspensie, sunt rezultatul activității umane.

Calitatea aerului este modificată prin lărgirea rețelei de traffic urban cu mijloace auto de transport în comun, iar poluanții menajeri provin din combustibilii arși pe o perioadă lungă a anului dar și în perioada rece a anului iar majoritatea acestor poluanți se acumulează la sol.

Transportul se referă la deplasarea de la un loc la altul a persoanelor precum și a bunurilor, semnalelor sau informațiilor. Termenul vine din latină, de la "transportare", trans(peste) și portare (însemnând a purta sau a căra).

Transportul este o activitate care a apărut odată cu existența omului. Limitele fizice ale organismului uman în privința distanțelor ce puteau fi parcurse pe jos și a cantității de bunuri ce puteau fi transportate, au determinat, în timp, descoperirea unei game variate de căi și mijloace de transport. Transportul facilitează accesul la resursele naturale și stimulează schimburile comerciale. Sectorul transporturi are diverse aspecte. Simplificând și generalizând se poate discuta de trei mari ramuri: infrastructură, vehicule, gestiune.

Infrastructura de transport, ce cuprinde toată rețeaua de transport (străzi, autostrăzi, căi ferate, canale navigabile, culoare de zbor, conducte, etc.) și terminalele (aeroporturile, stațiile feroviare, autogările, etc).