Ciclonii Tropicali - Fenomene de Risc pentru Teritoriul Americii

I. Istoricul cercetării climatice din teritoriu

În ultimul deceniu al secolului XX, în climatologia contemporană s-a afirmat şi dezvoltat o nouă direcţie de cercetare, respectiv cea a fenomenelor naturale şi antropice extreme, denumite în literatura de specialitate franceză, pentru uşurinţă, printr-un termen generic ‚‚riscuri naturale’’ (climatice, geomorfologice, geologice, hidrologice, ecologice etc.), ca şi ‚‚riscuri antropice’’ şi ‚‚riscuri de mediu’’.

Oameni de ştiinţă străini care s-au ocupat de acest domeniu sunt: Pech (1988), Crozier (1988), Chardon (1990), Valla (1990), Davy (1991), Béthemont (1991), Degg (1992), Rosenfeld (1994).

Progrese evidente s-au realizat şi pe plan naţional. Literatura românească de specialitate s-a îmbogăţit cu mai multe articole şi volume care tratează, sub diferite aspecte, aceste fenomene. În ordine cronologică, cităm dintre cele mai reprezentative: “Riscuri naturale şi tehnologice” (Valeria Velcea, 1995), “Fenomene atmosferice de risc” (Sterie Ciulache, Nicoleta Ionac, 1995), “Fenomene naturale de risc, geologice şi geomorfologice” (Florina Grecu, 1997), “Fenomene climatice de risc din România” (Bogdan, Niculescu, 1999), “Hazarde naturale şi antropogene” (Dan Bălteanu, Băltiţa Alexe, 2001), “Riscuri şi catastrofe” (V. Sorocovschi - editor) I (2002), II (2003), “Fenomene climatice de risc” (Florin Moldovan, 2003), “Impactul potenţial al schimbărilor climatice în România” (Cuculeanu V. – coordonator, 2003), Modificările globale ale mediului (Dan Bălteanu, Mihaela Şerban, 2003), Fenomene climatice de risc (Croitoru, 2004) etc.

II. Fenomene de risc general

Este cunoscut faptul că mediul înconjurător şi societatea umană suportă adesea acţiunea unor fenomene extreme periculoase cu origine diferită, naturală sau antropică, ce pot produce dereglări distructive şi brutale în anumite sisteme sau situaţii prestabilite.

Aceste evenimente (cutremure, erupţii vulcanice, tsunami, alunecări de teren, furtuni, inundaţii, secete, incendii, accidente tehnologice, situaţii conflictuale etc.) se produc de regulă pe neaşteptate şi pot provoca numeroase victime în rândul oamenilor şi animalelor, un volum mare de pagube materiale, dezechilibre ecologice şi chiar grave tulburări ale stării psihice şi morale a populaţiei ce intră sub incidenţa fenomenului respectiv.

Hazardul reprezintă un fenomen extrem, natural sau antropic, cu probabilitate mare de manifestare într-un anumit teritoriu şi într-o perioadă dată, cu grave consecinţe pentru mediul înconjurător şi societatea umană, depăşind măsurile de siguranţă pe care aceasta şi le impune.

Când manifestarea unor hazarde introduce o ruptură profundă, care determină schimbarea totală a sensului de evoluţie a sistemului faţă de traiectoria iniţială, se poate vorbi de dezastru, catastrofă ori cataclism (explozii vulcanice, cutremure catastrofale, coliziunea cu Pământul a unor obiecte cosmice precum meteoriţii de mari dimensiuni sau asteroizii ş.a.).

3.1. Definiţii

Termenul de “ciclon”, provenit din limba greacă (de la cuvântul kuklos, care înseamnă răsucire, încolăcire, cerc), a fost utilizat pentru prima dată în anul 1848, de către H. Piddington, de la Observatorului Meteorologic din Calcutta, pentru a defini areale de mică presiune atmosferică specifice zonelor tropicale. În prima parte a secolului 20, şcoala meteorologică norvegiană a extins termenul şi pentru turbioanele de la latitudini extratropicale. Mai recent, pentru a elimina orice confuzii, unele lucrări propun utilizarea termenului de “ciclon” doar pentru zona tropicală, iar pentru latitudini mai mari sunt recomandate noţiunile de “depresiune”, “minimă barometrică” sau “perturbaţie a frontului polar”.

Pentru definirea unui ciclon tropical, literatura de specialitate oferă mai multe variante. Spre exemplu, una dintre definiţii arată că ciclonul tropical reprezintă “o perturbaţie atmosferică turbionară (vârtej noros) fără fronturi atmosferice, însoţită de vânturi puternice şi de precipitaţii abundente, care se formează deasupra oceanelor calde din zona intertropicală “ (Beltrando, Chemery, 1995). Conform OMM, ciclonul tropical este “un sistem sinoptic de joasă presiune, fără fronturi atmosferice, apărut deasupra mărilor tropicale sau subtropicale, cu o activitate convectivă organizată şi cu o mişcare ciclonică de suprafaţă bine definită”.

3.2. Geneza

Geneza unui ciclon tropical are loc deasupra bazinelor oceanice, la latitudini cuprinse între 8-10° şi 15-20°, în ambele emisfere. În mod excepţional, s-au observat cicloni tropicali apăruţi şi la 35° lat. N, respectiv la 22° lat. S.

Astfel, ciclonii tropicali se formează la cel puţin 500 km distanţă faţă de Ecuator, acolo unde forţa lui Coriolis devine suficient de puternică pentru a declanşa mişcări turbionare în straturile inferioare ale atmosferei. Mişcarea turbionară are sens invers acelor de ceas în Emisfera Nordică şi sensul acelor în Emisfera Sudică. O perturbaţie atmosferică preexistentă, dezvoltată aproape de suprafaţa oceanului, favorizează un flux ascendent şi convergent în straturile inferioare ale troposferei. Temperatura apei, la suprafaţa oceanului şi până la câţiva metri adâncime, trebuie să fie de minimum 26,5° C. Dezvoltarea perturbaţiei este condiţionată de existenţa unei atmosfere cu o răcire semnificativă pe verticală, ceea ce favorizează instabilitatea aerului, respectiv apariţia mişcărilor convective ascendente foarte intense până la înălţimi mari, existenţa acestora fiind posibilă numai dacă în troposferă lipsesc vânturile puternice. De asemenea, pentru formarea ciclonilor tropicali este importantă şi prezenţa unui strat de aer relativ umed până la altitudinea de 5 km. Perioada cea mai favorabilă de apariţie a ciclonilor tropicali se suprapune sfârşitului verii emisferei respective.