Cuprins
- CAPITOLUL I: ELEMENTE DE CADRU GENERAL 3
- CAPITOLUL II: ISTORIA TARII 5
- CAPITOLUL III: SITUATIA ECONOMICA 20
- CAPITOLUL IV: POPULATIA SI DEMOGRAFIA 26
- CAPITOLUL V: MEDIUL POLITIC 35
- CAPITOLUL VI: MEDIUL CULTURAL 38
- CAPITOLUL VII: MEDIUL NATURAL 46
- CAPITOLUL VIII: RESURSE TURISTICE ANTROPICE 55
- CAPITOLUL IX: BAZA TEHNICO-MATERIALA 69
- CAPITOLUL X: ACTIVITATEA TURISTICA 75
- CAPITOLUL XI: ORGANIZAREA ACTIVITATII DE TURISM 82
- CAPITOLUL XII: RELATIILE TURISTICE ALE JAPONIEI CU ROMANIA 87
Extras din proiect
CAPITOLUL I: ELEMENTE DE CADRU GENERAL
Denumire oficiala: Japonia (în japoneză 日本, se citeşte Nippon sau Nihon, sens literal:
originea soarelui)
Conducatorul: Imparatul Akihito
Asezare, vecini: La est de Asia, Lantul insular fiind cuprins intre nordul Oceanului Pacific şi Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreea.
Japonia ocupa o pozitie strategica în nord-estul Asie cu urmatoarele coordonate:
- Lat: 36.00 Nord ( Latitudinea Japoniei corespunde cu:
- Lat. Marii Mediterane şi cu a orasului Los Angeles în SUA );
- Long: 138.00. Est
Capitala: Tokyo
Suprafata: In total 377,835 Km² din care teren: 374,744 Km², Lacuri şi rauri 3,091 Km² .
Linia de coasta insumeaza 29.751 Km.
Populatia: 127214500 locuitori
Densitatea populatiei: 337 locuitori pe km2
Populatia urbana: 100499455 locuitori
Impartirea administrativa: Japonia este impartita în 47 de Prefecturi: Aichi, Akita, Aomori, Chiba, Ehime, Fukui, Fukuoka, Fukushima, Gifu, Gumma, Hiroshima, Hokkaido, Hyogo, Ibaraki, Ishikawa, Iwate, Kagawa, Kagoshima, Kanagawa, Kochi, Kumamoto, Kyoto, Mie, Miyagi, Miyazaki, Nagano, Nagasaki, Nara, Niigata, Oita, Okayama, Okinawa, Osaka, Saga, Saitama, Shiga, Shimane, Shizuoka, Tochigi, Tokushima, Tokyo, Tottori, Toyama, Wakayama, Yamagata, Yamaguchi, Yamanashi.
Sarbatoarea nationala: Ziua de nastere a Imparatului AKIHITO = 23 Decembrie (1933)
Constitutia: a fost adoptata la 3 mai 1947.
Limba oficiala: japoneza
Culte, religii: Principalele religii din Japonia sunt Budismul şi Şintoismul. Totuşi, majoritatea japonezilor nu sunt adepţii unei singure religii, ci încorporează în viaţa lor de zi cu zi caracteristici din ambele religii, într-un proces numit sincretism. Învăţăturile budiste şi şintoiste sunt adânc încorporate în viaţa zilnică din Japonia, deşi japonezii pot să nu îşi dea seama de acest lucru. În general, este dificil pentru cei necunoscători să separe religia "adevărată" japoneză de superstiţiile şi ritualurile de zi cu zi, iar majoritatea japonezilor nu îşi pun problema să le separe.
Moneda: yenul japonez
Drapelul: Japonia
Drapel Stemă
CAPITOLUL II: ISTORIA TARII
Preistoria este acea porţiune din trecutul uman care precede documentele scrise şi poate fi cunoscută doar prin cercetarea arheologică. Era preistorică în Japonia începe în epoca pleistocen (era glaciară), când grupuri umane de pe continentul asiatic au ocupat pentru prima dată arhipelagul japonez, şi durează până în primele secole ale erei noastre, când fapte din Japonia au început a fi menţionate de către istoricii dinastiilor chineze. Perioadele pe care arheologii le folosesc, în mod tradiţional, pentru a diviza istoria Japoniei, sunt subdiviziuni arbitrare ale trecutului ţării, limitele acestor perioade fiind în mod frecvent schimbate de noile descoperiri arheologice.
Perioada paleolitică (pre 8000 i.e.n.)
Perioada paleolitică (kyusekki jidai), numită de asemenea perioada preceramică, este caracterizată prin rămăşiţe materiale, în special unelte formate prin cioplirea pietrelor, datând dinainte de anul 10.000 î.e.n. În literatura de specialitate există o mare controversă referitoare la data când această epocă începe, adică, momentul în care oamenii au ocupat pentru prima dată insulele japoneze; sfârşitul acestei perioade fiind marcat de primele elemente de olărit neolitice.
Factorii geologici şi naturali formează un fundal important pentru studiul culturilor din pleistocenul japonez. În primul rând, ordonarea cronologică a rămăşiţelor din paleoliticul japonez se bazează pe informaţii referitoare la stratificaţia solului. În al doilea rând, schimbările climei şi scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul şi forma ţării, fiind necesară astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului târziu, insula Hokkaido (nordul Japoniei) era o continuare a câmpiei cu climă rece a Siberiei; pe când schimbarea climei era mai puţin simţită în sudul Japoniei. Scăderea nivelului mării a expus recifurile de pe coastele de vest ale Japoniei, formându-se astfel legături periodice, mai ales între anii 20.000-18.000 î.e.n., între peninsula Coreea şi insula Kyushu (sudul Japoniei) precum şi cu vestul insulei Honshu (centrul Japoniei). Diferenţa climaterică din aceste zone şi faptul că erau legate cu diferite părţi ale continentului asiatic a fost cauza pentru care în nordul şi sudul Japoniei s-au format, de-a lungul paleoliticului, sfere de cultură separate.
Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri oferă doar o privire de ansamblu asupra perioadei, dar recent au fost descoperite câteva rămăşiţe arheologice care aduc noi elemente referitoare la această perioadă. Câteva situri au păstrat unelte din os sau rămăşiţe animale care pot ajuta la reconstruirea peisajului paleolitic, dar cu toate acestea se cunoaşte prea puţin despre modul de viaţă al locuitorilor arhipelagului. Situri în care stratificarea solului din perioada paleolitică să fie clară, precum cel de la Nogawa din regiunea Kanto, sunt rare, fiind totodată dificilă datarea acestor situri prin metoda carbonului. Stabilirea cronologiei culturilor are, deci, tendinţa să se bazeze pe analiza detaliilor şi a tipologiilor artefactelor din piatră atribuite acestei perioade.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Piata Turistica a Japoniei.doc