Geopolitica mediului înconjurător

Introducere

Procesul intens de dezvoltare economică, specific societății contemporane, imprimă ritmuri accelerate valorificării tuturor resurselor naturale și impulsionează activitatea de cercetare și atragere în circuitul economic de noi regiuni. Resursele metalurgice au deținut, de-a lungul timpului istoric, un rol vital în evoluția omenirii, iar valorificarea lor constituie un factor deosebit de important al dezvoltării economice, în general, și al intensificării procesului de industrializare, în special.

Minereu este un termen folosit în economie, care indică faptul că prin descoperirea unor minerale într-un zăcământ, din punct de vedere economic, acestea sunt rentabile pentru exploatare. Rentabilitatea economică este influențată de valoarea mineralelor pe piața de desfacere (care variază în decursul istoriei) și în bogăția (concentrația în minerale utile) zăcământului. Istoria omenirii este legată de exploatarea minereurilor metalifere. La început, aceste minerale, care erau la suprafață, au fost culese, ulterior efectuându-se lucrări miniere de exploatare a lor.

Minereurile au un conținut variat în metale. Astfel, un minereu sărac poate conține 2% zinc, pe când un minereu bogat poate atinge un conținut de 70% fier.

Metalurgia a fost practicată din cele mai vechi timpuri, reprezentând o ocupație de bază. În prezent, activitățile economice legate de extragerea și prelucrarea metalelor au căpătat o deosebită valoare economică și politică, atât la nivel internațional, cât și regional. Aceasta rezultă din faptul că o pondere însemnată din populația activă a Globului este ocupată în diferite ramuri ale metalurgiei, iar cantități mari de metale fac obiectul unor importante schimburi comerciale internaționale.

Primele dovezi privind siderurgia datează din China în urmă cu circa 5000 de ani, în vremea dinastiei Han, când se utilizau unelte din fier, inclusiv un instrument rudimentar ce prefigura busola de mai târziu, India (celebra coloana de fier de la Delhi), sau Irak (la Khorsabad langa Ninive unde au fost descoperite 1601 lingouri, arme si diverse obiecte).

Din antichitate și până în Evul Mediu, fierul a fost extras direct din minereu, prin reducție cu cărbunele. Din secolul al XIII-lea, metalurgia fierului se confundă cu cea a fontei si a oțelului. La puțin timp siderurgia a fost cunoscută în România, astfel, în anul 1718 se construiește primul furnal la Oravita, apoi la scurt timp la Dognecea și Reșița.

Capitolul I.

Minereurile de fier și siderurgia - coordonate economice și geopolitice

1.1 Importanța și riscurile exploatărilor de minereuri de fier în Suedia, Rusia, Brazilia, Venezuela.

Minereurile de fier sunt resurse metalurgice larg răspândite pe Glob, constituind cca 5-6% din scoarța terestră, aflându-se, totodată, și în compoziția altor minerale componente ale acesteia. În industria siderurgică, principala materie primă o formează minereurile de fier, alături de care fierul vechi deține un procent tot mai ridicat. Pentru obținerea oțelurilor superioare sunt folosite și alte metale precum: mangan, crom, nichel, vanadiu, molibden, wolfram etc. În general, pentru a fi eficiente se utilizează minereuri cu un conținut de peste 20-25% fier, dar există unele state pe Glob care utilizează și minereuri cu un conținut metalic mai redus.

Suedia este un stat în Europa de Nord, situat în partea estică a peninsulei Scandinave, la țarmurile Mării Baltice. Suedia este bogată în minereu de fier, cupru, zinc, aur, argint, wolfram, uraniu.

https://cultural.bzi.ro/minereul-de-fier-suedez-in-al-doilea-razboi-mondial-13179

Cele mai importante rezerve de fier se află în nordul îndepărtat și sunt îndeosebi exportate. Minereul de fier suedez a fost o miză importantă a luptelor din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Existau persoane interesate în a deține controlul regiunii miniere din nordul Suediei, din zona orașelor Gällivare și Kiruna.

Oțelul produs cu minereul suedez era de o importanță excepțională pentru tentativele germane de reconstrucție a puterii militare, care se făceau în pofida prevederilor Tratatului de la Versailles. Înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Germania putea să-și asigure doar un sfert din nevoile de minereu de fier, restul fiind obținut din importuri.

Importurile din Suedia asigurau 50-60% din importurile germane de minereu de fier. Fără aceste cantități importante aduse din Suedia, Germania nu ar fi avut capacitatea să declanșeze a doua conflagrație mondială.

Cele mai importante porturi de unde plecau exporturile de minereu suedez erau Narvik (port la Marea Nordului în nordul Norvegiei) și Lulea (port la Marea Baltică, în Golful Bothnia). În timpul războiului, Marea Britanie a reușit să izoleze portul Narvik minând apele norvegiene, dar exporturile de minereu de fier au continuat nestingherite pe ruta maritimă din Marea Baltică.

Dacă Suedia ar fi încercat stoparea exportului de minereu de fier către Germania, ar fi trebuit să facă față unei eventuale invazii naziste. În cercurile guvernamentale suedeze ajunseseră vești despre planurile germane de invazie a țării, dar, pe de altă parte, trebuie spus că Suedia era bine înarmată.

Fig.nr 1. Minereu-Wolfram