Calitatea aerului în orașul Craiova în perioada 2000-2014

CAPITOLUL I

LEGISLAȚIA DE MEDIU

1.1. În Uniunea Europeana

Evaluarea calitatii aerului utilizează un complex de metode utilizate pentru a măasura, calcula și prognoza sau estima concentrația unui poluant în aerul înconjurator.

Legislația de mediu s-a dezvoltat considerabil începând cu aprobarea și publicarea Directivei 1996/62/EC pentru evaluarea ¸si gestionarea calitații aerului înconjurător, urmată de Directivele fiice 1999/30/EC [14], 2000/69/EC [15], 2002/3/EC [16] ¸si 2004/107/EC [17]. Din motive de claritate, simplificare ¸si eficiența administrativă aceste directive au fost înlocuite cu Directiva 2008/50/EC [15]. Aceasta din urma a fost transpusă în legislația românească prin Legea 104 din iunie 2011 [41].

Legislatia europeana cu privire la calitatea aerului este construita pe principii clare. Primul dintre acestea este acela ca Statele Membre sa-si imparta teritoriul intr-un numar de zone si aglomerari. In aceste zone si aglomeratii, Statele Membre trebuie sa adopte metode de masura a nivelului de poluare a aerului folosind metode de masura si modelare si alte tehnici empirice. Unde nivelele sunt ridicate, Statele Membre trebuie sa pregateasca un plan sau program de calitate a aerului pentru a asigura conformitatea cu valorile limita specifice pentru fiecare poluant. Informatiile despre calitatea aerului trebuie prezentate publicului.

Directiva Cadru privind Calitatea Aerului

In 1996, Consiliul de Mediu a adoptat Directiva Cadru 96/62/EC privind Managementul și Estimarea Calității Aerului. Această Directivă revizuie legislația existentă anterior și introduce noi standarde de calitate a aerului pentru poluanții aerului nereglementați anterior, stabilind programul de dezvoltare a directivelor privind o gamă largă de poluanți ai aerului. Lista poluanților atmosferici de luat în considerare include dioxidul de sulf, dioxidul de azot, particulele, plumbul și ozonul – poluanți controlați de obiectivele deja existente privind calitatea aerului - și benzen, monoxid de carbon, hidiocarburi poliaromatice, cadmiu, arsen, nichel și mercur.

Scopul general al Directivelor Cadra privind Calitatea Aerului este de a defini principiile de bază ale unei strategii comune pentru:

1. definirea și stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului în UE, proiectarea pentru a evita, preveni sau reduce efectele dăunătoare asupra sănătății umane și asupra mediului ca întreg;

2. estimarea calității aerului în statele membre pe bază de criterii și metode comune;

3. obținerea informațiilor adecvate privind calitatea aerului și asigurarea că aceste informații vor fi disponibile publicului, printre altele folosind pragurile de alertă;

4. menținerea calității aerului acolo unde acesta este bun și îmbunătățirea acestuia în alte cazuri

In acest scop statele membre vor desemna la nivele corespunzătoare autoritatea competentă și organismele responsabile pentru:

1. Implementarea acestor directive și estimarea calității aerului;

2. aprobarea procedeelor de măsurare (metode, echipament, rețele, laboratoare); asigurarea acurate ii măsurării prin procedee de măsurare și verificarea menținerii unei astfel de acuratețe prin aceste procedee, în particular prin controale interne de calitate, desfășurate, printre altele, în acord cu cerințele standardelor europene de calitate;

3. analiza metodelor de estimare;

4. coordonare pe teritoriul lor a programelor comunitare de asigurare a calității, organizate de Comisie.

Directivele Fiice privind Calitatea Aerului

Directiva Cadru privind Calitatea Aerului a fost urmată de aşa numitele "Directive Fiică" care stabilesc valorile limită numerice şi valorile ţintă pentru fiecare dintre poluanţii identificaţi. In ciuda stabilirii limitelor de calitate a aerului şi a pragurilor de alertă, obiectivele directivelor fiică sunt de a armoniza strategiile de monitorizare, metodele de măsurare, calibrare şi metodele de estimare a calităţii aerului pentru a ajunge la măsuri comparabile cu cele din UE şi să asigure informarea definitivă a publicului. Prima Directivă Fiică(1990/30/EC) referitoare la valorile limită pentru NOX, SO2, Pb, şi PM!0 din aer, a intrat în vigoare în anul 1999 (modificata de Decizia 2001/744/CE). A Doua Directivă Fiică (2000/69/EC), legată de valorile limită pentru benzen şi monoxidul de carbon din aer, a intrat în vigoare pe 13 decembrie 2000. Propunerea Comisiei pentru A Treia Directivă Fiică privind stratul de ozon a apărut la 9 iunie 1999 sub numele de COM şi va înlocui probabil Directiva curentă privind stratul de ozon (92/72/CE).

Directiva Consiliului nr. 90/313/EEC privind accesul liber la informatia de mediu

1999/30/CE, Anexa V Determinarea depăşirilor pragurilor superior şi inferior de evaluare Depăşirile pragurilor superior şi inferior de evaluare trebuie să fie determinate pe baza concentraţiilor înregistrate în ultimii 5 ani în care există date suficiente. Un prag de evaluare va fi considerat a fi fost depăşit, dacă, în timpul acelor 5 ani, numărul total al depăşirilor concentraţiei numerice a pragului este de trei ori mai mare decât numărul de depăşiri permis pe an.

2000/69/CE, Anexa III

Un prag de evaluare va fi considerat a fi fost depăşit dacă a fost depăşit în timpul a trei ani diferiţi din aceşti ultimi 5.

1999/30/CE, Anexa V; 2000/69/CE, Anexa III

Acolo unde sunt disponibile date pe o perioadă mai mică de 5 ani, statele membre pot combina campanii de măsurare de scurtă durată în timpul perioadei din an şi în locaţii care sunt probabil tipice pentru cele mai înalte nivele de poluare cu rezultate obţinute din informaţii de la inventarele de emisii şi modelare, pentru a determina depăşirile pragurilor superior şi inferior de evaluare.