Conceptul de Spațiu în Geografie

CAPITOLUL I SPAŢIUL GEOGRAFIC. ORGANIZAREA, AMENAJAREA ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ A SPAŢIULUI GEOGRAFIC. CONCEPTE.

1.1. SPAŢIUL GEOGRAFIC

Spaţiul din punct de vedere filosofic, reprezintă forma obiectivă şi universală a existenţei materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg continuu şi exprimă ordinea coexistenţei lumii reale. În cadrul spaţiuluiare loc mişcarea materiei. „În existenţa umană spaţiul este învestit cu o dublă semnificaţie: condiţia pentru supravieţuirea noastră biologică, considerându-l ca o resursă care explică rolul pe care cucerirea spaţiului l-a jucat în istoria umanităţii, dar şi necesitatea psihologică, spaţiul fiind perceput ca o eliberare faţă de constrângeri şi pericole. Având, prin definiţie, o perspectivă antroponcentristă, oamenii analizează spaţiul senzorial şi mintal în funcţie de suportul cultural: în experienţa intimă , a poziţiilor lor şi a relaţiilor cu alţii, organizează spaţiul astfel încât acesta să corespundă cerinţelor lor biologice şi relaţiilor sociale. În perimetrul existenţial, fiinţa umană porneşte de la o abilitate spaţială instinctivă catre o cunoaştere a spaţiului prin articularea simbolică dintre cuvinte şi imaginii, conştientizarea spaţiului, într-un mod subiectiv, conferindu-i valoare şi pastrându-l în memorie în ierarhii bine definite. Dimensiunea spaţială a existenţei umane este vitală: spaţiul ne oferă aparenţă, mobilitate experienţă, încărcătură emoţională, orizonturi cognitive”(Claudia Popescu, 1999)

Datorită acestui fapt, „spaţiul” deţine un loc important în segmentul conceptual al multor ştiinţe. Astfel se vorbeşte de:

- spaţiu economic – asociază fluxurile vizibile, de materiale şi produse cu cele invizibile, de preţuri şi costuri, de profituri sau pierderi

- spaţiul abstract – matematic – constrâns de limitele rigide şi supus unor legi axiomatice

- spaţiul mistic – ca răspuns al imaginaţiei la cerinţele umane fundamentale

- spaţiul artistic – definit de artă

- spaţiul orizontal şi vertical – definite de arhitecţi

Noţiunea de spaţiu variază, deci, de la o oarecare categorie spaţială, la configuraţii din ce în ce mai structurate. Categoria spaţială se referă la simpla proiecţie în spaţiu a valorilr religioase, politice, ideologice admise de un agregat social.

Spaţiul geografic este un spaţiu particular, de mare complexitate şi dinamism, în care se realizeaza funcţia cea mai semnificativă şi originală a Terrei şi anume, funcţia biotică, sub toate formele şi treptele ei de evoluţie. El exprimă o realitate obiectivă, care se raportează la un sistem de unităţi taxonomice superioare (spaţiul terestru, sistemul solar, spaţiul cosmic) şi conţine ideea de organizare sistematică, cu o serie de subsisteme (subspaţii).

În cercetările geografice actuale se utilizează frecvent noţiunea de spaţiu geografic ca un ansamblu de componente şi de relaţii între componentele geografice ale unui teritoriu, indiferent de mărimea sa. Într-un mod foarte simplificat, spaţiul geografic ar putea fi redus la un spaţiu multidimensional.

În literatura geografică internaţională şi românească, noţiunea de spaţiu geografic este de dată relativ recentă şi aparţine unei noi etape în dezvoltarea geografiei moderne.

Spaţiul geografic poate fi considerat un rezultat al suprapunerii unor spaţii specializate şi care, la anumite niveluri, se ordonează în sisteme. Spaţiile specializate sunt fie spaţii naturale, fie spaţii sociale sau economice.

Spaţiile de muncă sunt spaţiile organizate pentru şi prin activităţi de producţie.

Activităţile industriale utilizează mai putin spaţiu, dar organizează o reţea spaţială foarte complexă.

Activităţile terţiare au drept particularitate necesitatea fluxurilor de bunuri şi de persoane, care pot fi atât distribuitori, cât si consumatori ai bunurilor şi serviciilor. Spaţiile de producţie se suprapun limitat peste spaţiile de consum.

J. Beaujeu-Garnier defineşte spaiul geografic ca : „localizarea spaţiului economic, materializarea spaţiului psiho-social şi temporizarea spaţiului istoric”.

Necesitatea modificarii geosistemelor, datorită amplificării activităţii umane, a determinat deturnarea stării naturale pentru profitul uman şi creşterea riscului epuizării resurselor naturale.

Proprietăţile tropologice se referă la caracteristicile calitative ale spaţiului geografic, caracteristici care, în ansambu, asigură funcţionarea acestuia:

- complexitatea şi coerenţa spaţiului geografic bogăţia componentelor care se regăsesc în el. Coerenţa permite celor interesaţi sa urmărească experimental procesele specifice spaţiului geografic, să le cuantifice şi să le măsoare;

- spaţiul geografic este concret, oferă o serie de facilităţi concrete ce trebuie folosite, dar impune şi o serie de restricţii de care trebuie să se ţină seama;

- posedă o anumită structură, o alcătuire morfologică individuală inclusiv o structură ierarhică;

- este neomogen prin natura componentelor, irepetabil, dar divizibil structural;

- înglobează atât trăsături actuale, cât şi altele relicte şi progresive;

- are proprietatea de a se autoregla, de a se autoorganiza prin mecanismult transformării intrărilor în ieşiri (feedback, cauză-efect).