Plan de amenajare teritorială - Sulina

I. Orasul

I.1.Scurt istori

La capitolul “istorie nescrisa” exista supozitia cum ca Sulina ar exista de prin sec. VI – VII inainte de Hristos, odata cu aparitia primelor colonii pe malul Pontului Euxin. Asadar, vreo 2700 de ani vechime, ceea ce ar plasa Sulina intre cele mai vechi asezari din tara, cu varsta matusalemica.Ceva mai sigur este ca aproape 1000 de ani mai tarziu, aici era granita dunareana a Imperiului Roman, destramat la 476 e.n. Daca galerele Romei ancorau in portul Sulina (ceea ce este foarte plauzibil) ar insemna ca Sulina sa aiba “doar” 1700 de ani vechime. La capitolul “istorie scrisa”, documentele ni-l prezinta incepand cu perioada bizantina, prima mentiune datorandu-i-se lui Constantin Porphyrogenetul care, in lucrarea sa “De Administrando Imperii”, il pomeneste cu numele de SOLINA.

Asadar, de aici inainte nici un fel de dubiu: 1049 de ani de la intaia atestare documentara a Sulinei, ceea ce e foarte mult, cu mult mai mult decat (sa zicem…) Bucurestiul, atestat numai cu cinci veacuri si ceva in urmaApoi, il intalnim in mai multe portulane si harti italiene din sec. XIV si sec. XV, din care amintim harta intocmita de Pietro Visconti in anul 1327 si portulanul genovez din sec. al XIV- lea, tiparit in Cetatea Dogilor de catre carturarul Dimitrios Tagias.Cele mai multe stiri despre viata localitatii Sulina incep sa apara din sec. XVIII, cand turcii incep sa aleaga drumul apei pana la Constantinopol, trecand pe bratul Sulina (singurul navigabil la acea vreme).Astfel, darussade agasi, Besir Aga (seful haremului imperial), a fost cel care a facut o donatie pentru construirea unui far la Sulina, anul 1745. Scopul acestei donatii este exprimat de fondator astfel:

- bratul Sulina, fiind o cale dificila de urmat, in intunericul noptilor se scufunda si pier cele mai bune vase incarcate, ceea ce provoaca lipsuri in aprovizionarea unor orase, indeosebi a resedintei maretului sultanat orasul Konstantiniyye cel bine protejat.Cu timpul, gurile Dunarii marindu-se, orasul a inceput sa decada, astfel incat prin anul 1853 nu numara mai mult de 1000 de locuitori, in cea mai mare parte ionieni, greci si maltezi. Cateva baraci din lemn sau simple colibe din trestie ridicate pe plaja, serveau drept adapost acestor aventurieri, a caror ocupatie consta in a-i prada pe nefericitii capitani de vase, nevoiti fata obstacolele pe care le aveau de intampinat in acel punct, sa recurga la serviciile lor.Astfel, talharia era organizata si practicata nepedepsit. Totusi, tendinta marilor tari industriale ale Occidentului de a acapara acest punct strategic al navigatiei, devine tot mai pronuntata. Tarile care urmareau acest lucru erau: Austria, Franta, Germania si Anglia.

Interesul deosebit al Angliei in libertatea gurilor Dunarii, il vedem si in recunoasterea militara pe care a facut-o aici, trimitand un bastiment de razboi, comandat de fiul Amiralului Parker. Debarcand in fata unei vechi redute, construita catre extremitatea tarmului stang al Dunarii, conducatorul acestui bastiment a fost ucis de un foc de arma.Faptul in sine nu a ramas indiferent; englezii se razbunara pe acest asasinat, bombardand in totalitate localitatea. Astfel, gura Dunarii a fost declarata in stare de blocare, iar exportul de cereale din Principate stagna pana in anul 1855.Dupa ridicarea blocadei, comertul pe Dunare lua un avant extraordinar, iar la Sulina se instala o noua populatie, formata in mare parte, din aceleasi elemente ca si precedentele. Datorita lipsei oricarei autoritati, o banda de pirati s-a facut stapana pe gurile Dunarii.

Indrazneala acestor banditi nu mai avea margini. Inseland increderea capitanilor, carora ei se prezentau drept piloti, nu de rare ori ei faceau sa se impotmoleasca la intrarea si iesirea din Dunare. Astfel, abandonat propriilor sale mijloace, capitanul se convingea de imposibilitatea sfortarilor si isi parasea nava, asupra careia navaleau, bineinteles, piratii.Acest gen de brigandaj, daunator comertului, l-a determinat pe comandantul trupelor austriece din Principate sa trimita la Sulina un monitor si un detasament permanent de 60 de soldati.Dupa incheierea Tratatului de la Paris, din 30 martie 1856, care a pus capat Razboiului Crimeei, a luat fiinta la Sulina Comisia Europeana a Dunarii (C.E.D.), cu scopul evident de o mai buna administrare a intereselor comerciale pe fluviu.

Astfel, gurile Dunarii vor intra sub regimul special al unei autoritati speciale, reprezentata din delegatii Austriei, Frantei, Angliei, Prusiei, Rusiei, Scandinaviei si Turciei. Desi, bratul Sulina prezenta unele dezavantaje, C.E.D. a adoptat proiectul inginerului Charles Hartley, care prevedea amenajarea acestui brat (1859). O data cu punerea in aplicare a acestui proiect, a inceput sa creasca si importanta portului Sulina.Pentru ameliorarea procesului de colmatare, au fost construite diguri pentru ingustarea canalului si prelungirea lui in mare. De asemenea, pe pieptul de nisip, cel mai inaintat, s-a construit in anul 1802, un far a carei pozitie era absolut necesara la jumatatea secolului trecut.

Datorita situatiei pe care a dobandit-o la gurile Dunarii, Sulina a putut fi declarata porto-franc. Un rol important in acordarea acestui statut l-a avut C.E.D. Acest lucru si-a pus amprenta asupra dezvoltarii ulterioare a orasului, Sulina devenind unul dintre orasele cele mai infloritoare, un port modern al Romaniei din acea perioada.O sosea moderna, construita pe malul drept, asigura circulatie pe o distanta de 5 mile. Un trotuar de beton pentru pietoni, a fost construit de-a lungul acestei sosele, in partea cea mai frecventa a orasului.Iluminatul portului si al cheurilor era asigurat la inceput de felinare cu petrol pana s-a trecut la iluminatul electric.

Asigurarea cu apa potabila s-a facut prin construirea instalatiilor necesare. Tot in aceasta perioada, s-au construit la Sulina cu sprijinul C.E.D.-ului, doua spitale dotate cu instalatii moderne de spitalizare, care asigurau consultatii si spitalizarea personalului C.E.D., populatiei orasului si marinarilor care erau in trecere prin port.Au fost editate ziare si reviste locale, de catre tipografiile din Sulina: “Gazeta Sulinei” 1906; “Analele Sulinei” 1921; “Delta Sulinei” 1922; “Curierul Sulinei” 1925.Pentru rezolvarea problemelor comerciale, incepand din anul 1900, la Sulina isi vor avea sediul un numar insemnat de agentii consulare: Anglia – viceconsulat, Austria –consulat, Belgia – agentie consulara, Danemarca – viceconsulat; Grecia – viceconsulat, Olanda – viceconsulat, Rusia – viceconsulat, Turcia – viceconsulat.

Un aspect demn de mentionat este faptul ca in aceasta perioada, populatia orasului era de aproximativ 20.000 de locuitori.