Ciclonii Tropicali

Introducere

Cuvântul ciclon derivă de la grecescul ,,kνklos" care evoca ,,înfăşurarea şarpelui". Acest termen utilizat prima data de către Piddington, în anul 1845, la Calcutta, pentru a numi o furtună tropicală, a fost ulterior generalizat pentru a desemna toate depresiunile barice şi în primul rând ,,ciclonul norvegian“*.

Ciclonii tropicali poartă denumiri care diferă în funcţie de ţările şi regiunile unde se produc:

- uragane – în Atlanticul de Nord;- huricane – pe coastele de vest ale Statelor Unite şi ale Mexicului;- cicloni tropicali – în Oceanul Indian;- taifun – în zona Japoniei (Oceanul Pacific);- Willie-Willie – în nord-estul Australiei.

Cuvinte cheie

ciclonii tropicali;

fenomen de risc;

dezastru;

gradient termic;

furtună;

ochiul ciclonului;

Ce sunt ciclonii tropicali?

Ciclonii tropicali sunt zone cu presiune atmosferică scăzută şi cu o circulaţie circulară a aerului, care în faza de dezvoltare maximă (uragane), ating diametre de 200-600 km. Nu prezintă sisteme frontale. La centru, presiunea atmosferică este foarte scazută (900 mb în cazuri extreme). Ca urmare a gradientului termic, vântul este direcţionat dinspre exterior spre centrul furtunii. Frecarea şi alte forţe determină ca vantul să urmeze o traiectorie spiralată.

Ciclonii pot fi de intensitate foarte mică, însoţită de o simplă perioadă de înnorare, sau de ploaie şi zăpadă slabă. Pe de altă parte, dacă gradientul baric este puternic, ciclonul poate fi întovărăşit de vânturi de tărie moderată până la puternică. Astfel de fenomene poartă numele de furtuni ciclonice.

Ciclonii tropicali nu iau niciodată naştere deasupra uscatului, deşi adesea ei ating marginile continentale.

Cum se formează un ciclon ?

Ciclonii se formează doar deasupra oceanelor calde, în zonele intertropicale, cuprinse între 5 şi 25 grade latitudine , în ambele emisfere.

Se dezvoltă datorită unei umidităţi foarte mari, care va da naştere la nori mici care se deplasează spre ţărm.

Când oceanul se reîncălzeşte, aceste furtuni se transformă în adevăraţi monştrii. În acest moment, temperatura apei atinge peste 26°C.

O coloană de aer cald se ridică în atmosferă şi dă naştere unor  nori giganţi, absoarbe aerul cald şi umed de la suprafaţa apei ca şi cum ar fi un aspirator imens.

Condiţiile ciclogenezei*

Pentru naşterea şi menţinerea ciclogenezei este necesară reunirea simultană a 5 condiţii esenţiale.

Prezenţa unui câmp depresionar în straturile atmosferice de bază favorizează creşterea ,,pâlniei" iniţiale a ciclonului. Această condiţie este determinată de valorile scăzute ale presiunilor atmosferice intertropicale. Ciclonul odată format are tendinţa de a urma aceste presiuni scăzute.

Declanşarea convecţiei (ascendenţei) are un caracter dinamic. Pulsaţiile aerului tropical generează concentraţii noroase zonale, care pot produce precipitaţii abundente, însă, puţine dintre ele, au şansa de a se transforma în ciclon. Naşterea unei depresiuni tropicale este forţată de pulsaţiile mai puternice ale aerului tropical, care declanşează un început al turbionului ce se amplifică pentru a ajunge în stadiul de furtună.

3. Alimentarea cu energie a ciclonului după declanşarea ascendenţei - Ciclonul tropical se autoîntreţine atrăgând fluxurile de aer înconjurătoare, cu condiţia ca energia imensă care îi este necesară, să fie reînnoită constant, simultan şi regulat. Pentru aceasta temperatura apei marine şi oceanice trebuie să depăşească în mod obişnuit 26-27°C. Ciclonul este alimentat de fluxuri aeriene care au nevoie de un traseu lung deasupra oceanului pentru a înmagazina cantităţi enorme de căldură (sensibilă şi latentă). Astfel ciclonul se formează şi se menţine, atunci când este alimentat de fluxurile tropicale calde, foarte umede, deci foarte bogate în energie.

4. Dezvoltarea ciclonului în altitudine;

Ciclonul trebuie să se dezvolte în toată atmosfera şi de aceea în stadiul iniţial, el trebuie să fie lipsit de subsidenţă (coborârea maselor de aer însoţit de încălzirea lor) şi de segmentări (forfecări).

5. Formarea unui turbion.

Formarea sau intensificarea unui turbion, indispensabile în atragerea şi acceleraţia alimentaţiei, ca şi în concentraţia convergenţei ciclonului, depind de forţa vântului geostrofic. Această forţă este aproape nulă în vecinătatea Ecuatorului, unde ciclogeneza este imposibilă între latitudinile nordice şi sudice de 40 şi 50.

Structura verticala a unui ciclon tropical

În centrul ciclonului se află “ochiul”, o zonă cu aer clar. Acesta este înconjurat de “peretele ochiului”, zonă  în care viteza vântului este maximă.Se observă în figură cum presiunea scade rapid în zona centrală, gradientul cel mai accentuat fiind în peretele ochiului.

În timpul intensificării furtunii tropicale, zona de presiune scazută din centrul acesteia se transformă din ceea ce se numeşte un “minim cu inima rece” într-un “minim cu inima caldă”. Într-un ciclon cu inima rece (stânga), se observă un talveg de la sol pâna la tropopauza şi mişcări ascendente pe toată coloana. În ciclonul cu inima caldă (dreapta), o dorsală slabă apare în jurul nivelului de 500mb, şi deasupra există mişcări descendente.