Aspecte de planificare teritorială în Localitatea Cluj

1.Elemente fizico-geografice relevante

PREZENTAREA ORAŞULUI CLUJ-NAPOCA

Cluj Napoca este reşedinţa judeţului Cluj, precum şi capitala istorică a Transilvaniei, România. Este situat în zona centrală a Transilvaniei, având o suprafaţă de 179,5 km². Situat în zona de legătură dintre Munţii Apuseni, Podişul Someşan şi Câmpia Transilvaniei

Orasul Cluj-Napoca este un important centru cultural (aici se gasec Teatrul si Opera Nationala Romana, Teatrul si Opera Maghiara, Filarmonica, Academia de Muzica Gheorghe Dima), avand numeroase institutii educationale.

Teritoriul judetului Cluj este caracterizat printr-o mare varietate de peisaje si de forme de relief, la care vin sa se adauge o serie de monumente ale naturii. Asezarea sa geografica ii confera o pozitie privilegiata de loc central, a carui importanta turistica este amplificata de impresionantele sale resursele recreative.Muntii Gilau, Vladeasa si Trascau se remarca prin culmile lor prelungi, prin cheile si defileele (Turzii, Turului, Stanciului, Ariesului), abrupturile si pesterile lor (Varfurasul). Lacurile Fintinele, Tarnita si Floroiu (de acumulare), lacurile sarate de la Turda si Cojocna, Iazurile din Campia Transilvaniei, apele minerale, toate acestea, constituie puncte turistice de mare interes. Lor li se adauga monumente istorice datind din timpuri stravechi, monumente de arta si elemente folclorice originale.

ISTORIA ORAŞULUI CLUJ-NAPOCA

Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea oraşului medieval din acest loc. Toponimul Clus are semnificaţia de „închis” în latină şi se referă la dealurile care înconjoară oraşul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienţei numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munţi» sau din clusa «stăvilar, baraj»). Alte denumiri frecvente ale oraşului sunt cea maghiară şi cea germană, Kolozsvár şi, respectiv, Klausenburg. Klausenburg a fost una dintre cele şapte cetăţi medievale săseşti ale Transilvaniei (în germană Siebenbürgen, cu sensul de Şapte Cetăţi). Primul nume românesc al oraşului a fost Cluş, scris uneori şi Klus. Denumirea de Cluj s-a încetăţenit mai ales după ce oraşul a devenit parte a Regatului României în 1918. În 1974, numele a fost schimbat în Cluj-Napoca, Napoca fiind prima denumire a aşezării, folosită în epoca romană. Prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat aici una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108, şi constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcţia unui drum strategic imperial. Fondată pe malul drept al râului Samus, Napoca era la început un simplu vicus. Ea devine aşezare urbană (civitas) în timpul împăratului Hadrian, în anul 124 d.Hr., sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca, atestat în inscripţii. Ajunsă capitală a provinciei, Napoca este ridicată apoi la rangul de colonia, fiind denumită Colonia Aurelia Napoca, privilegiu acordat de Marcus Aurelius sau de Commodus. Oraşul se bucura de ius Italicum, care prevedea diferite facilităţi fiscale pentru cetăţenii săi. Există numeroase dovezi arheologice ale continuităţii romane la Napoca.[3] După retragerea administraţiei romane din Dacia, în anul 271 d.Hr., viaţa urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. În epoca medievală, Clujul a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1167, sub denumirea Castrum Clus. Mari grupuri de colonişti saşi s-au aşezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ştefan al V-lea al Ungariei, după decimarea populaţiei oraşului în timpul atacurilor tătare. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul al XV-lea. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, a acordat în anul 1405 Clujului dreptul de oraş liber. Treptat, Clujul a devenit un centru pentru producţia şi schimbul de mărfuri. Aproximativ 5 000 de oameni se îndeletniceau cu agricultura, munca în atelier, dar şi cu distracţiile specifice oraşului. Pe atunci populaţia era formată din saşi, unguri şi, în mică măsură, din români.Rolul meseriaşilor în muncile oraşului a crescut, dezvoltându-se mai multe bresle meşteşugăreşti. De acest lucru s-a îngrijit şi Matia Corvin, rege al Ungariei între 1458 şi 1490, născut aici. El a acordat o serie de 41 de privilegii localităţii sale natale, apărând-o în conflictele cu aşezările din jur. În privinţa populaţiei, a decis să acorde unor iobagi dreptul de a se stabili în oraş. Cetatea Clujului şi-a câştigat până în secolul al XV-lea recunoaşterea europeană. Arhitectura specifică europeană, stilul gotic târziu se regăseau în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail”, dar şi în multe case particulare. Oamenii avuţi studiau la şcoli renumite ale Vestului. Din cauza nivelului de trai ridicat, clujenii nu au participat la răscoala lui Gheorghe Doja din 1514. Dezvoltarea comercianţilor şi a meşteşugarilor a implicat îngrădirea nobilimii şi a clerului. Un cărturar sas, născut la Sibiu, Gáspár Heltai, a contribuit nu numai la formarea culturii, prin cărţile pe care le-a tipărit, dar şi la modernizarea oraşului, care avea să întreţină o tipografie, o baie publică, o fabrică de hârtie şi una de bere. Dinastia Báthory a contribuit şi ea la creşterea economică şi demografică, aducând cetatea la un rang la care putea fi comparată doar cu Braşovul. Baba Novac, un important ostaş al lui Mihai Viteazul, a fost judecat şi ars de viu în oraş. Întemeietorul primei uniri a românilor, Mihai Vodă, a cinat pentru ultima dată la Cluj, după care a fost ucis din ordinul generalului Basta la 3 km sud de Turda. Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei, a devenit protector al oraşului şi a ajutat la desăvârşirea acestuia ca o cetate importantă. După cucerirea Ungariei de către otomani şi transformarea unei treimi a teritoriului ei în paşalâc, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană. La sfârşitul secolului al XVII-lea, însă, intră sub dominaţie austriacă. După un acord silit semnat de Mihail Apafi, cetatea Clujului a fost nevoită să găzduiască trupele ducelui de Lorena, asigurându-le un serviciu de 100 000 de florini. Cu toate acestea, ostaşii au şi jefuit oraşul şi au cerut sume suplimentare de la contribuabili. Cu o populaţie 10 660 de locuitori, cetatea se transformă în capitala Transilvaniei, lucru care duce la modernizarea acesteia, dar şi la sporirea numărului locuitorilor români. Importantele mişcări revoluţionare de la 1848 cuprind şi Clujul. Deşi un important centru revoluţionar, avea un statut contradictoriu, datorită nobilimii. Doctrina a cuprins tineretul de la facultăţi, academii şi gimnazii, care s-au ocupat de popularizarea acesteia. Oraşul va adăposti tratativele dintre Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac pentru unirea revoluţiei române cu cea maghiară. Înfrângerea revoluţiei ungare a dus la instaurarea regimului absolutist. Capitala a fost mutată la Sibiu, pentru a exista o influenţă austriacă mai mare asupra autorităţilor. Mai târziu, Clujul a devenit unul dintre cele şase districte militare transilvănene, administrând un teritoriu de 400 000 de locuitori. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost construită clădirea centrală a Universităţii „Francisc Iosif” din Cluj. La începutul secolului XX au fost construite sau reconstruite majoritatea clădirilor din centru. În această perioadă a fost ridicată clădirea Liceului Unitarian, Opera Română, Palatul de Justiţie, primăria, Palatul de Finanţe etc.