Caracteristici și Perspective de Dezvoltare Turistică în Zona Montană în România

INTRODUCERE

ZONA MONTANĂ: ZONĂ TURISTICĂ DE BAZĂ A ROMÂNIEI

Pentru cei ce doresc să se rupă din cotidian, pentru cei ce iubesc puritatea naturii şi ineditul, pentru turiştii de ocazie sau cei avizaţi, pentru cei cu rucsacul în spate sau cei motorizaţi, pentru toţi iubitorii de frumos, „marea familie a munţilor” din România, sunt o mare tentaţie.

Indiferent de motivaţie – la odihnă sau tratament, la muncă sau distracţie – nu poţi rămâne absent, indiferent de câte tentaţii există în jurul tău, fără ca magnetul din tine să nu te atragă spre frumosul munte. Tu, care toată viaţa, până la întâlnirea cu aceştia, ai fost un „absent”, vei ajunge să le mângâi creştetul şi mai mult de cât atât, vei deveni un împătimit al lor, un slujbaş pentru tot restul vieţii.

Muntele, indiferent de numele de botez, că el se numeşte Cozia sau Lotru, Făgăraş sau Bucegi, Şureanu, Ţarcului sau Cernei, este acela pe care te vei urca, îi vei respecta regulile şi-l vei venera. Muntele uneşte oamenii, îi face mai buni, mai comunicativi, ca de altfel turismul, turismul în general: „Turismul şi îndeosebi drumeţia, sunt cei mai puternici factori de apropiere sufletească între oameni, între popoare. Prin turism unim lumea!”

Muntele, cel pe care-l consideri prieten, poate să-ţi devină propriul tău duşman, doar, numai dacă nu-i respecţi regulile. El este cel care impune regula jocului, pentru că muntele este în casa lui şi nu el este musafirul. El, este generos şi plin de ospitalitate când te afli în împărăţia lui, el te încântă cu ciripitul păsărilor şi susurul izvoarelor, cu umbra popasului şi razele aurii ale soarelui, cu roua dimineţii şi roşul asfinţit prevestitor de o nouă frumoasă zi, cu botezul ploii de vară şi cu adăpostul cetinii, cu parfumul florilor şi adierea vântului, cu dangătul de clopot al turmelor de mioare şi lătratul dulăilor de la stână, cu luna care apare după un vârf de brad şi freamătul tainic al pădurii, el este cel care te face să tânjeşti şi să suferi de dor, este cel care la întâlnirea din creastă îţi impune respect, făcându-te să înroşeşti de emoţie, declanşându-ţi şiroiri reci de plăcere şi îmbujorându-ţi obrajii.

El este cel care te îmbie la fiecare sfârşit de săptămână, sau în fiecare vacanţă, împreună cu familia sau cu cei dragi, să-ţi abandonezi toate gândurile şi problemele, să uiţi de toţi şi de toate ce ţi s-au întâmplat, să-ţi pui rucsacul şi să porneşti la drum undeva, unde, muntele te aşteaptă cu privirea lui senină, scăldată în soare, sau cu capul în nori – depinde de „starea” de moment în care se află, dar întotdeauna îmbătat de aerul său pur şi ozonat, încărcat de miresmele îmbietoare ale florilor şi pădurilor. Indiferent de structura sa geologică sau configuraţia geografică, de albul zăpezii sau vegetaţia care-l îmbracă cu mantia ei multicoloră, de treptele de altitudine (alpină sau subalpină) sau cele mai de jos acoperite cu verdele pădurii de răşinoase sau foioase, toate sunt străbătute de drumeţi cu rucsacul în spate, indiferent de timp sau anotimp.

Traseele turistice (drumuri de munte, poteci) în funcţie de gradul lor de dificultate, marcate sau nemarcate, conduc pe cei ce merg, adesea cu rucsacul în spate sau călări pe cai adevăraţi, pe montanbikuri şi din ce în ce, tot mai mulţi, motorizaţi, spre mirifica lume a muntelui. Fără a se ţine seama de vârstă, de sex, de locul de provenienţă, români sau străini, toţi sunt mânaţi de acelaşi ţel – dragostea pentru munte şi ispita de a cunoaşte noi locuri. Dorul de a porni la drum spre acele locuri care-ţi sunt cunoscute sau spre altele care urmează să le cunoşti, este nemărginit. El este cel care te îndreaptă spre frumoasele meleaguri româneşti, fiecare cu specificul său, care încântă deopotrivă şi pe primul venit şi pe cel ce l-a parcurs toată viaţa.

Sunt destui şi din cei care nu-l respectă, printre aceştia, nu toţi, se strecoară şi acei călăreţi moderni ce au sub „şa” mulţii cai putere, care la bordul unor bolizi pe patru roţi, sfidând de cele mai multe ori drumurile muntelui, pătrund în cele mai intime şi tainice locuri ale muntelui, provocându-i altă suferinţă. Aceştia sunt cei ce îi lasă lungi dâre de praf şi viroage adânci, stricându-i liniştea şi parfumul florilor, alungându-i vieţuitoarele şi mânjindu-i faţa, sunt cei ce îi rănesc pajiştile şi-i murdăresc verdeaţa, ei sunt cei ce îl sfidează şi îl deranjează. Pentru aceştia nu există „o civilizaţie a muntelui”!

Toţi deopotrivă, cei ce pătrund în mirifica lume a muntelui, cei ce-l iubim sau ne facem că-l iubim, ne place sau nu ne place, vrem sau nu vrem, el, muntele, trebuie respectat!

Turismul montan deţine un loc aparte în varietatea formelor de turism; muntele a reprezentat din totdeauna o destinaţie preferată pentru refacere, odihnă, aventură sau alte nevoi socio-culturale. În acelaşi timp, zona montană a atras atenţia investitorilor şi organizatorilor de turism, datorită oportunităţilor oferite pentru dezvoltarea unei activităţi turistice eficiente.

În cazul României, zona montană este mai puţin spectaculoasă din punct de vedere al altitudinilor şi mai puţin competitivă pe plan internaţional, dar prin varietatea atracţiilor oferă condiţii pentru practicarea unei game diverse de forme de turism: odihnă, drumeţie şi alpinism, sporturi de iarnă, speologie, cură balneară. Muntele, deşi prin valenţele sale răspunde preferinţelor unor segmente largi de consumatori, reprezentând o destinaţie de vacanţă tot cursul anului, este mai puţin pusă în valoare, prin dotările de care dispune, comparativ cu celelalte zone.

Turismul montan se înscrie astăzi în tendinţele manifestate de turismul românesc în general: transformări structurale generate de trecerea la economia de piaţă, scăderea circulaţiei turistice, a calităţii echipamentelor şi serviciilor, dificultăţi generate de întârzierea privatizării, de fiscalitatea împovărătoare, care nu favorizează dezvoltarea turismului, de imaginea negativă a României propagată peste hotare etc.