Evoluția turismului în România

Începuturile activităților turistice în România perioada dintre secolul II si secolul XVII

Turismul pe teritoriul României a fost practicat înca de pe vremea romanilor, după cucerirea Daciei şi instituirea provinciei Dacia-Felix, cu nivel de organizare şi dezvoltare comparabil cu al altor provincii romane, după anul 130 există dovezi certe de utilizare a apelor termale în scopuri balnear-curative şi agrementale. În acest sens au fost edificate adevărate amenajări cu un surprinzător nivel de dotare, în câteva areale cu ape termale, cunoscute anterior şi al căror profil funcţional s-a păstrat cu intermitenţe până astăzi. Băile Herculane se remarcau prin diversitatea şi vastitatea amenajărilor, putând fi comparate cu staţiuni termale existente la vremea respectivă în Imperiul Roman, Tivoli și Capri, amenajările din sudul Franţei, cele din provincia Pannonia – Aquinincum – capitala provinciei sau din provincia Asia Minor – Capadocia.

Există dovezi că până în 271 d. Hr., au mai fost utilizate în aceleaşi scopuri apele termale de la Moneasa, cele sărate de la Ocna Mureş (Salinae) sau Sovata, precum şi apele carbogazoase de la Borsec.

După această scurtă perioadă de valorificare prodigioasă a unei surse naturale – apele termale şi minerale – urmează o perioadă lungă de 1500 de ani, în care nivelul civilizaţiei şi culturii, din perioada post-romană, prefeudală şi feudală, a coborât mult sub ceea ce Imperiul Roman realizase. Abia în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea sunt redescoperite (Băile Herculane, Moneasa, Băile Episcopiei) şi utilizate, prin amenajări, apele hidrotermale.

Perioada medievală a lăsat mărturii concretizate în cetăţi şi castele care oferă informaţii despre nivelul de dezvoltare socială şi economică pe care le-a atins poporul român de-a lungul a mai multor secole. Cetăţile au fost construite fie în zona de graniţă, fie în reşedinţele voievodale. Astăzi se mai păstrează o serie de cetăţi, uneledintre ele păstrate integral, cele mai multe, însă, aflate în stare avansată de ruinare.

Edificiile religioase, de o mare varietate, datând din perioade istorice diferite reflectă evoluţia culturii româneşti şi influenţele diferitelor culturi ale lumii cu care a intrat în contact. Edificiile religioase care se bucură de cel mai mare succes în rândul turiştilor sunt mănăstirile care atrag atât prin valoare cultural-artistică dar şi prin frumuseţea peisajului în care au fost amplasate. Fără îndoială că cele mai valoroase sunt mănăstirile cu pictură exterioară din Bucovina: Voroneţ, Gura Humorului, Suceviţa,Moldoviţa, intrate în patrimoniul UNESCO, Putna cu mormântul lui Ştefan cel Mare,Slatina; mănăstirile Neamţ, Agapia, Bistriţa din Subcarpaţii Moldovei; mănăstirea Sinaia din staţiunea cu acelaşi nume;; mănăstirile Curtea de Argeş, Cozia, Govora,Hurez, Bistriţa, Dintr-un Lemn, Polovragi, Tismana din Subcarpaţii Getici;mănăstirea Râmeţi din Apuseni, centru al ortodoxiei transilvane; mănăstirea Sâmbăta de la poalele Munţilor Făgăraş.

Perioada dintre secolul al XVIII-lea – 1850

Această perioadă se suprapune peste începutul cristalizării relaţiilor capitaliste în principatele istorice, favorizate de înaintarea dominaţiei habsburgice către sud şi declinul Imperiului Otoman. Acest fapt duce la intrarea în circuit, în arealul carpatic, intercarpatic şi pericarpatic a unor surse hidrominerale şi termale, ca urmare a realizării primelor stabilimente – sanatorii.

Acest fenomen este stimulat de implicarea în cercetarea resurselor hidrominerale, pe parcursul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea, a unor cunoscuţi medici: Lucas Vagner, Ignaţ Plusch, Fr. Niylaş, Lucas Stege (austrieci şi unguri), precum şi M. Zota, C. Davila, Alex. Saabner – Tuduri (medici şi chimişti români), Ludovic Mrazec (geolog). Aceştia efectuează analize hidrochimice asupra apelor minerale şi termale, precum cele de la Băile Herculane, Borsec, Vatra Dornei, Bălţăteşti, Borca, Broşteni, Covasna, Vâlcele, Bazna, Moneasa, Buziaş, Băile Episcopiei (actuala staţiune 1 Mai – Bihor). Rezultatele publicate şi efectele balneare astfel cunoscute au condus la realizarea primelor amenajări la Băile Herculane şi Borsec în ultima partea sec. al XVIII-lea, Slănic Moldova – 1804, Bălţăteşti, Vatra Dornei. Erau cunoscute în aceeaşi perioadă şi alte izvoare hidrominerale şi termale, utilizate empiric (astfel, din corespondenţa unor persoane oficiale, la sfârşitul sec. al XVI-lea, rezultă tocmai acest lucru, cu referire la apele minerale de la Covasna sau Borsec).