Aspecte privind Nuptialitatea si Divortialitatea din Romania in Perioada 1989-2003

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Aspecte privind Nuptialitatea si Divortialitatea din Romania in Perioada 1989-2003.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 58 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: conf. univ. dr. Marcu Stasac

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Geografie

Cuprins

I. INTRODUCERE 3
II. CĂSĂTORIA ŞI DIVORŢUL LA NIVEL MONDIAL 5
III. CĂSĂTORIA ŞI DIVORŢUL ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1930-2003 7
3.1. Căsătoriile din România în perioada 1930-2003 7
3.2. Divorţurile din România în perioada 1930-2003 11
IV. ASPECTE PRIVIND CĂSĂTORIILE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1989-2003 13
4.1. Aspecte generale 13
4.2. Aspecte privind vârsta soţilor la căsătorie 13
4.3. Raportul grupelor de vârstă la căsătorie 24
4.4. Vârsta medie la căsătorie 26
4.5. Starea civilă a soţilor înainte de căsătorie 27
V. ASPECTE PRIVIND DIVORŢURILE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1989-2003 27
5.1. Aspecte generale 27
5.2. Aspecte privind vârsta soţilor la divorţ 28
5.3. Raportul grupelor de vârstă la divorţ 39
5.4. Divorţurile în funcţie de numărul de copii 40
VI. ASPECTE TERITORIALE A CĂSĂTORIILOR ŞI A DIVORŢURILOR DIN ROMÂNIA 41
6.1. Aspecte generale 41
6.2. Aspecte Regionale 42
6.2.1. Regiunea „Nord-Est” 42
6.2.2 Regiunea „Sud-Est” 44
6.2.3. Regiunea „Sud” 46
6.2.4. Regiunea „Sud-Vest” 48
6.2.5. Regiunea „Vest” 49
6.2.6. Regiunea „Nord-Vest” 51
6.2.7. Regiunea „Centru” 52
6.2.8. Regiunea „Bucureşti-Ilfov” 54
VII. BIBLIOGRAFIE 58

Extras din document

I. INTRODUCERE

1.1. Familia. Apărută, probabil, ca strategie instituţională optimă de supravieţuire şi dezvoltare a grupurilor umane, familia şi-a cucerit, prin respectabilitate dar şi prin redutabilitate statutul de „element fundamental şi natural al societăţii” (art. 16, alin 3 din Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin rezoluţia 217 A (III) din anul 1948). Ea a fost, şi cu siguranţă va rămâne, una din temele majore de reflexie şi analiză a spiritualităţii umane.

Abordarea pragmatică a familiei din perspectiva predilectă de cercetare şi cu mijloacele specifice şi specializate care particularizează fiecare din disciplinele ştiinţei se distinge prin câteva deziderate: culegerea de date cât mai exacte despre varietatea, dimensiunile, funcţiile şi dinamica grupului social, sintetizarea acestora în concluzii cu valoare predictivă care să orienteze intervenţiile practice. O definiţie de tip sintetic a familiei după modelul logicii clasice este dificil de enunţat; complexitatea acestei forme de comunitate umană, determinată de multitudinea şi varietatea relaţiilor ce se stabilesc în interiorul acesteia între membrii săi, precum şi între familie ca entitate distinctă pe de o parte şi societate, pe de altă parte, la care se mai adaugă evoluţia în timp a trăsăturilor sale, unele estompându-se, altele, dimpotrivă, accentându-se, face cu adevărat anevoioasă încercarea de a constitui o definiţie corespunzătoare şi cu valenţele ştiinţifice corespunzătoare.

Mărturisirea acestor dificultăţi nu constituie prologul resemnării neputincioase şi nici scuza unei forme ce nu depăşeşte nivelul percepţiei comune şi inconsistente în lumina exigenţelor minimale abia enunţate. Astfel că, în locul unei definiri a familiei, termenul însuşi avertizând asupra sentenţiozităţii enunţului, ceea ce, în cazul dat, este chiar principala sursă a vulnerabilităţii, se recurge la soluţia onorabilă, dar mai puţin pretenţioasă a definirii familiei prin indicarea caracteristicilor şi funcţiilor sale, sub rezerva subînţeleasă a flexibilităţii acestora pe axa spaţio-temporară. Studiile de sociologie a familiei şi cele de antropologie culturală relevă o mare diversitate a tipurilor de familie cu particularităţi distincte. Chiar în interiorul fiecărui tip familial au loc mutaţii în ceea ce priveşte ponderea şi conţinutul funcţiilor.

Familia este o realitate biologică prin uniunea ce se realizează între bărbat şi femeie, precum şi prin procreaţie, este o realitate socială, pentru că reprezintă cadrul comunităţii de viaţă şi de interese a celor care o compun, uniţi prin esenţa morală a căsătoriei şi prin descendenţă într-un model unic al solidarităţii umane.

Sub prim aspect exemplificativ, potrivit Constituţiei României, autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată (art. 26, alin. 1), familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi (art. 44, alin 1), potrivit Codului familiei statul ocroteşte căsătoria şi familia, familia având la bază căsătoria liber consimţită între soţi (art. 1, alin. 1 şi 3), condiţiile de fond şi de formă ale încheierii actului juridic al căsătoriei fiind stabilite riguros (art. 3-18), Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, potrivit căreia principiul egalităţii între cetăţeni, excluderea privilegiilor şi a discriminării sunt garantate în exercitarea drepturilor civile, printre altele şi în ceea ce priveşte „dreptul de a se căsătorii şi de a-şi alege partenerul” (art. 1, alin. 2, lit. d).

1.2. Căsătoria reprezintă un act de uniune socială, aprobat şi recunoscut, fondată în urma unei ceremonii civile şi religioase. Din punct de vedere legal căsătoria reprezintă un contract încheiat între un bărbat şi o femeie fără vreo restricţie privitor la rasă, naţionalitate sau religie. Ei au dreptul să se căsătorească, să întemeieze o familie, menţinându-şi egalitatea în drepturi în timpul căsătoriei şi la desfacerea acesteia. Nici o căsătorie nu se va putea încheia legal fără liberul şi deplinul consimţământ al ambelor părţi, acest consimţământ trebuind a fi exprimat de ele însele personal, în prezenţa autorităţii competente să oficieze căsătoria şi a martorilor.

Din punct de vederea al dreptului civil, instituţia căsătoriei are o importanţă covârşitoare. Starea de căsătorie dobândită prin încheierea căsătoriei cu întreg cortegiul de drepturi şi obligaţii, completând gama atributelor de identificare a persoanei fizice, însoţeşte şi adesea întregeşte implicarea subiectului de drept în raporturi juridice civile.

1.3. Divorţul reprezintă încetarea (desfacerea) unei căsătorii; se execută prin decizie legală oficială. Instanţa judecătorească nu poate desface căsătoria prin divorţ decât atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Desfacerea căsătoriei, divorţul, este singura modalitate de a de disoluţie a căsătoriei valabil încheiate. Prin excelenţă judiciar, divorţul, fie că este pronunţat la iniţiativa unui a dintre soţi, fie pe temeiul consimţământului ambilor, stinge, pe data rămânerii irevocabile a hotărârii instanţei, principalele efecte ale actului juridic al căsătoriei în raporturile dintre soţi, în special efectele de natură personală.

În societatea contemporană divorţul a devenit un fapt aproape banal; pe măsură ce rata divorţialităţii a crescut, fenomenul a devenit mai lesne de perceput şi mai uşor de tolerat. Treptat-treptat fiind acceptat, dar fără a fi încurajat, nu ca eşec, ci ca o posibilă soluţie a unor relaţii conjugale disarmonice. Atenuarea considerabilă a presiunii normelor şi obiceiurilor tradiţionale, o oarecare indulgenţă legală manifestată prin abandonarea unora din condiţiile restrictive ale divorţului şi, poate nu în ultimul rând, scăderea influenţei bisericii şi religiei, au favorizat o mai mare permisivitate în ceea ce priveşte divorţul.

Fisiere in arhiva (1):

  • Aspecte privind Nuptialitatea si Divortialitatea din Romania in Perioada 1989-2003.doc