Încălzirea Globală

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Geografie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 2926
Mărime: 573.24KB (arhivat)
Cost: 7 puncte

Extras din document

După ani întregi de linişte, ani in care problemele de mediu nu au interesat aproape, pe nimeni, adierea de foc a unei veri a aprins scântei prin marile centre ale lumii. Oamenii nu au nici o idee despre prăpastia care ii aşteaptă sau despre natura lumii în care vor trai copii lor; cei mai mulţi dintre ei nici nu doresc să afle amănunte, deoarece nu le pasă. Preferă sa faca ce cred ca le serveşte intereselor de moment si să ignore realitatea evidentă, negând adevărul care încearcă să le deschidă ochii, căci oamenii au renunţat să mai gândească la consecinţele faptelor lor pentru existenţa rasei umane. Ignoranţa si negarea nu pot avea decât o singură consecinţa: dezastrele vor lovi pe neaşteptate, atunci când omul este mai puţin pregătit pentru ele, iar efectele lor vor fi din ce în ce mai devastatoare Orice acţiune si orice inacţiune au anumite consecinţe.

Încǎlzirea globalǎ

“Încălzirea globală este creşterea temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum şi a oceanelor, constatatǎ în ultimele decenii”.

Modelele climatice elaborate de IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) estimează că clima globală se va încălzi cu 1,1 - 6,4°C în cursul secolului al 21-lea. Estimǎrile variazǎ din cauza faptului cǎ nu poate fi prevǎzutǎ evoluţia emisiilor de gaze care cauzeazǎ efectul de serǎ. De altfel, tendinţa de încǎlzire continuǎ a planetei în secolul 21 este relevatǎ de foarte multe studii în domeniu. Foarte îngrijorǎtor este însǎ faptul cǎ aceste scenarii climatice aratǎ cǎ zonele polare se vor încǎlzi cel mai mult, ceea ce ar putea avea consecinţe dramatice.

Cauze ale încǎlzirii globale

Pământul a traversat mai multe perioade alternante de încălzire şi răcire a climei. Toate aceste schimbări, însă, s-au produs într-un ritm foarte lent, cauzate de factori naturali.

Principala cauză a încălzirii globale actuale este efectul de seră, cauzat de activitatea umană. Astfel, prezenţa de gaze cu efect de seră în atmosferă duc la reducerea gradului de reflectare de către aceasta a razelor solare şi implicit la încălzirea atmosferei şi a scoarţei terestre.

Efectul actual al existenţei gazelor cu efect de seră este că temperatura medie a Pământului este cu cca. 33 °C mai mare decât ar fi în lipsa lor, adică este de cca. +15 °C în loc să fie de -18 °C. În acest sens, efectul de seră este benefic, el asigurând încălzirea suficientă a Pământului pentru a permite dezvoltarea plantelor aşa cum le cunoaştem noi azi.

Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sǎnǎtǎţii aratǎ cǎ schimbǎrile produse de cǎtre oameni asupra climei Pǎmântului au ca rezultat moartea anualǎ a peste 150.000 de persoane şi îmbolnǎvirea a cel puţin 5 milioane.

Cercetǎtorii de la Universitatea Wisconsin-Madison şi cei ai Organizaţiei Mondiale au descoperit cǎ fluctuaţiile de temperaturǎ influenţeazǎ sǎnǎtatea oamenilor în mai multe moduri, printre care cel de rǎspândire al bolilor infecţioase şi declanşarea de valuri de cǎldurǎ şi inundaţii, medii propice pentru apariţia bolilor. În mod ironic, s-a descoperit cǎ locurile care au avut cea mai micǎ influenţǎ asupra încǎlzirii globale a planetei au acum cel mai mult de suferit de pe urma temperaturilor ridicate.

"Cei care sunt cei mai puţin responsabili şi cǎrora le este cel mai dificil sǎ facǎ faţǎ emisiilor de gaze de serǎ ce au dus la încǎlzirea globalǎ sunt cei mai afectaţi", a declarat autorului studiului, Jonathan Patz.

Unul dintre exemple este continentul Africii, care are printre cele mai scǎzute emisii de gaze de serǎ, şi, paradoxal, ţǎrile de aici sunt printre cele mai afectate de bolile influenţate de schimbǎrile de temperaturǎ.

"Multe dintre cele mai devastatoare boli din ţǎrile sǎrace, printre care malaria şi malnutriţia, sunt extrem de sensibile la schimbǎrile climatice", a declarat co-autorul studiului, Diarmid Campbell-Lendrum.

Preview document

Încălzirea Globală - Pagina 1
Încălzirea Globală - Pagina 2
Încălzirea Globală - Pagina 3
Încălzirea Globală - Pagina 4
Încălzirea Globală - Pagina 5
Încălzirea Globală - Pagina 6
Încălzirea Globală - Pagina 7
Încălzirea Globală - Pagina 8
Încălzirea Globală - Pagina 9
Încălzirea Globală - Pagina 10
Încălzirea Globală - Pagina 11
Încălzirea Globală - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Incalzirea Globala.doc

Alții au mai descărcat și

Japonia

Japonia este o tarã prin excelentã insularã, situatã în nord-vestul oceanului pacific. Japonia este fãrã indoialã statul care a înregistrat cea mai...

Județul Timiș

1.Localizarea geografica si caracterizarea judetului 1.1. Scurt istoric Istoria judetului se pierde in timp, fiind mentionate inca din...

Rolul Carpaților

Unitati montane. Carpatii românesti Carpatii românesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut în urma orogenezelor...

Te-ar putea interesa și

Relația Dintre Încălzirea Globală și Turism

CAPITOLUL I ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ – ÎNTRE MIT ŞI REALITATE Variaţiile climatice au existat şi vor exista mereu ca un rezultat al cauzelor naturale....

Încălzirea Globală

Fenomenul schimbarilor climatice reprezinta cea mai importantă problema de mediu conform unei anchete din 2000 organizat de UNEP( Imaginea nr. 1),...

Încălzirea globală și România

INTRODUCERE Încălzirea globală este fenomenul de creştere continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a...

Încălzirea Globală

1. Evoluţia climei Încălzirea globală este creşterea continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului,...

Încălzirea globală

INCALZIREA GLOBALA Incalzirea globala este fenomenul de crestere a temperaturilor medii inregistrate ale atmosferei in imediata apropiere a...

Impactul Încălzirii Globale asupra Activității Economice

Încălzirea globală este creşterea continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum şi a apei...

Încălzirea Globală

Introducere Incalzirea globala este fenomenul de crestere a temperaturilor medii inregistrate ale atmosferei in imediata apropiere a solului,...

Încălzirea globală actuală

Notiuni introductive referitoare la incalzirea globala Notiuni introductive referitoare la incalzirea globala Încălzirea globală este creşterea...

Ai nevoie de altceva?