Efectul de Seră

INTRODUCERE

Efectul de seră apare ca urmare a absorbţiei de către atmosferă a unei părţi din radiaţia infraroşie, reflectată de suprafaţa terestră.

Efectul de seră este un fenomen natural şi necesar care face ca temperatura medie la sol să fie de 15 0C. Fără el, temperatura medie la suprafaţa Pământului ar fi de -18 0C, ceea ce ar face viaţa imposibilă.

În schimb, accentuarea efectului de seră nu este naturală şi poate fi nocivă oricărei forme de viaţă pe planeta noastră. De mii de ani climatul este format din perioade glaciare (reci), după cum spun specialiştii, ce alternează cu perioade interglaciare (calde, cum este în prezent). Dar ceea ce este îngrijorător, este faptul că începând cu mijocul secolului al XIX-lea (două sute de ani aproximativ), temperatura a crescut cu 0,4 0C până la 0,8 0C.

Experţii ce studiază evoluţia climatului la nivel mondial sunt din ce în ce mai convinşi că omul este responsabil de această creştere.

Începând cu era industrială, activităţile umane au dus la o intensificare semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă. Astfel, în numai 150 de ani, arderea energiilor fosile (cărbune, gaze naturale, petrol) şi despădurirea au condus la o creştere a dioxidului de carbon emis în atmosferă cu 30 %.

Dacă nu se intervine pentru a se limita acest fenomen, profunde transformări climatice sunt previzibile, deoarece temperatura ar trebui să crească între 1,4 0C şi 5,8 0C până la sfârşitul secolului (aproximativ până în anul 2100).

În lucrarea de faţă s-a realizat o analiză şi o evaluare a emisiilor de gaze cu efect de seră pornind de la monitorizarea activităţii de ardere a combustibililor fosile, activităţi antropice considerate ca având ponderea cea mai semnificativă în producerea unor astfel de gaze.

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢII ASUPRA SURSELOR PRIMARE DE ENERGIE

1.1 Rezervele mondiale de energie primară

1.1.1 Categorii de surse primare de energie

Dezvoltarea unei instalaţii energetice puternice este condiţionată de existenţa unor surse de energie primară care să se caracterizeze prin: diversitate, accesibilitate, siguranţă, preţuri stabile, asigurarea cantităţilor dorite pe o perioadă de timp cât mai mare. Prin conversia realizată în instalaţii specializate, aceste surse acoperă cererea de energie electrică şi termică a societăţii.

În mod convenţional, sursele de energie primară sunt împărţite în două mari categorii :

- surse finite;

- surse regenerabile.

Sursele finite de energie primară se consideră a fi limitate atât în timp, cât şi în spaţiu. Ele sunt capabile să acopere nevoile societăţii umane doar pentru o perioadă de timp limitată. Cele mai importante surse finite de energie primară sunt: combustibilii fosili şi nucleari. Din punct de vedere al modului în care se definesc rezervele corespunzătoare surselor finite de energie, se disting :

Rezerva certă : reprezintă cantitatea din respectivul combustibil existentă în zăcământ, care a fost certificată prin măsurători şi a cărei exploatare este considerată ca fiind rentabilă în condiţiile economice şi de dezvoltare tehnologică corespunzătoare unui anumit moment dat.

Rezerva certă recuperabilă : reprezintă cota din rezervele certe care poate fi recuperată (extrasă din zăcământ), în condiţiile economice şi de dezvoltare tehnologică corespunzătoare unui anumit moment dat.

Rezerva adiţională : reprezintă cantitatea din respectivul combustibil, adiţionată în raport cu rezervele certe, care pot fi :

- certificată prin măsurători, dar a cărei exploatare nu este rentabilă pentru

condiţiile tehnologice şi economice curente;

- rezultă în urma unor estimări care se referă atât la porţiuni neexploatate ale unor zăcăminte cunoscute, cât şi la regiuni care oferă condiţii geologice favorabile.

Rezerva adiţională recuperabilă : reprezintă cota din rezervele estimate posibil a fi

recuperată în viitor.