Megalopolisuri Mondiale

Megalopolisurile (termen introdus de geograful Jean Gottman) reprezinta forma cea mai inalta de hipertrofie urbana, situandu-se deasupra celorlalte superorganisme urbane, cuprinzand si subordonandu-si o serie de conurbatii, interurbatii si aglomeratii, dar si orase propriu-zise, chiar si unele asezari rurale. Megalopolisurile au aspectul unor ansambluri de asezari orasenesti cu o desfasurare spatiala de ordinul sutelor de kilometri, dezvoltandu-se preferential pe anumite axe, favorizate din punctul de vedere al cailor de comunicatie (litorale, vai, linii de contact), care pot lasa intre ele spatii mai putin urbanizate, chiar cu fragmente de terenuri agricole sau de vegetatie naturala.

Termenul de “megalopolis” provine din limba greaca si înseamna “oras foarte mare”. În antichitate, un grup de greci au planuit construirea unui imens oras în peninsula Peloponez. Planul lor nu a dat roade, dar au construit, totusi, micul oras Megalopolis care exista si azi.

Orasele antice erau asezate in zone calde si regiuni cu pamant arabil, in principal in vaile fertile ale fluviilor, detineau un cadru construit format din locuinte spatioase, inconjurate de ziduri care aveau ca nucleu temple sau palate, multe destinate cultului (Memphis- orasul mortilor, Teba- orasul zeilor) si fiintau ca centre ale comertului si civilizatiei, dezvoltarii economice, sociale, culturale si politice.

Aparitia oraselor a fost facilitata de producerea unui excedent de bunuri ca urmare a cresterii fertilitatii solului, aparitiei unor tehnici agricole relativ moderne si mijloacelor de transport corespunzatoare.

Evolutia orasului in antichitate este reflectata in principal in structura marilor orase din acea perioada: Teba, Memphis, Ninive, Roma, Alexandria, Sebrecia, Pataliputra, Babilon, Antiohia, Cartagina, Kattak, Agrigent, Efis, Cezareea.

In evul mediu, metropolele antichitatii au fost depasite ca numar al populatiei doar de cele ale Orientului Indepartat. Orasul medieval era relativ static din punct de vedere al evolutiei populatiei, intinderii si structurii sale. Ceea ce era caracteristic pentru orasele antice si medievale ale Europei nu este intre totul valabil si pentru evolutia oraselor din America, Asia si Orient, care prezinta adesea caracteristicile unor orase parazitare. Au fost necesare 3 milenii ca sa apara primele 100 de orase mari, din care 2/3 cu 100.000-200-000 locuitori si doar unul singur cu peste 1 milion. In schimb, in numai 2 secole s-au constituit aproape 1.600 de astfel de orase, dintre care 1/3 aglomerari urbane cu peste 500.000 locuitori.

Din antichitate si pana in evul mediu, Europa a dat 2 din cele mai mari orase ale lumii (Roma si Londra) care si-au discutat pe rand intaietatea cu marile orase chinezesti (Xian, Beijing).

Un rol deosebit de important in cresterea oraselor, in special a metropolelor moderne bazate pe comert, l-au avut mijloacele de transport. Extinderea orasului in spatiu este caracterizata de faptul ca suburbiile oraselor centrale au o populatie in crestere (in multe cazuri depasind-o pe cea a oraselor propriu-zise), in timp ce numarul locuitorilor oraselor centrale este in scadere. Astfel, se formeaza arii sau districte urbane in locul oraselor de tip clasic. Explozia urbana a distrus in cateva decenii echilibrul vechiului oras. Nucleele centrale, care asociau mai multe functii- rezidentiala, comerciala, profesionala- au fost inlocuite de o specializare regionala in care centrul urban a devenit sediul activitatilor de conducere si afaceri, pe cand zonele periferice concentreaza locuinte muncitoresti, industrii, cartiere rezidentiale ale claselor avute, etc.

Din cele 234 de orase „milionare” ale Terrei, cate existau in 1983, mai mult de jumatate (138) aveau doar intre 1 si 2 milioane de locuitori, 41 intre 2 si 3 milioane, 26 intre 3 si 5 milioane, iar 29 peste 5 milioane. Tendinta pentru urmatoarele decenii este de crestere a numarului concentrarilor uriase de populatie, de peste 10 milioane de locuitori. Daca la inceputul secolului XX omenirea se afla in fata fenomenului „metropole cu peste 1 milion de locuitori”, la sfarsitul lui o alta categorie s-a impus, aceea a aglomerarilor de peste 10 milioane, a megalopolisurilor sau regiunilor urbane.