Climatul subtropical mediteranean

1. Aspecte introductive

1.1 Aspecte generale

Climatul reprezintă regimul multianual al vremii, sau totalitatea schimbărilor succesive posibile ale proceselor atmosferice ce caracterizează regimul vremii unei regiuni oarecare, în urma intervenției factorilor radiativi și influențele determinate de condițiile fizice și geografice, fiind din ce în ce mai afectat de activitatea umană.

Noțiunea provine din limba elină, clima, însemnând înclinare, încă din vremea antichității fiind cunoscut faptul că zonele climatice ale pământului sunt determinate de unghiul de incidență al razelor solare cu suprafața Terrei.

Orice tip de vreme este o secvență, o particularitate a climatului. Climatul prezintă aceleași elemente și fenomene ca și vremea, dar în cazul climei, aceste elemente și fenomene se numesc elemente și fenomene climatice. Influența acestora asupra cadrului fizico-geografic nu este comparabilă, temperatura și precipitațiile deținând ponderea principală, ele trasând caracteristicile principale ale climatelor.

Atmosfera terestră este sediul unui ansamblu de procese și fenomene fizice, care se produc permanent în urma receptării, acumulării și cedării energiei primită de la Soare, spre cosmos, procese și fenomene în care suprafața terestră, numită suprafața subiacentă activă, este veriga intermediară. Acestea sunt coordonate de dependența factorilor radiativi de cei astronomici, dar și de procesele care se produc la nivelul suprafeței active, procese de natură fizico-geografică, dar și antropică. În transformările energetice intervin hotărâtor și schimbările de fază ale apei, produse cu mari consumuri și respectiv cedări de energie, procese ce dau un specific propriu atmosferei terestre.

1.2 Istoricul cercetărilor climatice

Primele descrieri climatice care se păstrează, datează din China, din timpul dinastiei Chou(secolul XI î.H.). O legătură între atmosferă, radiația solară, suprafața terestră, prezența suprafețelor acvatice și a apei din atmosferă, a putut fi stabilită încă din secolul V î.H., când grecul Empedocle a afirmat că aerul, focul, pământul și apa sunt elementele care pot genera cele patru calități de bază: cald, rece, umed și uscat. În secolul XII, la Palermo, geograful arab Idrisi, în cartea Recreații geografice a prezentat un mapamond, în formă de disc, cu șapte zone climatice, asemănătoare celor actuale, în fiecare zonă climatică deosebindu-se câte zece subzone, fiind vorba deci de o cartare climatică amănunțită a lumii cunoscute la acea vreme.

În opera lui Herodot, părintele istoriei, dar și precursor al multor științe, se găsesc descrieri climatice, între care unele se referă la clima Sciției, ținut de care aparținea și Dobrogea. Tot la clima Dobrogei se referă și poetul latin Ovidiu, care a trăit aici, în exil, între anii 9-17 d.H. În Tristele, el descrie asprimea iernilor dobrogene și înghețul Mării Negre. Deși partea de climatologie a lucrării Descriptio Moldavie, scrisă de Dimitrie Cantemir, în anul 1716, nu este extinsă, ea conține observații corecte privind deosebirile dintre clima montană și cea de câmpie. În capitolul de climă al lucrării Monografia geografică a R. P. Române, (1960), Șt. M. Stoenescu efectuează o sinteză cuprinzătoare asupra climei României. În anul 1962, Institutul Meteorologic editează Clima României, vol. I (1961), vol. II (1962), iar în anul 1966, Atlasul Climatologic al R.S. România, principalele lucrări de extensie asupra climei României. Contribuții de valoare la cunoașterea climei României au fost aduse și prin lucrările Atlas-R. S. România(1972-1979) și capitolul referitor la climă din Geografia României, vol. I(1983).