Evidențierea gradului de pretabilitate al teritoriului la extinderea spațiului funcțional

I. Evaluarea potențialului natural al teritoriului

1. Potențialul morfologic și substratul geologic

Comuna Măgura Ilvei este situată în partea de nord-est a județului Bistrița - Năsăud, într-un cadru geografic deosebit de pitoresc, la poalele Munților Rodnei, fiind străbătuta de Valea Ilvei. În partea de vest, Măgura Ilvei se învecinează cu comuna Poiana Ilvei, la sud cu comuna Leșu, iar la nord-est cu comuna Ilva Mare.Comuna se întinde pe o suprafață de 15,1 km pătrați, bazinul Văii Ilvei fiind alcătuit dintr-un relief fărâmițat, mărginit de jur împrejur de culmi monotone si dealuri, acest bazin reprezentând 6% din suprafața județului Bistrița- Năsăud.

Fig 1. Harta geolocalizării

Încadrându-se în acest areal, teritoriul comunei este alcătuit dintr-un relief variat, care cuprinde măguri împădurite, lunci și luncuțe numeroase și podereie (largi în părțile depresionare și înguste prin defileuri). În interiorul depresiunilor acestei văi se găsesc trei terase bine dezvoltate. Cea de 5-8 metrii apare în depresiunea teritoriului studiat pe ambii versanți. Depresiunea Măgura este a doua în șirul de 3 depresiuni ale Văii Ilvelor (celelalte două fiind : Lunca Ilvei- Ilva Mare și Poiana Ilvei).

Diversitatea substratului petrografic a avut o influență mare în formarea reliefului actual. Astfel, relieful puternic fragmentat se remarcă prin forme semețe, văi adânci, suprafețe etajate, forme structurale iar în sectorul Bârgăului prin forme domoale, suprafețeușor ondulate din șanțul cărora apar și se impun în peisaj spectaculoasele clăi vulcanice. Aceste caracteristici au condus la o stratificare pe etaje a vegetației, caracterizată printr-o varietate mare a habitatelor, care susțin și o bogată diversitate de specii de plante și animale.

Din punct de vedere geologic, Valea Ilvei reprezintă prototipul văilor care caracterizează zona vestică vulcano-sedimentară a munților Bârgău, cu sectoare cu aspect de chei tăiate în mase vulcanice și depresiuni sculptate în gresii și șisturi argiloase. O caracteristică locală a zonei o reprezintă măgurile (Măgura Mare și Mică, Măgura Ilvei), cicerile de origine vulcanică (Cicerea Mare și Mică). În interiorul depresiunii apar multe turnuri și ziduri vulcanice (dyke-uri-perete sau ziduri impunătoare). Depresiunea Măgura reprezintă bazinul mijlociu de eroziune a Ilvei, închis de un defileu tăiat în gresii dure și, pe alocuri, în roci vulcanice. Depresiunea este înconjurată de dealuri aparținând eruptivului dacitic în amonte și sedimentarului spre centru și aval.

Fig. 2- Harta hipsometrică și arii protejate

Resursele minerale reprezintă bogăția cea mai mare a comunei, fiind reprezentate de rezerve semnificative de minereuri polimetalice plumbo-zincifiere localizate în Munții Rodnei, ape minerale, andezite și calcare de carieră. Zăcămintele de roci utile din zona Ilvelor sunt de natură eruptivă - vulcanică- formate din andezit și dacit care se exploatează în carierele de la Poiana și Măgura Ilvei. În aval de Poiana Ilvei se găsesc roci sedimentare sub formă de staturi înclinate sau răsturnate, din cauza mișcării scoarței terestre.

Fundamentul geologic, mai vechi sau mai nou, reprezintă un puternic factor de influență a prezenței habitatelor și speciilor. El determină în bună măsură, alături de climă și sol, existența asociațiilor vegetale caracteristice pajiștilor și pădurilor.

2. Potențialul componentei hidro-climatice

Regiunea este caracterizată de o rețea hidrografică bogată. Măgura Ilvei este străbătută de o veritabilă rețea de ape curgătoare la care se adaugă tăuri și izvoare de ape minerale. Aproape toate aceste ape izvorăsc din hotarul comunei, fiind colectate de râul Ilva, afluent al Someșului Mare, care străbate așezarea.

Pe parcursul anului aceste ape au un debit inegal: primăvara sunt mai mari, datorită topirii zăpezii și a ploilor aduse de vânturile de vest. Iarna, prin îngheț, cantitatea de apă este mai redusă. La fel și vara și toamna când zona este afectată de secete. Însă, în general, apele au un regim de scurgere permanent, datorită precipitațiilor bogate din zona montană. Apelor curgătoare li se adaugă două izvoare cu apă minerală, denumite de locuitori în funcție de locul în care au fost descoperite. Ele apar la suprafață din gresii, argile marnoase și marne, situate în flancul drept al unui anticlinal orientat nord-vest și sud-est. Structura formelor de relief și circulația apelor de infiltrație au favorizat apariția unor ape minerale favorabile oamenilor.

Apele din comună contribuie la creșterea debitului Someșului Mare și a celorlalte ape curgătoare din județ și contribuie totodată la dezvoltarea vieții economice și sociale. Hidrografia bogată oferă condiții de habitat pentru vegetația specifică hidrofilă și mezohidrofilă și a speciilor de amfibieni. De asemenea, contribuie la microclimatul zonei, influențând menținerea ecosistemelor naturale existente.

Prin poziționarea ei geografică, Măgura Ilvei se încadrează într-un climat de munte moderat, datorită altitudinilor care nu depășesc decât rareori 1.000 de metrii. Iarna e dominată de aerul de natură arctică din nord-vest, iar vara de aerul cald temperat maritim. Deoarece se află într-o zonă cu unități fizico-geografice montane și ca urmare a influenței predominant vestice, temperaturile sunt mai mici decât în estul țării, la aceeași altitudine. Datorită aerului rece care vine din bazinul Dornelor, iernile sunt mai lungi, cantitatea de zăpadă și ploaie este cu puțin mai mică decât pe versanți, ceea ce favorizează dezvoltarea pădurilor de conifere. Verile sunt mai scurte, uneori ploioase și răcoroase ca și primăverile, iar toamnele au o durată mai lungă. Temperatura medie anuală în comună este de 5-7ᴼC.