Etnografia Judetelor Covasna și Harghita

Covasna

Tradiţii

Cultura populară a locuitorilor români si maghiari de pe cuprinsul judeţului Covasna se caracterizează prin trăsături asemănătoare ca urmare a situării în aria culturală a bazinului Carpato-Dunărean prezentând in acelaşi timp şi note specifice cu semne de influenţă reciprocă.

Tradiţiile artistice şi culturale create în cursul secolelor de convieţuire a acestora cunosc o mare varietate de exprimare atât în domeniul creaţiei materiale cât si în al celei spirituale.Ingeniozitatea spiritului creator se oglindeşte în arhitectură, port, arta populară, în folclorul literar, muzical în cel coregrafic, teatral, în obiceiuri.

Bogăţia culturii populare a atras pe mulţi specialişti din diferite domenii a căror activitate au facut-o cunoscută unui public larg.

Arta populară

Abundenţa lemnului de foioase şi confiere din pădurile judeţului a servit printre altele la construirea de adaposturi umane încă din perioada Neolitică aşa cum o atestă macheta casei “cucuteniene” de la Ariuşd al carei plan se poate distinge în arhitectura ţărănească până în secolul al XIX-lea.

Una din principalele caracteristici ale zonei constă în faptul că încă din vechime (epoca fierului) se constuiau locuinţe de suprafaţa, concomitent cu locuinţele semi-îngropate.Materialele de bază în construcţie erau lemnul, piatra, mai târziu caramidă şi numai în rare cazuri în mod provizoriu se lucrau pereţi din împletituri de nuiele “în furci”.

Casele de lemn tradiţionale aveau pereţii din cununi de bârne orizontale prinse la colţuri în cheutori rotunde sau drepte – în funcţie de profilul transversal al barnelor.Acoperişul în patru ape era foarte înalt (2/3 din înălţimea pereţilor),cu învelitori din paie, stuf, şindrilă şi avea în secolul al XIX-lea a început a fi folosită ţiglă.

Construcţiile aparţinând secolului XX folosesc cu precădere sistemul pereţilor în “şoşi” mai economic în utilizarea lemnului (se foloseşte lemn segmentat de esenţă moale ).

Planul locuinţei este de tip dreptunghiular, cu tindă şi prispa pe latura lungă din care a evoluat apon “târnaţul”sau galaria închisă până la înăţimea de 80-100 cm, cu scânduri traforate şi stâlpi sculptaţi.De menţionat faptul că în arhitectura ţăranească au evoluat prin secolul al XVII-lea două tipuri de case ţărăneşti: din lemn, de formă dreptunghiulară şi din piatră şi cărămidă,cu pridvoare boltite, numite “curii” sau “conoce” pentru că nu au fost considerate locuinţe ale unor paturi mai înstarite.Putem afirma ca erau asemanatoare “culelor” olteneşti.

Ca şi în alte părţi, ţăranul era şi arhitectul şi constructorul propriei case, pe care o ridica în etape,cu ajutorul neamurilor şi al vecinilor, “în clacă”,cum se mai practică şi în prezent în satul Valea Mare.

Convieţuirea populaţiei române şi maghiare a dat naştere unei mari diversităţi de forme de locuinţă.Cele cateva relicve şi memoria bătrânilor atestă că tipul de casă cel mai raspândit era casa cu tindă.Tinda un era situată în toate cazurile într-un anumit loc – putea fi la colţul stâng sau cel drept al clădirii, sau să aibă o poziţie mediană.Aceste forme de case se găseau atât la populaţia română cât ăi la cea maghiară.Începând din sec. al XIX-lea tinda a început sa fie închisă, cu pereţi de scândură sau din lemn, cu o singura uşă principală.Din tindă se intră în celelalte încăperi, ea servind totodată la loc de depozitare a cerealelor şi loc de urcat în podul casei.

Mai tarziu întânlim construcţii cu mai multe încăperi din lemn sau cărămidă cu foişor, acoperiş în două sau trei ape, cu o teşitură la faţadă numită “ghimbal” , sub care se află una sau două ferestre pentru iluminat podul, şi în cele mai multe cazuri sunt înscrise anul construcţiei şi iniţialele proprietarului.

Din a doua grupă caracteristică de locuite , conacele, se mai gasesc încă numeroase exemplare răspândite pe tot cuprinsul judeţului, purtând amprenta vremii.Cele mai reprezentative se găsesc în Cernat, Ilieni, Ozun, Sânzieni, Turia, Bicfalău, Băţani.Construcţiile masive din piatră şi cărămidă, acoperite cu ţiglă in solzi, chiar şi cu şindrilă, unele cu acoperiş dublu, au frontoane sau foişoare cu arcade si pilaştri, reprezentând variantele populare ale renascentismului, barocului, neoclasicismului, care dau un aspect specific localităţilor.