Parcul Național Munții Măcin

Istoricul Parcului Naţional Munţii Măcinului, este creionat de următoarele documente:

Ord. 68 MAPAM / 26.01.1998 privind declararea Parcului National Muntii Macinului

Legea nr. 5 din 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, specifică în suprafaţă de 11.321 ha în întregime pe suprafaţa judeţului Tulcea, la pozitia P , zona protejată de interes naţional cu denumirea Munţii Măcinului.

H.G. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, a parcurilor naţionale şi naturale şi constituirea administraţiilor acestora, clasifică aria protejată Munţii Măcinului ca parc naţional şi stabileşte limitele acestuia în Anexa nr.1, conform căreia, în urma însumării suprafeţelor delimitate prin Hotărâre, a rezultat că Parcul Naţional Munţii Măcinului are o suprafaţă de 11227,11 ha.

Ordinul 552/2003 privind aprobarea zonării interioare a parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale, din punct de vedere al necesităţii de conservare a diversităţii biologice

HG 1529/1.11.2006 modifică limita parcului naţional prin scoaterea din perimetrul acestuia, în zona Culmea Pricopanului,  a unei suprafeţe de 77,96 ha, rezultând o suprafaţă finală de 11149,15 ha.

Muntii Macinului sunt situati in sud-estul Romaniei, respectiv in nord-vestul Dobrogei, in judetul Tulcea, intre Valea Dunarii, Valea Luncavitei si inseuarea Cerna-Horia. In partea de vest si sud-vest a parcului, accesul se face de pe drumul national 22D, intre localitatile Macin si Horia. La nord se afla drumul european E87, intre localitatile Macin-Jijila-Luncavita. Drumul judetean dintre comunele Horia si Luncavita permite accesul in estul si nord-estul parcului. Parcul Naţional Munţii Măcinului are o suprafaţă de 11.149,15 hectare, şi este împărţit în două zone: Culmea Pricopanului şi Munţii Măcinului.

Munţii Măcinului sunt cei mai vechi munţi din România, rezultat ai orogenezei Hercinice.

Altitudinea variază în parc între 7 şi 467 metri, pantele fiind abrupte, cu o diferenţă de altitudine mare pe o distanţă mică.

Procesele de dezagregare a rocilor sunt active, având ca rezultat surprinzătoare peisaje arhaice.

Clima are pregnante caracteristici stepice, cu influenţe mediteraneene. Specifică acestor munţi este ariditatea nemaiîntâlnită în munţii din România, cu veri fierbinţi şi uscate, toamne lungi şi uscate, iar iernile foarte sărace în zăpadă.

Cursurile de apă se încadrează atât în bazinul hidrografic al Dunării (Jijila, Luncaviţa, Cerna, Sorniac) cât şi cel al Mării Negre (Taiţa). Debitele cursurilor de apă sunt reduse majoritatea având caracter temporar, deseori formând cascade.

Climatul acestor munţi a determinat o varietate specifică, unică în Europa, cu interferenţa  tipurilor ecosistemice pontico - submediteraneene, central europene şi asiatice, fapt ce conferă Munţilor Măcin atributul de sinteză în miniatură a două continente – Europa şi Asia.