Bucuresti - Analiză Complexă

INTRODUCERE

În ciuda stresului, aglomeraţiei ori poluării, calitatea locuirii în marile oraşe este în continuare superioară celei oferite de localităţile mai mici.

Cu siguranţă Capitala României este aglomerată, zgomotoasă, murdară şi scumpă. Cu toate acestea, în fiecare an, populaţia îi creşte, neoficial, cu câteva zeci de mii de persoane, în special studenţi veniţi din provincie, care decid să nu se mai întoarcă acasă după terminarea facultăţii. Nici nu este de mirare: este unul din puţinele locuri din ţară unde salariile pot căpăta dimensiuni occidentale şi unde, în ciuda crizei, numărul de şomeri a rămas constant. Tot aici există posibilitatea de a alege, în aceeaşi seară, dintre şase-şapte spectacole de teatru sau concerte ale unor artişti celebri şi, cu puţin noroc, marea şi muntele sunt, fiecare, la numai două ore cu maşina.

Bucureştiul s-a instalat, în urma evaluării a 40 de criterii din domenii diverse, pe primul loc al clasamentului „Celor mai bune oraşe în care să trăieşti“ (selectate din rândul localităţilor cu peste 100.000 de locuitori din România), realizat ȋn acest an de revista Capital.

Ȋn aceastǎ lucrare s-a ȋncercat realizarea unei analize complexe a Bucureștiului, urmǎrind punctele esențiale din domeniile economic, social și cultural. Bineȋnțeles, analiza este departe de a fi exhaustivǎ. Ȋn elaborarea lucrǎrii s-au consultat articole și site-uri de internet.

1. Bucuresti – date generale

Bucureşti este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării. Populaţia de 1.944.367 de locuitori (est. 1 ianuarie 2009) face ca Bucureştiul să fie al şaselea oraş ca populaţie din Uniunea Europeană. În fapt însă, Bucureştiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiştii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăşi patru milioane.

Municipiul Bucureşti are în prezent o suprafaţă de 228 km pătraţi (0.8 % din suprafaţa României), din care suprafaţa construită este de 70 % Bucureştiul este principalul centru politico - administrativ al ţării, aici aflându-se preşedenţia, parlamentul, guvernul, sediile centrale ale celor mai multe partide politice, instituţii culturale şi de învăţământ, instituţii financiare, comerciale, bănci.

1.1 Scurt istoric

Mărturiile arheologice, diferitele unelte descoperite în zona în care este amplasat Bucureştiul astăzi atestă o vechime de 150.000 ani a aşezărilor omeneşti în această zonă.

Începând din a II-a jumătate a secolului al XIII-lea, teritoriul oraşului de astăzi, ca de altfel întreaga zonă răsăriteană a Câmpiei Române, trece printr-o nouă fază în procesul de dezvoltare, perioadă în care se pun bazele trecerii la stadiul urban al aşezării.

Documentele emise de Cancelaria ţării Româneşti între 1459-1625 consemnează existenţa pe teritoriul de azi al Bucureştiului, a unui număr de 41 de aşezări.

Prima atestare documentară a Bucureştiului datează din secolul al XV-lea (20 septembrie 1459) şi este un act prin care domnitorul Vlad Ţepeş confirmă o donaţie făcută unor mici feudali.

Stabilirea reşedinţei domneşti la Bucureşti în perioada domnitorului Vlad Ţepeş, a avut un rol determinant în evoluţia ulterioară a aşezării. Astfel, din secolul al XV-lea se înregistrează o dublare a suprafeţei oraşului. Apar cartiere noi ocupate de meşteşugari.

În zona numită azi Sf. Gheorghe erau cuptoarele meşterilor fierari, la Piaţa Unirii - Zona Colţea erau cuptoarele meşterilor olari, iar pe malurile Dâmboviţei se stabilesc tăbăcarii. În partea de nord a Curţii Domneşti se stabilesc negustorii, cojocarii, croitorii. Principalul vad comercial şi meşteşugăresc devine “Uliţa Mare”, strada Lipscani de azi, atestată documentar din 5 iunie 1589.

Din secolul al XV-lea şi până la sfârşitul epocii feudale, în pofida marilor calamităţi naturale şi a războaielor, oraşul Bucureşti a cunoscut o continuă dezvoltare economică şi socială, devenind unul din principalele centre urbane din sud-estul Europei.

Începând cu secolul al XVIII-lea apar primele manufacturi. În 1764 este atestată documentar o manufactură de ceară. În 1766 apare “fabrica de postav de la Afumaţi”, apoi în 1767 fabrica de hârtie de la Fundeni.

Recensământul din 1811 consemnează în Bucureşti 2981 de persoane care se ocupau cu meşteşugurile şi comerţul. Revoluţia din 1821 marchează începutul istoriei moderne a Bucureştiului. La începutul secolului al XIX-lea, se poate distinge o structură socio-profesională: meşteşugari, negustori, slujbaşi în aparatul administrativ, clerici, boieri şi slujitori.

După un recensământ din anul 1807, în Bucureşti erau 3523 de prăvălii, iar mai târziu, în anul 1820, sunt consemnate peste 200 de clădiri publice, mai multe pieţe şi grădini publice. În anul 1830 se înfiinţează “Sfatul Orăşenesc” (Administraţia Publică Locală de azi) şi oraşul este împărţit în cinci zone (sectoare), iar în 1846 este elaborat de primărie, primul Plan de Cadastru al Bucureştiului.

Prin proclamarea independenţei de stat în 1877, Bucureştiul devine capitala României şi, începând cu această dată, cunoaşte o puternică dezvoltare economico-socială. Astfel, recensământul de la 1878 consemnează existenţa în oraş a două turnătorii de fontă, două întreprinderi de obiecte mecanice, 30 de tăbăcarii şi 100 de mori, din care 12 erau antrenate de energia aburului.

În anul 1869 este inaugurată prima linie de cale ferată Bucureşti – Giurgiu, iar în 1870 este pusă în funcţiune linia ferată Bucureşti – Ploieşti – Galaţi – Roman.

Prima gară construită a fost Bucureşti – Filaret (1869), iar apoi s-a construit gara Târgovişte (1870), care ulterior a fost denumită Gara de Nord.

Bucureştiul a constituit în această perioadă şi principalul centru comercial al ţării, primele instituţii apărând în Capitală: Camera de Comerţ şi Industrie (1858), Bursa de Valori Bucureşti (1881), Banca Naţională a României (1858). Sfârşitul secolului al XIX-lea marchează dezvoltarea relaţiilor capitaliste şi realizarea unui sistem bancar prin apariţia unor bănci noi: Marmorosch Bank, Banca Generală a României, Banca de Scont, Banca Românească. Tot în această perioadă s-au făcut lucrări de rectificare şi adâncire a albiei râului Dâmboviţa, lucrări pentru alimentarea cu apa potabilă a Capitalei prin filtrarea apei Dâmboviţei.

În 1882 a fost inaugurat iluminatul public electric, iar în 1892 a fost construită uzina electrică Grozăveşti. Punerea în funcţiune a uzinei electrice Filaret (1908) a făcut posibilă în 1894 inaugurarea primei linii de tramvai electric în oraş.

Cea mai prosperă perioadă a Bucureştiului, ca şi a întregii ţări, a fost perioada interbelică. Devenind capitala statului naţional unitar roman, Bucureştiul continuă să fie în perioada interbelică principalul centru industrial, comercial şi financiar al României. Procesul de industrializare în această perioadă se intensifică, Bucureştiul concentrând în 1938 aproximativ 17% din numărul total de întreprinderi cu pondere importantă în economia ţării, acoperind întreaga gama a industriilor din acea perioadă. Sectorul de stat era reprezentat în aceasta perioadă de întreprinderile: Griviţa, Pirotehnica Armatei, Societatea Comunală de alimentare cu lapte a Bucureştiului, Abatorul, Atelierul S.T.B. şi fabricile de gheaţă.

În anul 1921 s-a dat în folosinţă aeroportul Băneasa, iar în 1931 se înfiinţează Societatea de Transport Aerian “SARTA”, care în 1933 se transformă n “Liniile Aeriene Române” (LARS) şi aparţineau statului.

În 1933 se inaugurează actualul Palat al Telefoanelor, prima centrală telefonică automată funcţionând încă din 1927. Apar bănci noi: Banca Chrissoveloni (1920), Banca Comercială Italiană şi Banca franco-română (1921).

După planul de sistematizare din februarie 1926, Bucureştiul a fost împărţit din punct de vedere administrativ, într-o zonă centrală şi o zonă periferică Zona centrală avea patru sectoare , fiecare dintre ele având un consiliu local. Zona periferică a fost constituită în restul teritoriului până la limita forturilor. Comunele cuprinse în această zonă au primit statutul de comunităţi suburbane. Interesele generale ale oraşului şi ale comunelor suburbane erau administrate de Consiliul General, format din 36 consilieri aleşi, 24 consilieri numiţi până la 7 consilieri cooptaţi. Conducerea administraţiei era asigurată de Primarul General, ales de consiliu.

Între anii 1918-1940, Bucureştiul a avut zece primari, unii dintre ei jucând un rol important: Emil Costinescu, Anibal Teodorescu, Dem I. Dobrescu, Alex. Donescu.

Intrarea României în război, în anul 1941, aduce Bucureştiului o perioadă grea, bombardamentele trupelor aliate provocând distrugeri multor clădiri, unele de importanţă istorică, altele obiective industriale.