Munții Meseș, Plopiș, Depresiunea Simleului

I. Munţii Meseş şi Munţii Plopiş

Munţii Meseş şi Plopişului reprezintă “peninsulele” nordice ale Munţilor Apuseni, având forma unui “V”, între laturile căruia este prezentă, la nord, Depresiunea Şimleului, drenată de Crasna şi Barcău, prima cu izvoarele în Meseş, iar a doua vale adunându-şi apele din Munţii Plopişului. În sud ajung până la Crişul Repede, care curge printr-o zonă de defileu, în sectorul Bologa-Vadu Crişului, unde apar şi unele lărgiri (Ciucea, Negreni, Bratca-Şuncuiuş).

Constituiţi din şisturi cristaline (calcarele mezozoice şi sedimentarul neozoic sunt puţin semnificative), Munţii Meseş se prezintă sub forma unui horst îngust, în timp ce Plopişul, la fel sub formă de horst, are la partea superioară un “şes”, iar marginal se încheie cu depozite piemontane destul de bine reprezentate. Altitudinal, urmare a unei îndelungate evoluţii subaeriene şi a scufundărilor din timpul Badenianului, sunt munţi mici, sub 1000 de m, ajungând abia spre 700 m sau chiar mai puţin în zonele marginale.

Între cele două unităţi apar deosebiri în privinţa lăţimii, Plopişul fiind mult mai lat (5-15 km) decât Meseşul (2-5 km), de aici rezultând consecinţe în relief, în modul de utilizare a terenurilor, în prezenţa sau lipsa aşezărilor etc.

I.1. Munţii Meseş

Munţii Meseşului sunt situaţi la est de Depresiunea Şimleului (fig. 1) şi se prezintă sub forma unei culmi alungite SV-NE, constituind o adevărată barieră şi o arie de discontinuitate în desfăşurarea elementelor geografice.

Fig. 1. Harta Munţilor Meseş. Limită, localităţi şi râuri importante

Ei încep în apropierea Crişului Repede (în afara regiunii studiate), în zona localităţilor Poieni şi Hodiş, unde Culmea Vlasinului trece de 900 m în Dealul Cornii (905 m) şi Dealul Cornului (965 m). Această regiune cu aspect greoi şi în cea mai mare parte împădurită, prezintă versantul vestic fragmentat de afluenţii văii Poicului, în zona localităţii Vânători, în timp ce, în est, Agrijul îşi împinge izvoarele până aproape de culmea principală.

Munţii Meseşului se înfăţişează sub forma unei singure culmi pe parcursul celor 40-45 km, cât măsoară în lungime între Bologa şi Moigrad, având în acelaşi timp o foarte slabă dezvoltare în lăţime. Dacă în partea sudică au o lăţime de 7-8 km, această valoare scade treptat către nord-est, ajungând la 3-4 km în dreptul Zalăului.

Mişcările tectonice din a doua parte a terţiarului au avut drept consecinţă puternica faliere a acestei culmi în sens longitudinal ca şi o îngustare exagerată şi o clară delimitare faţă de unităţile de relief cu care se învecinează. De aici, aspectul aproape rectiliniu al celor doi versanţi ai Meseşului. (Benţe Fl., 1999)

Munţii Meseşului sunt flancaţi de linii de falie, mai semnificativă fiind cea a Moigradului (în nord-estul horstului Meseşului) de la care, spre nord, este prezent sedimentarul neozoic. În zona acestei falii apar unele magmatite, reprezentate prin riolite (laramice), microdiorite şi andezite (neogene), evidente în relief prin cele trei măguri: Moigrad, Pomăt şi Citera.