Determinarea Decalajului Regional dintre Județele Vrancea și Timiș

I Caracteristi generale ale judetului

1.Caracteristici generale ale judeţului Vrancea

Numele ” Vrancea ” este pentru prima data atestat documentar intr-un act scris in latina, datat 2 iulie 1431, sub denumirea VARANCHA, explicata de cercetatori in general prin sanscrisul vrana – ” munte “, ori prin vechiul slav vranu – ” corb “. Ambele etimoane, ca si altele mai putin acceptate, duc la geografia regiunii: ” intunecimea codrilor “, respectiv ” defileu “, ” frangere a Carpatilor “.

Vrancea istorica, delimitata in partea de nord-vest a judetului, a existat ca stat taranesc autonom, stapanind in comun un singur trup de mosie, inainte de intemeierea tarii Romanesti si a Moldovei. tinutul Putnei a intrat oficial intre hotarele Moldovei, cu autonomia amintita, in 1482, cand stefan cel Mare a stabilit granita cu tara Romaneasca pe raul Milcov, ulterior alipindu-se si Adjudul si partile dinspre rasarit. La 24 aprilie 1574, la Jiliste, spre sud-est de Focsani, Ion Voda cel Cumplit a obtinut o victorie stralucita impotriva ostilor turcesti. Istoria consemneaza in aceste locuri si alte evenimente memorabile, cum ar fi trecerea prin tinutul Putna si prin Focsani a lui Mihai Viteazul in 1600, in drumul sau victorios pentru realizarea visului unirii intr-un singur stat a tarii Romanesti, Moldovei si Transilvaniei.

Un moment deosebit in istoria Vrancei il constituie perioada Unirii de la 1859, orasul Focsani si Milcovul legandu-si numele de acest maret act pentru totdeauna. De aici destinul si istoria l-au propulsat pe Ion Roata de la Campuri, in 1859, pe inalta scena a vietii politice. Faptele, intelepciunea si spiritul de dreptate l-au asezat pe acest taran vrancean intre marile personalitati ale vremii. Dubla alegere a lui Al. I. Cuza ca domn a fost primita la Focsani cu entuziasm, aici redactandu-se primul proiect de Constitutie a Romaniei. insusi domnitorul Al. I. Cuza a pretuit orasul Focsani, pe care l-a si unit printr-un decret, la 10 iunie 1862 (” Ambele parti ale orasului, de dincolo si de dincoace de Milcov, vor forma in viitor un singur oras, care va fi resedinta judetului Putna).

Primul Razboi Mondial e insemnat in istoria Vrancei cu litere de aur. Aici s-au desfasurat, din Zboina Neagra si pana in Valea Siretului, la Doaga, luptele eroice din vara anului 1917, care au culminat cu marea batalie de la Marasesti din 6 august 1917, unde trupele germane au suferit o amara infrangere. Legamantul „Pe aici nu se trece” i-a facut pe bravii ostasi romani de nezdruncinat. Armata I romana, condusa de generalul Eremia Grigorescu, a platit scump succesul obtinut, pierzand peste 480 de ofiteri si peste 27.000 de soldati si gradati. Victoria a avut insa un puternic ecou in toata lumea.

1.1. Pozitia geografica

Judeţul Vrancea este situat în sud estul României, la exteriorul Curburii Carpaţilor, din punct de vedere matematic, poziţia sa fiind definită de intersecţia paralelei de 45 grade latitudine nordică cu meridianul de 26 grade longitudine estică.

1.2 Vecini

În raport cu judeţele vecine, Vrancea se învecinează cu judeţul Bacău la nord, Vaslui la nord est, Galaţi la est, Brăila la sud est, Buzău către sud şi Covasna la vest. Unităţile majore de relief care definesc poziţia judeţului Vrancea sunt Munţii Vrancei, ce ocupă treimea vestică, sectorul subcarpatic cuprins intre şi Zăbrauţi şi Râmnicu Sărat şi Culoarul Siretului.

1.3 Suprafata

Suprafaţa judeţului este 4857 km2 si cuprinde 5 oraşe (Focşani, Adjud, Mărăşeşti, Odobeşti, Panciu), din care 2 municipii (Focşani şi Adjud); 68 comune şi 331 sate.

1.4 Relieful

Dispus în trepte ce scad în altitudine de la vest spre est, relieful judeţului Vrancea cuprinde: Munţii Vrancei (cu depresiunile intramontane Greşu şi Lepşa), Dealurile Subcarpatice şi Câmpia Siretului Inferior, mărginită de Podişul Moldovei (Colinele Tutovei) la nord -est şi Câmpia Râmnicului la sud–est.

Munţii Vrancei sunt munţi de increţire, alcătuiţi din culmi ce provin din fragmentarea platformelor de eroziune de 1700 m. (Goru-1785, Lăcăuţi – 1777, Giurgiu – 1720, Pietrosu – 1672, Zboina Frumoasă – 1657) de 1300 m (care definesc treapta inălţimilor medii) şi respectiv de 1000m.

Dealurile Subcarpatice, depresiunile intracolinare şi dealurile de podiş, cuprind dealurile înalte vestice sau interne (doua şiruri intre Valea Putnei şi Valea Şuşiţei) depresiunile intradeluroase (transversal sau de-a lungul văilor Şuşiţei, Putnei şi Milcovului, precum şi la cumpăna apelor între bazinul Milcovului şi Râmnei), dealurile estice sau externe (intre cursul superior al pârâului Zăbrăuţi şi Valea Râmnicului, dominate de Măgura Odobeştilor – 966 m) si glacisul piemontan periferic, care face legătura între Dealurile Subcarpatice.

Câmpia Siretului Inferior şi Câmpia Râmnicului, se înclină spre est şi sud, până la altitudinea de 20 m, la confluenţa Râmnicului Sărat cu Siretul.

Câmpia Siretului reprezinta treapta cea mai joasa de pe teritoriul judeţului şi se întinde între glacisul subcarpatic şi râul Siret, având suprafaţa înclinată de la vest la est şi respectiv de la nord la sud şi altitudinea cuprinsă între 125 m şi 20 m. În cadrul ei se diferenţiază două trepte:

- Câmpia înaltă situată între glacis şi o linie ce trece pe la Mărăşeşti, Vânători, Milcovul, Tătăranu şi la est de Ciorăsti, are o altitudine de 70 m în nord şi 35 m în sud. Ea are aspectul unei suprafeţe netede, uşor vălurită datorită prezenţei unor conuri aluvionare între care câmpia formează micro depresiuni locale, cu exces de umiditate (bolta Voetin, Lacul Negru, aria de la est de Căiata) datorate adâncimii reduse la care se află stratul de apă.

La nord de Valea Şuşiţei, aspectul câmpiei prezintă forma unei prisme în trepte ce coboară catre Lunca Siretului, iar în apropierea Adjudului, la terasele Siretului se adaugă cele ale Trotuşului.

- Campia joasă se întinde pe linia Mărăşeşti, Vînători, Tătăranu şi de la est de Ciorăşti până la albia Siretului, altitudinea ei fiind de 35 – 50 m în partea de nord şi 20 – 30 m în cea de sud. Este caracterizată printr-o suprafaţă relativ netedă, înclinată în aceeaşi direcţie cu cea de scurgere a Siretului şi este traversată de numeroase albii, meandre şi depresiuni cu exces de umiditate, separate intre ele prin grinduri teşite.