Australia și Oceania - resurse umane, petrolul și gazele naturale, industria energiei electrice și turismul

INTRODUCERE

Oceania este extinsă pe cca. 5000 de km de la sud la nord şi cca. 12000 de km de la est la vest. Denumirea de Oceania face referire la gruparea de insule şi arhipelaguri răspândite în partea sudică şi centrală a Oceanului Pacific. Arhipelagurile care compun Oceania ocupă peste 1,25 mil km2, însă sunt presărate pe cca. 80 mil km2. Cele mai mari insule care intră în componenţa sa sunt: Noua Zeelandă, Noua Guinee, Noua Caledonie, Sumatera şi Borneo. Acest continent se desfăşoară în general între Noua Zeelandă în sud, arhipelagul Hawai în nord, meridianul de 131o longitudine estică în vest şi meridianul de 110o longitudine vestică în est. Sub aspect genetic, insulele Oceaniei sunt de natură vulcanică, coraligenă şi continentală. Principalele insule continentale sunt Noua Guinee, Noua Zeelandă şi Noua Caledonie. Insulele sunt joase, cu o formă rotundă, în interiorul său aflându-se lagune.

Australia şi Noua Zeelandă sunt locuite aproape în totalitate de oameni din Europa, care şi-au transferat politicile, cultura şi economia, în partea opusă a lumii. Începând cu anul 1970, legăturile dintre aceste ţări şi Anglia în special, au fost slăbite în mod treptat şi astfel interesele lor de comerţ au fost reorientate către Asia şi către întinsul Pacific. Australia a devenit un focar de atenţie al întregii lumi în 2000, când a găzduit Jocurile Olimpice. Mulţi oameni privesc Australia şi Noua Zeelandă ca pe nişte locuri plăcute şi emoţionante pentru a trăi. Densităţile lor joase, populaţia scăzută şi nivelurile mari ale veniturilor le fac pe amandouă să fie dorite ca şi locuri de trai, de către asiatici şi refugiaţi din multe alte ţări.

1. Resurse umane ale Australiei şi Oceaniei

1.1 Australia

În mare parte, populaţia Australiei este concentrată în Insula de Nord (80 loc/km), în timp ce în restul teritoriului densitatea coboară la 2-3 loc/km2. Populaţia este formată din europeni, maori, polinezi, asiatici etc. Din punct de vedere administrativ, statul este împărţit în 16 districte. Limba oficială, maori, face parte din familia austroneziană (grupul polinezian). Natalitatea este de 14,5 ‰, mortalitatea de 7,5 ‰, sporul natural de 7‰ şi populaţia urbană de 85,9 %. Oraşele principale sunt:

•Auckland (373.000 de loc.), localizat în extremitatea nordică a Insulei de Nord;

•Hamilton (271.400 de loc.), localizat în partea central-nordică a Insulei de Nord;

•Dunedin (113.350 de loc.), localizat în Insula de Sud.

1.1.1 Imigranţii

La începutul anilor ’90, au fost făcute afirmaţii nefondate privind faptul că Australia ar putea să găzduiască peste 200 de milioane de oameni, deşi Griffith Taylor, un geolog englez al anilor ’20, s-a îndoit că Australia ar putea adăposti mai mult de 20 milioane de oameni.

Până la mijlocul anilor ’90, majoritatea imigranţilor au venit din Insulele Britanice. La începutul Dominaţiei Australiei, s-au adoptat o serie de politici, reunite în “The White Australia policy”, prin care persoanelor din afara Europei (“non-white”) le era interzisă emigrarea în Australia. Această acţiune a fost luată împotriva presiunilor asiaticilor, în special. Pentru a-şi mări populaţia şi pentru a menţine relaţiile cu Anglia, Australia i-a încurajat pe imigranţii britanici, plătindu-le trecerea, până la Al Doilea Război Mondial. Cum acea sursa a devenit insuficientă, mai mulţi imigranţi au venit din alte părţi ale Europei. Până în anii ’90, doar 12% dintre imigranţi proveneau din Anglia, în timp ce 43% proveneau din Asia. Australia devine astfel un stat multirasial, multietnic şi multicultural, în mediul său existând totodată mari simpatii pentru aborigeni şi legături crescânde cu Asia de Sud-Est.

Deşi politica de a accepta doar imigranţii europeni a fost valabilă doar până în 1972, “moştenirea” sa încă mai afectează atitudinea unor australieni faţă de noii imigranţi şi eforturile de a concentra comerţul în Asia. A fost greu pentru mulţi dintre australieni să realizeze că ţările pe care le-au subestimat în trecut, beneficiază în prezent de nişte sisteme de plată a salariilor la fel de sofisticate ca şi ale lor.

Şomajul ridicat din anii ’90 a dus la înjumătăţirea numărului imigranţilor acceptaţi în Australia. Australia doreşte să acorde rezidenţa permanentă unui număr de 12000 de refugiaţi, în fiecare an. În 2001 însă, în insistenţa sa de a intercepta dinainte interviurile din străinătate, Australia a primit critici de la organizaţii de drepturi ale omului, precum “Amnesty International”. Australia a fost acuzată că navele sale interceptau bărci pline cu oameni şi îi izolau în taberele de detenţie din Nauru.