Petrolul în Orientul Mijlociu

Introducere

Energia este o necesitate vitală pentru societatea contemporană. Creşterea economică şi progresul general al oricărei naţiuni şi al omenirii în ansamblul său sunt într-un grad înalt dependente de energie. Asigurarea necesarului de energie a devenit o preocupare centrală a fiecărei ţări, precum şi a comunităţii internaţionale.

David Brooks de la asociaţia “Friends of the Earth” spunea ca “Energia este, exprimându-ne cel mai simplu, unitatea fundamentală a lumii fizice. Ca atare, nu putem concepe dezvoltarea fără schimbări în mărimea sau natura fluxurilor energetice.”

De-a lungul timpului, petrolul a avut o putere de atracţie egalată în istorie doar de perioada goanei după aur (goldrush). În consecinţă, îşi merită numele de aurul negru.

Ca materie primă ce a imobilizat în jurul său atâtea energii şi a revoluţionat tehnicile industriale şi de transport, petrolul a fost semnalat cu mult înainte de începerea exploatării pe scară industrială. Încă din antichitate există menţiuni asupra existenţei petrolului în regiuni din zona Golfului Persic. Mai mult, petrolul era folosit în Orientul Mijlociu cu 5.000-6.000 de ani î.Hr. ca liant şi izolant în construcţia zidurilor Babilonului, precum şi la călăfătuirea corăbiilor ori ca medicament. Sumerienii au cunoscut smoala, pe care o foloseau ca liant la construcţia mozaicurilor, iar chinezii au executat chiar foraje pentru descoperirea petrolului cu 2.000 de ani î.Hr., dar adevărata exploatare a petrolului a început abia în secolul al XIX-lea. Revoluţia industrială a adus cu ea nevoia de noi carburanţi, iar schimbările sociale provocate au cauzat nevoia de petrol bun şi ieftin.

Astfel petrolul a început să joace un rol important în producerea de energie la începutul secolului XX, acesta fiind intitulat „secolul petrolul”, aşa cum secolul XIX a fost cel al cărbunelui.

Deoarece rezervele de petrol sunt finite, rata curentă de producţie a petrolului nu poate fi menţinută la infinit. Multe ţări încearcă în prezent să-şi micşoreze producţia de petrol pentru a păstra rezervele şi este mai mult decât posibil ca în viitor conservarea rezervelor să joace un rol important în planificarea industriei petroliere. Conform raportului anual al BP Iunie 2008, rezervele mondiale la sfârşitul anului 2007 sunt de 1.240 miliarde de barili, care la rata actuală de producţie de 30,25 miliarde de barili pe an se vor epuiza în aproximativ 41 de ani.

Extinderea activităţilor de exploatare petrolieră pe aproape întreaga planetă a determinat conturarea marilor regiuni deţinătoare de rezerve: Golful Persic, Sahara, Golful Mexic, Midcontinent (SUA), Alberta (Canada), Volga-Ural (Rusia), laguna Maracaibo şi bazinul Orinoco (Venezuela), zonele preandine din Columbia şi Ecuador, Marea Nordului, bazinul inferior al fluviului Galben (China), iar mai recent petrolul din zona Caspică, zăcământul Tengiz din Republica Kazahstan. De asemenea, în toamna anului trecut au fost descoperite rezerve de petrol în sudul Braziliei care pot transforma acest stat într-unul dintre cei mai mari producători din lume. De-a lungul ultimelor decenii ţările din regiune au deţinut şi deţin monopolul în ceea ce priveşte exporturile de petrol. De altfel, întreaga economie a acestor ţări se bazează pe producţia de petrol. Cele mai mari exportatoare de petrol din lume au fondat o organizaţie denumită OPEC (Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol) care are ca domeniu de activitate politica petrolieră.