Hazarde Naturale

1.Generalitati

Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a încercat să stabilească o cauzalitate a fenomenelor ce se petrec în lumea înconjurătoare, să gasească soluţii şi răspunsuri. În antichitatea romană sau greacă totul era pus pe seama zeilor, iar tot ce nu putea fi explicat era considerat a proveni de la zei şi a fi un hazard.În zilele noastre cauzalitatea fenomenelor nu mai este considerată un parametru de referinţă în definirea hazardelor, ci accentual s-a mutat pe incertitudinea momentului de apariaţie şi a modului de manifestare a unui fenomen.

Începutul acestui mileniu se caracterizează printr-un impact tot mai accentuat al activităţilor umane asupra Terrei, care determina modificări globale ale mediului.

Este cunoscut faptul că mediul înconjurător şi societatea umană suportă adesea acţiunea unor fenomene extreme periculoase cu origine diferită, naturală sau antropică, ce pot produce dereglări distructive şi brutale în anumite sisteme sau situaţii prestabilite.

Aceste evenimente (cutremure, erupţii vulcanice, tsunami, alunecări de teren, furtuni, inundaţii, secete, incendii, accidente tehnologice, situaţii conflictuale etc.) se produc de regulă pe neaşteptate şi pot provoca numeroase victime în rândul oamenilor şi animalelor, un volum mare de pagube materiale, dezechilibre ecologice şi chiar grave tulburări ale stării psihice şi morale a populaţiei ce intră sub incidenţa fenomenului respectiv.

Numai în ultimii ani lumea a fost supusă unei mari diversităţi de evenimente dezastruoase: cutremure majore în SUA, Japonia, Armenia, Iran, Egipt, Turcia, Salvador şi India, cicloni tropicali în regiunea Caraibelor şi furtuni violente pe coasta atlantică a Europei, inundaţii mari în Bangladesh, Pakistan şi regiunea Mississippi din SUA, manifestări vulcanice în perimetrul Pacificului (Filipine) şi Mării Mediterane (Sicilia), dezastre tehnologice precum exploziile din canalizarea orăşenească din Guadalajara (Mexic) şi incendiile dintr-o serie de localuri publice din Filipine, dispute politice şi sociale în Kuwait, Kurdistan, Somalia, Mozambic, fosta Iugoslavie ş.a.

La nivel global, în ultimii 35 de ani, numărul marilor catastrofe a crescut necontenit, cu o accelerare netă la sfârşitul anilor ’80, cu repetarea evenimentelor extreme, atât naturale cât şi tehnologice.

Datele statistice arată că în ultimele trei decenii, la nivel planetar, diferitele dezastre au determinat moartea a peste 8 milioane de persoane, boli şi suferinţe pentru mai mult de 1 miliard de oameni, pierderi şi distrugeri de bunuri materiale de sute de miliarde de dolari. În medie, anual, dezastrele reprezintă cauza a 25 000 de morţi şi a circa 3 miliarde dolari distrugeri economice.

Statisticile indică, de asemenea, excluzând marile accidente legate de transporturi, că în lume se produc în fiecare an, ca număr (sau frecvenţă), circa 180 catastrofe, în timp ce la începutul anilor 70, numărul lor era mai mic de 100.

Repartiţia pe mari categorii a evenimentelor catastrofice în lume, în ultimii 35 de ani, indică predominarea celor naturale (66%), restul (34%) fiind de natură antropică. În privinţa numărului de victime, cele mai ucigătoare sunt seismele (cu circa 41% din victime), urmate de inundaţii (30%), cicloni tropicali şi furtuni (14%), vulcanism (2%), restul, de 13% din numărul victimelor fiind datorate evenimentelor catastrofice de natură antropică.

Etimologic, termenul de hazard provine de la cuvântul arab « az-zahr », care înseamnă joc de zaruri. Această loterie a unor întâmplări neprevăzute cu cauze necunoscute denotată de etimologia cuvântului nu mai este de actualitate de vreme ce se consideră astăzi că hazardul este o soluţie a devenirii.

Mulţi autori consideţă că există o interacţiune între oameni şi un eveniment, hazardele fiind legate de prezenra omului intr-un anumit areal. De aceea hazardul este văzut ca o pierdere potenţială ce dăunează oamenilor, societăţii, mediului, economiei sau ca o ameninţare pentru oameni şi bunurile lor.Aceste abordări ale hazardelor sunt eronate, deoarece identifică hazardul cu riscul.

Hazardul reprezintă, de fapt, o categorie fenomelogică, referindu-se la obiecte şi fenomene (mase de aer, biomasă), la acţiunile acestora (inundaţii, alunecări de teren) precum şi însuşirile lor.

Hazardele se caracterizează printr-o serie de atribute care le conturează dimensiunea spaţio-temporală şi energetică : magnitudinea- depăşirea unui anumit prag de acceptabilitate, a unei limite valorice dincolo de care pot apărea prejudicii aduse omului sau bunurilor sale duce la apariţia fenomenelor extreme ; frecvenţa- reprezintă gradul de repetabilitate al unui unui eveniment de o magnitudine dată ; viteza de manifestare- este intervalul dintre primul moment al manifestării unui hazard şi momentul său maxim ; temporalitatea- însuşirea evenimentelor pe o linie continuă de la cele aleatoare la cele periodice.

Dimensiunea hazardelor poate fi apreciată în funcţie de efectele pe care le induc asupra structurii interne şi funcţionalităţii unui sistem şi deci, în funcţie de rezistenţa la schimbare a sistemului respectiv.

Unele hazarde realizează un risc de importanţă redusă pentru ansamblul sistemului, apărând ca banale accidente în evoluţia acestuia, ca fluctuaţii, oscilaţii în jurul traiectoriei normale de evoluţie (incendii, furtuni, alunecări superficiale de teren).

Alte hazarde afectează sistemele într-o mai mare măsură, constituind adevărate rupturi funcţionale, cu producerea unor importante pagube materiale şi victime omeneşti, dar fără a determina o schimbare totală a sensului de evoluţie (inundaţii, cutremure, epidemii, explozii sau incendii de proporţii ş.a.). În acest caz sistemul respectiv are, de regulă, capacitatea de a reveni la normal.

Când manifestarea unor hazarde introduce o ruptură profundă, care determină schimbarea totală a sensului de evoluţie a sistemului faţă de traiectoria iniţială, se poate vorbi de dezastru, catastrofă ori cataclism (explozii vulcanice, cutremure catastrofale, coliziunea cu Pământul a unor obiecte cosmice precum meteoriţii de mari dimensiuni sau asteroizii ş.a.). Asemenea evenimente depăşesc capacitatea de rezistenţă a sistemului, conducând la integrarea acestuia în mediul său, respectiv moartea sistemului. Este de la sine înţeles că în acest caz funcţionarea societăţii umane suferă grave întreruperi, pe care nu le poate depăşi prin mijloace proprii.

2.Autoritati competente

La nivel de state, este evidentă preocuparea factorilor de decizie pentru crearea unui cadru optim pe plan naţional de cercetare ştiinţifică şi de punere sub control a acestor fenomene, pentru diminuarea efectelor lor. Existenţa sistemelor de prevenire a dezastrelor şi de depăşire a efectelor acestora, este condiţionată de capacitatea statului respectiv de a-şi evalua resursele disponibile, de forţa şi nivelul tehnologic. Evident, cea mai mare atenţie dar şi progresele cele mai importante se înregistrează în cazul ţărilor dezvoltate, deşi în majoritatea ţărilor funcţionează unităţi şi formaţii de apărare civilă, se întocmesc (sau se actualizează) planuri pentru înştiinţarea şi alarmarea populaţiei în cazul unor dezastre, au loc periodic aplicaţii de amploare (ca în cazul SUA, Angliei, Germaniei, Greciei, Turciei ş.a.).