Epistemologia geografiei umane

INTRODUCERE

Epistemologia este acea „parte a filosofiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice”. (DEX, 2009). Aldous Huxley a fost cel care a introdus acest termen în discursuri. Cuvântul epistemologie provine din două cuvinte ce își au originea din limba greacă. Primul cuvânt este epistēme, care semnifică „cunoaștere” și logos care înseamnă „știință”, astfel putem spune că termenul tradus „mot a mot”, înseamnă știința cunoașterii.

Epistemologia este un domeniu de cercetare în disciplina filosofiei. În general, este preocupat de studiul surselor, formelor și condițiilor de cunoaștere. În timp ce ontologia încearcă să contempleze problema naturii și a modurilor de a fi și pune întrebări despre ceea ce există și în ce formă există, epistemologia abordează problema modului în care putem cunoaște aceste diferite posibilități de existență. Astfel, epistemologia se referă la relația dintre "ceea ce există în lume pe care o putem cunoaște" (obiecte, materiale etc.) și "cum putem ajunge să o cunoaștem" (metodele de dobândire a cunoștințelor). (E.H.G. , pag. 136)

„Se precizeaza ca epistemologia ca discurs al stiintei a aparut in forme embrionare in cadrul gandirii antice dezvoltandu-se concomitent cu stiinta si filosofia. In acceasi lucrare se arata ca termenul de epistemologie a venit tardiv sa desemneze o foarte veche forma de cunoastere, contemporana cu practica primiilor savanti. Folosirea termenuui de epistemologie este data recent fiindca nu este intalnit decat incepand cu sec XIX in vocabularul specializat al filosofiei.” (Enciclopedia Universalis, 1970)

Cuprinul unei stiinte il reprezinta legile care sunt niște enunțuri lingvistice care alcătuiesc regularitatile unui domeniu de procese si fenomene. A cunoaste un lucru, un fenomen, etc., reprezintă defpat identificarea acestuia, delimitarea lui, transpunerea acestuia intr-un spatiu si timp. Analiza stiintei este total diferita de analiza stiintifica, astfel că analiza stiintifica a obiectului este efectuată de stiinta insasi, pe când analiza stiintei genereaza o teorie care difera de oricare alta ramura a stiintei si de intreaga stiinta careia i se conferă.

Stiinta poate fi analizata din mai multe prisme diferite, astfel distingem șase prisme:

1) Prima direcție se referă la cercetarea activitatii stiintifice in evolutia ei temporala, adică istoria ei.

2) A doua direcție se raportează la studierea dependentei muncii stiintifice, de insusirile individuale ale cercetatorilor stiintifici, mai pe scurt aduce in discutie psihologia stiintei

3) Cea de a treia direcție ne descrie caile urmate in analiza stiintifica, a metodelor, a procedeelor, toată aceasta însemnând metodologia creatiei stiintifice

4) Direcția patru se referă analiza corelatiei dintre situatia stiintei si realitatile sociale, ea se referă la sociologia cunoasterii sociale

5) Penultima direcție este cercetarea modalitatilor de comunicare, de respandire si aplicare a cunoasterii a celor descoperite.

6) Ultima directie se referă la cercetarea stiintei ca un ansamblu de cunoastere obtinut.

Epistemologia studiaza geneza, „scheletul”, metodele si axioma cunoasterii stiintifice. Sarcina epistemologiei este sa stabileasca clauzele, valorile si granițele cunoasterii stiintifice, sa precizeze gradul de incertitudine si de certitudine pe care il necesită stiinta obtinuta precum si metodele prin care se poate diminua incertitudinea si majorarea certitudinii.

Obiectul epistemologiei este adevărul, astfel încât ea studiază importanța adevărului de a avea cunoastere stiințifică care nu este singura însusire dar este cea mai esențială, deoarece reprezintă „temelia” pentru alte însusiri ale cunoasterii cum ar fii: simplitatea, coerenta, ș.a.

„Majoritatea epistemologilor au eludat geografia ca disciplină științifică, în clasificările lor evitând științele interdisciplinare.” (O. Groza, I. Muntele, Geografia Umană Generală, pag. 15, 2005)

„Au fost stabilite numeroase abordări pentru a explica relația dintre cunoaștere și lume, în special empirismul, raționalismul, realismul, pragmatismul și constructivismul, toate acestea având un impact semnificativ asupra disciplinei geografice și conceptualizarea conceptelor sale esențiale, cum ar fi spațiul și loc. În general, aceste abordări pot fi împărțite în epistemologii fundamentale și nefondate. Aceste două abordări au consecințe diferite asupra modului în care cunoștințele geografice sunt dobândite și diseminate.” (E.H.G. , pag. 136)

„Cele patru elemente epistemologice fundamentale sunt: metafizica, problematica, teoria și empiria.” (O. Groza, I. Muntele, Geografia Umană Generală, pag. 17, 2005)