Geomorfologie - alunecări de teren

Alunecarile sunt cele mai raspandite fenomene de deplasare in masa pe versanti, produc mari pagube materiale si pierderi de vieti omenesti si intrunesc o gama variata de forme de manifestare.

Elementele supuse riscului sunt populaţia, proprietăţile, căi de comunicaţie, obiective economice dintr-o anumita zonă.

Alunecările de teren fac parte din categoria hazardelor care distrug localităţi, avariază şosele şi cai ferate, devastează terenuri agricole, au efecte directe asupra vieţii fiecărei persoane din zona afectată, dar şi asupra societăţii în general.

Alunecarile de teren sunt procese de deplasare ale unor mase coerente de pamant pe versanti, in lungul unor planuri care le separa de partea stabila a versantului, numite suprafete de alunecare.

Alunecările de teren sunt fenomene ce au loc pe terenuri în pantă. Ca şi componente, acestea prezintă:

1. râpă de desprindere

2. pat de alunecare

3. treaptă de alunecare

4. corpul alunecării

5. fruntea de alunecare.

O alunecare poate sa prezinte una sau mai multe suprafete de alunecare, iar miscarea materialului deplasat se poate produce prin translatie, in cazul in care suprafata de alunecare este dreapta, sau prin rotire, atunci cand aceasta este curba. Marimea alunecarilor este diferita, ele ajungand de la lungimi de cativa metri la dimensiuni uriase de multi kilometri. Cea mai mare alunecare de pe Terra s-a produs in urma cu 10.000 de ani, in muntii Kabir Kuh din Iran. Masa de pamant deplasata pe o distanta de 18 km a avut o lungime de 15 km si o grosime de 300 m.

Cele mai favorabile roci pentru producerea alunecarilor sunt argilele si alternantele de argile, marne, luturi si nisipuri. Cele mai frecvente alunecari se inregistreaza pe versantii cu inclinari moderate(10 - 30 grade) constituiti din roci cu o sistuozitate ridicata, intens fracturate si alterate. Exista si situatii in care alunecarile se produc pe versanti cu pante de numai 2 - 3 grade, pe un tip de argile numite "argile senzitive" sau "argile gonflabile", care au propritatea de a-si mari volumul atunci cand sunt imbibate cu apa. Astfel de argile exista, spre exemplu, in Norvegia, unde, in 1966, an deosebit de ploios, peste 30 de localitati au fost afectate de alunecari, desi erau amplasate pe terenuri aproape plane

Alunecarile se pot clasifica pe baza unor criterii diferite in functie de scopul investigatiilor. In functie de grosimea materialelor deplasate se diferentiaza trei grupe de principale de alunecari si anume: alunecari superficiale(cand grosimea materialului deplasat nu depaseste 1,5m), alunecari cu profunzime medie(1 - 3m) si alunecari profunde (peste 3m).