Organizarea Turistica a Teritoriului - Cheile Turzii

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Organizarea Turistica a Teritoriului - Cheile Turzii.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 27 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Geografie

Cuprins

Partea I - Analiza situaţiei existente în zona Cheilor Turzii. Probleme şi disfuncţionalităţi
Capitolul 1. Analiza cadrului natural . p. 1
Capitolul 2. Analiza cadrului antropic . p. 4
Capitolul 3. Evaluarea potenţialului turistic natural . p. 5
Capitolul 4. Evaluarea potenţialului turistic antropic . p. 8
Capitolul 5. Forme de organizare turistică în cadrul zonei Cheilor Turzii. Situaţia existentă. Probleme şi disfuncţionalităţi . p. 8
Capitolul 6. Evaluarea circulaţiei turistice în cadrul zonei Cheilor Turzii . p. 9
Capitolul 7. Analiza SWOT a zonei turistice Cheile Turzii . p. 11
Capitolul 8. Organizarea şi amenajarea spaţiului turistic. Concepte . p. 12
Partea II - Propuneri de organizare şi amenajare a zonei turistice Cheile Turzii
Capitolul 1. Propuneri privind includerea zonei turistice Cheile Turzii într-un parc naţional al Munţilor Trascău . p. 14
Capitolul 2. Propuneri privind delimitarea şi organizarea rezervaţiei naturale din cadrul zonei Cheile Turzii . p. 15
Capitolul 3. Propuneri privind declararea de noi arii protejate în cadrul zonei Cheilor Turzii . p. 16
Capitolul 4. Propuneri privind organizarea infrastructurii din zona turistică Cheile Turzii . p. 17
Capitolul 5. Propuneri privind optimizarea şi dezvoltarea activităţilor economice din zona turistică a Cheilor Turzii . p. 21
Capitolul 6. Propuneri privind zonarea funcţională a teritoriului din zona Cheile Turzii . p. 22
Partea III - Regulamentul general de utilizare din cadrul zonei turistice Cheile Turzii . p. 23

Extras din document

Partea I - Analiza situaţiei existente în zona Cheilor Turzii. Probleme şi disfuncţionalităţi

Capitolul 1. Analiza cadrului natural

Munţii Trascău, care cuprind acest fenomen natural numit Cheile Turzii, participă la alcătuirea Munţilor Apuseni, iar aceştia întregesc, la rîndul lor, osatura Carpaţilor româneşti. Apusenii, datorită faptului ca sunt înconjuraţi de regiuni cu altitudine joasă - culoarul Mureşului, la sud şi est, Podişul Transilvaniei, la est şi nord-est, Podişul Someşan, la nord, şi Câmpia Panonică, la vest - par mai înalţi decît sunt în realitate, şi au înfăţişarea unui contrafort, a unei uriaşe cetăţi naturale. Priviţi dinspre răsărit, din culoarul Mureşului, ei ni se dezvăluie masivi şi accidentaţi, din cauza culmii abrupte şi calcaroase a Trascău Bedeleului, care scoate în evidenţă acest pronunţat aspect al lor. Masivitatea Apusenilor însă este aparentă, deoarece numeroase depresiuni pătrund adânc în zona muntoasă şi o fragmentează în mai multe masive. Printre numeroasele chiuvete intramontane, ce au fost adevărate vetre de civilizaţie şi leagăn de naştere al strămoşilor noştri se numără depresiunile Zlatnei, Abrudului, Roşiei Montane, Bradului şi Săcărîmbului, chiuveta Borzeştiului şi chiuveta Trascăului. Cu toate că au înălţimi moderate, Munţii Trascău sînt interesanţi datorită formelor de relief spectaculoase, modelate în calcare de factorii atmosferici şi de ape, constituind prin acestea principalele atracţii turistice ale zonei. Intre formele de relief create pe seama calcarelor, la loc de frunte se situează „cheile” dintre care menţionăm: Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Cheile Borzeştiului, Cheile Aiudului etc. Drumeţul va descoperi pe cărările Munţilor Trascău însă şi cele două defilee: al văii Iara, numit Surduc, şi al Arieşului, între localităţile Buru şi Moldoveneşti, acesta din urmă fiind cea mai solicitată poartă de pătrundere în Apuseni.

Partea centrală a Apusenilor este constituită de grupul muntos Bihor, din care izvorăsc o serie de rîuri mari ca Arieşul, Crişul Alb, Crişul Negru, Someşul Cald. Constituţia geologică a masivului, formată preponderent din şisturi cristaline, a determinat apariţia unor forme de relief domoale - cu spinări largi şi pante line. Acest relief larg vălurit este marcat, ici-colo, de benzile de calcar scrijelite de ape, luând înfăţişarea unor lapiezuri, doline, chei sau peşteri, Cetăţile Ponorului fiind un exemplu elocvent în acest sens, un fenomen natural complex şi interesant. În partea centrală, în masivul Bihor, se ridică, la 1849 m, cocoaşa Curcubătei Mari, cel mai înalt pisc al Apusenilor. Vecine Bihorului, spre est, se întind masivele Gilău şi Muntele Mare, munţi înfrăţiţi pe care cu greu îi poate separa o limită geografică. Un punct de mare atracţie al Muntelui Mare este Complexul turistic Băişoara. Spre miazănoapte, Bihorul, Gilăul şi Muntele Mare sînt hotărnicite de masivul granitic Vlădeasa, iar acesta este continuat, spre nord-vest, de Munţii Pădurea Craiului, masiv de o spectaculozitate rar întîlnită. Ochii turiştilor avizi de frumuseţi şi de cunoaştere vor descoperi aici cele mai interesante forme de endo şi exocarst ca: peşteri impresionante, chei, izbucuri, doline. În marginea vestică a Apusenilor se întîlnesc înşirate spinările stîncoase ale Codrului Moma şi Zarandului.

Cheile Turzii sunt situate la extremitatea răsăriteană a Munţilor Apuseni, în pintenul care formează prelungirea nord-estică a Munţilor Trăscăului. Acesta, o culme calcaroasă, orientată în direcţia sud—sud-vest spre nord—nord-est, între localităţile Buru şi Tureni, limitează şi în acelaşi timp separă Depresiunea Hăşdatelor, dinspre nord-vest, de culoarul Arieşului, din sud. Culmea, lungă de circa 15 km, poartă denumirea de Muntele Petridului sau Culmea Petreştilor, după numele vechi (Petridu) şi actual (Petreşti) al localităţilor aşezate spre apus de această culme. De-a curmezişul ei, apa Hăşdatele a săpat impunătoarele chei. Măreţul monument al naturii se găseşte la o distanţă, în linie dreaptă, de 6 km spre apus de municipiul Turda, de la care şi-a împrumutat numele. Orientate aproximativ pe direcţia nord-vest spre sud-est, cheile cuprind între pereţii abrupţi un sector cu o lungime de 1272 m. La intrarea Hăşdatelor în această strîmtoare, altitudinea este de 450 m, iar la ieşire, 425 m. Culmea calcaroasă are tocmai aici, unde s-au format cheile, înălţimea cea mai mare. Astfel, pe dreapta Hăşdatelor, Dealul Mănăstirii atinge 794 m, iar pe versantul opus, Dealul Sîndului,759m.

Cele mai vechi formaţiuni geologice se găsesc la ieşirea Hăşdatelor din chei şi sînt alcătuite din roci eruptive (porfire, porfirite şi tufurile acestora) care apar fie în culoarea verde, fie în nuanţe roşietice sau brune, adesea sfărîmate, dezagregate. Pe alocuri apa râului dă la iveală culoarea lor verzuie. Aceste roci eruptive s-au depus încă de la începutul „evului mediu" al istoriei scoarţei terestre, în perioada triasicului, în urma revărsărilor prin crăpăturile adânci (falii) formate în împrejurimi.

Regiunea, acoperită cu material eruptiv, a început cu timpul să se cufunde, fiind invadată, în perioada geologică următoare (jurasic), de apele mării. Din această mare, relativ caldă, s-au depus peste rocile eruptive straturile calcarelor „malmului" (jurasicul superior) din care sunt constituite cele mai multe dintre stîncile abrupte ale Cheilor Turzii. Peste calcarele jurasice masive, în perioada cretacicului inferior s-au depus marne de culoare negricioasă-verzuie şi roşie-violacee, care se pot vedea la intrarea vestică a cheilor, iar apoi, tot în aceeaşi zonă, calcare marnoase, gresii marnoase şi conglomerate cu gresii.

Rocile calcaroase amintite au o grosime de aproximativ 600 metri. Această masă impunătoare de roci sedimentare s-a format încetul cu încetul, într-un timp foarte îndelungat. După aprecierea oamenilor de ştiinţă, marea s-a întins peste aceste regiuni timp de zeci de milioane de ani. Iniţial, cuvertura de roci calcaroase a acoperit suprafeţe mai întinse din Munţii Trăscăului şi Munţii Metaliferi, dar, în decursul celor peste 100 de milioane de ani, ce au trecut de atunci, stratele de calcare au fost erodate, rămînînd doar ici-colo petice mai întinse sau mai restrînse, care dau peisajului o notă aparte.

Stîncile abrupte, de culoare albă-cenuşie sau gălbuie ale Cheilor Turzii, formate predominant din calcare jurasice, sînt dispuse în general în straturi mai groase, fiind înclinate spre nord-est între 20° şi 60°. Această stratificaţie se poate observa mai bine la capătul de sus, nord-vestic, al cheilor, pe ambele coaste care flanchează culmea, pe formaţiunile ce poatră denumirea de „polmoane". Spre mijlocul cheilor, mai ales lîngă grohotişurile versantului drept, cu acumulări ale dărâmăturilor de pantă, apar bancuri masive de calcar roşcat, ici-colo cu nuanţă cenuşie. Printre acestea se ivesc, pe alocuri, grupuri de straturi calcaroase subţiri, cu crăpături frecvente. Dacă bancurile calcaroase masive au dus mai mult la formarea unor peşteri, cele cu stratificaţii subţiri au dat naştere pe culmile masivului la suprafeţe cu doline şi lapiezuri. După depunerea sedimentelor jurasice şi a celor din cretacicul inferior, în perioadele următoare ale istoriei scoarţei terestre această regiune a suferit multe mişcări tectonice. Ridicările şi cufundările lente ale scoarţei au provocat aşa zisele „regresiuni" şi „transgresiuni" marine; cînd relieful s-a înălţat, apele mării s-au retras, iar cînd scoarţa s-a cufundat, apele mării l-au invadat din nou. Fiecare stadiu şi-a lăsat urmele în formaţiunile geologice. Începînd cu sfîrşitul cretacicului inferior, o dată cu formarea zonei axiale a lanţului Carpatic încep mişcările de ridicare şi ale acestei culmi calcaroase în care sunt tăiate azi Cheile Turzii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Organizarea Turistica a Teritoriului - Cheile Turzii.doc