Atmosfera terestră

I.Introducerea în studiul ATMOSFEREI TERESTRE

Atmosfera este învelișul gazos (de aer) ce înconjoară globul pământesc, fiind alcătuit dintr-un amestec de gaze, care conține în suspensie cantități variabile de particule (apă) și solide (impurități) de origine terestră și cosmică.

Atmosfera este un înveliș imaterial, însă, chiar și atunci când în atmosfera de deasupra unui loc nu apar nori sau alte fenomene meteorologice, imaginile fotografice surprind materialitatea și structura acestui înveliș.

Învelișuri gazoase cu alte cracteristici înconjuară la exterior și celelalte planete din Sistemul Solar, cu excepția planetei Mercur unde nu se pot menține datorită temperaturii ridicate. Chiar și spațiul cosmic conține în proporții foarte reduse atomi și molecule ale diferitelor gaze, la care se adaugă particule fine de materie cosmică și vapori de apă.

Fig.1Atmosferaterestră(sursahttps://www.google.ro/search?q=atmosfera+terestra&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiLg_Lq48DeAhWEqIsKHXPGCq8Q_AUIEygB&biw=1366&bih=657#imgrc=sLq9JT6c_qXMpM:)

II. Originea, limitele și forma atmosferei

2.1. Originea atmosferei

Există mai multe ipoteze privind geneza atmosferei.

Atmosfera terestră este un rest din masa gazoasă incandescentă care a fost Pământul în fază inițială a formării lui. Această masă, la rândul ei, a derivat din nebuloasa inițială din care s-au format Soarele și planetele Sistemului Solar. Pământul (și celelalte planete) s-au format treptat prin unirea resturilor gazoase ale nebuloasei în mișcare, proces care a condus la concetrarea materiei. În câmpul gravitațional și electromagnetic al planetei solide/fluide în formare s-a produs concomitent o concentrare a materiei gazoase rămase, rezultând atmosfera terestră.

Atmosfera ar fi trebuit să fie formată din aceleași gaze din care s-a format și planeta: hidrogen, heliu, carbon și compușii lor (metan și amoniac). Proveniența azotului din amoniac nu poate fi concluden explicată. Hidrogenul și heliul sunt prezente actualmente numai în limita superiară a atmosferei, ele migrând din partea inferioară în faza inițială gazoasă a Pământului când forța gravitațională a acestuia este foarte mică, ceea ce a permis hidrogenului și heliului să se îndepărteze de centrul său. Alte gaze au fost chiar aruncate în spațiul cosmic. Această situație este asemănătoare cu cea a Lunii, care având forța gravitațională mică, în urma mișcării de rotație a pierdut în cosmos atât aerul cât și apa din jurul său.

Alte ipoteze consideră că gazele ce intră în componența actuală a atmosferei nu sunt rămășițe directe ale celor care alcătuiau atmosfera primară. Ele reprezintă de fapt o atmosferă secundară, rezultată din urma erupțiilor vulcanice, emanațiilor izvoarelor termale, descompunerilor chimice ce au eliminat gazele captive din interiorul fierbinte al planetei, rezultând vapori de apă (85%), dioxid de carbon (10%) și azot.

Atmosfera s-a răcit treptat, vaporii de apă s-au condensat, au format norii, din care au căzut precipitații, în urma cărora a luat naștere hidrosfera. Cantități importante de dioxid de carbon s-au dizolvat în apa oceanelor sau au fost fixate în rocile carbonatice. În același tip atmosfera s-a îmbogățit în azot, devenind din ce în ce mai transparentă și mai luminoasă. Oxigenul a apărut prin disocierea moleculelor de apă în hidrogen și oxigen datorită fluxului mult mai intens al radiațiilor solare din perioada respectivă. Sub influiența radiațiilor electromagnetice fotodisocierea a continuat. Hidrogenul mai ușor s-a ridicat și s-a pierdut în bună parte, iar oxigenul mai greu s-a acumulat. Oxigenul a favorizat apariția fenomenelor primitive de viață în apă, la adăpostul razelor ultraviolete distrugătoare. Prin fotoionizare o parte a oxigenului din aer s-a ransformat în ozon, ceea ce a dus la dezvoltarea și evoluția lumii vii și pe uscat. Procesele de fotosinteză, de respirație și descompunere chimică s-au intensificat. Cu contribuția vegetației încă din Cambrian a început să apară o atmosferă secundară care treptat a evoluat spre cea de astăzi, care se află, la rândul ei, într-un amplu proces de evoluție.